ICCJ. Decizia nr. 4506/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4506/2008
Dosar nr.40385/3/200.
Şedinţa publică din 3 iulie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 440 din 27 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A.R. în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general şi a obligat pârâta să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra cererii formulate prin notificarea nr. 120 din 16 mai 2001, sub sancţiunea aplicării de daune cominatorii de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la emiterea dispoziţiei.
A respins cererea de obligare la daune morale ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a chemat în judecată Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general, solicitând obligarea pârâtei să emită dispoziţie motivată prin care să se pronunţe asupra notificării nr. 120 din 16 mai 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să-i plătească daune cominatorii în cuantum de 50 RON pe zi de întârziere, calculate până la data emiterii dispoziţiei, precum şi obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 1500 RON.
Reclamantul a transmis notificarea Prefecturii municipiului Bucureşti, care, la rândul ei, a transmis-o spre soluţionare pârâtei.
Pârâta avea obligaţia să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării la Primăria municipiului Bucureşti sau de la depunerea actelor doveditoare.
Deşi Primăria municipiului Bucureşti a solicitat reclamantului depunerea de acte suplimentare, iar acesta a înţeles să depună toate actele pe care le-a considerat necesare pentru soluţionarea notificării, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală ce-i revenea potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a avut în vedere la stabilirea obligaţiei de plată a daunelor cominatorii şi Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale a fost respinsă de tribunal, avându-se în vedere că nu s-a făcut dovada că reclamantul a suferit un prejudiciu moral în urma faptei pârâtei.
Prin Decizia civilă nr. 828 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta avea obligaţia să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la depunerea actelor doveditoare, în acest din urmă caz, termenul prorogându-se doar în măsura în care pârâta solicită reclamantului suplimentarea actelor depuse, indicându-i ce anume acte mai sunt necesare pentru soluţionarea notificării.
In ipoteza în care reclamantul nu înţelegea să depună actele solicitate şi nici nu intervenea un acord între părţi cu privire la prelungirea termenului în vederea depunerii actelor doveditoare, pârâta avea obligaţia de a soluţiona notificarea pe baza actelor pe care reclamantul a înţeles să le depună în susţinerea cererii formulate prin notificare.
A mai reţinut instanţa de apel, că pârâta a solicitat depunerea de acte suplimentare, iar reclamantul a depus toate actele pe care le-a considerat necesare pentru soluţionarea notificării.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia instanţei de apel este greşită, pentru că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
In cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării, iar atunci când nu s-au depus acte doveditoare, termenul curge de la data depunerii lor.
Normele metodologice se referă la precizarea pe care trebuie să o facă persoana îndreptăţită, în sensul că nu mai deţine probe, precizare ce condiţionează entitatea notificată de a se pronunţa asupra cererii de restituire.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Prin urmare, aşa cum arata în mod corect recurentul, termenul de emitere a deciziei sau dispoziţiei curge de la data depunerii notificării, atunci când aceasta a fost însoţită de acte doveditoare şi nu cuprinde menţiunea că urmează a fi depuse şi alte înscrisuri şi de la data depunerii actelor doveditoare, atunci când notificatorii fac menţiunea că, ulterior, se vor depune şi alte acte doveditoare.
De altfel, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 cuprind prevederi lămuritoare clare, în sensul că „In cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Insă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora".
In cauză, prin notificarea transmisă la 16 mai 2001, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul demolat şi a arătat că anexează copiile mai multor înscrisuri, printre care cele ale deciziei de preluare a imobilului în proprietatea statului, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1350 din 28 ianuarie 1915 de fostul Tribunal Ilfov, certificatul de naştere şi cel de moştenitor.
Ulterior, la 17 iunie 2005, reclamantul a completat documentaţia cu înscrisurile în copie legalizată, aşa cum a solicitat unitatea notificată prin adresa din 30 mai 2005.
Prin urmare, în lipsa unei menţiuni în notificarea iniţială, în sensul că s-ar mai depune şi alte acte doveditoare şi în condiţiile în care unitatea notificată nu a emis o dispoziţie nici după ce reclamantul i-a comunicat în două rânduri că a depus toate actele doveditoare şi nici după data introducerii cererii de chemare în judecată (22 noiembrie 2006), în mod corect instanţele au obligat entitatea notificată să emită decizie sau dispoziţie motivată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de Municipiul Bucureşti se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei nr. 828 din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5138/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 478/2008. Civil → |
|---|
