ICCJ. Decizia nr. 5138/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5138/2008
Dosar nr. 572/87/200.
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Analizând şi verificând actele şi lucrările cauzei, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 559 din 7 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul V.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Ordonanţei nr. 10.409 din 16 decembrie 1929 a Tribunalului Teleorman, prin care s-a dispus lichidarea averii bunicii sale F.I. (fostă S.), repunerea în situaţia anterioară, stabilirea dreptului său de proprietate asupra imobilelor dobândite de bunica sa în baza actului dotai nr. 4935/1890 ca zestre pentru căsătorie, în calitate de unic moştenitor legal de gradul II al acesteia.
Instanţa a reţinut că prin Ordonanţa nr. 10409 din 16 decembrie 1929 emisă de Tribunalul judeţean Teleorman, secţia I-a, s-a dispus lichidarea în contul despăgubirilor de război a averii supusului bulgar V.I. (decedat), compusă din două imobile situate în Roşiorii de Vede, preluate de Ministerul de Finanţe prin procesul-verbal întocmit la 6 decembrie 1933.
Ordonanţa nr. 10409 din 16 decembrie 1929 reprezintă o hotărâre judecătorească şi este supusă căii de atac, respectiv contestaţie; verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi remedierea eventualelor erori de judecată realizându-se prin intermediul căilor de atac, astfel încât acţiunea reclamantului s-a respins ca inadmisibilă.
Tot inadmisibilă este şi cererea de stabilire a calităţii de proprietar a reclamantului asupra imobilelor în litigiu, ca unic moştenitor al defunctei F.I., întrucât bunurile au fost preluate de stat prin hotărâre judecătorească şi că, acestea nu sunt cuprinse în actul dotai, fiind proprietatea soţilor I.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, apreciind-o ca netemeinică şi nelegală, arătând că înaintea soluţionării fondului, instanţa era ţinută să facă încadrarea juridică a acţiunii şi, în funcţie de această operaţiune să-şi verifice competenţa şi compunerea în raport de calificarea dată cererii.
În situaţia în care acţiunea ar fi calificată ca fiind constatarea nulităţii ordonanţei, cauza ar urma să fie soluţionată în primă instanţă de judecătorie, în virtutea principiului plenitudinii.
Cu privire la cea de-a doua cerere, temeiurile respingerii privesc netemeinicia şi nu inadmisibilitatea cum greşit s-a apreciat de către prima instanţă; de altfel, ordonanţa s-a pronunţat în contradictoriu cu bunicul său (decedat) deşi acesta nu avea calitatea de proprietar al bunului.
La dosar, apelantul a depus adresa nr. 213525 din 25 septembrie 2007 a Ministerului Economiei şi Finanţelor, Comisia Internă pentru analizarea notificărilor, Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 695 A din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamant şi a desfiinţat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin ordonanţa nr. 10409 din 16 decembrie 1929 emisă de Tribunalul Judeţean Teleorman în temeiul prevederilor Legii nr. 3037 din 12 iunie 1923, s-a dispus lichidarea în contul despăgubirilor de război a averii supusului bulgar V.I. (decedat), compusă din două imobile situate în Roşiorii de Vede, terenuri preluate în proprietatea statului prin intermediul Ministerului de Finanţe conform procesului-verbal din 6 decembrie 1933.
S-a reţinut de către tribunal că, fiind vorba de o hotărâre judecătorească, aceasta este supusă căilor de atac prevăzute de lege, respectiv, contestaţia, singurul mijloc procedural prin intermediul căruia se poate proceda la cenzurarea legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse.
Astfel, de vreme ce s-a stabilit că actul de preluare este reprezentat de o hotărâre judecătorească şi că mijloacele procesuale de verificare a legalităţii acesteia sunt exclusiv cele prevăzute de lege, instanţa de fond avea posibilitatea de a transcede exigenţele principiului formalismului şi valorificând principiul rolului activ, să aprecieze asupra cererii promovate în lumina elementelor ce conturează voinţa reală a petentului.
Cum o hotărâre judecătorească nu poate fi analizată din perspectiva valabilităţii decât prin intermediul căilor de atac, iar împotriva ordonanţei emise în cauză legea specială prevede că se poate exercita contestaţie, tribunalul trebuia să verifice îndeplinirea cerinţelor privind exercitarea acesteia, calificând, în consecinţă, acţiunea promovată.
In ceea ce priveşte cererea referitoare la stabilirea calităţii de proprietar a petentului asupra bunurilor imobile menţionate în acţiune, prima instanţă a făcut aprecieri ce ţin de fondul chestiunii deduse judecăţii, pentru ca în dispozitiv să se pronunţe asupra admisibilităţii cererii, perspectivă ce creează aparenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, respectiv a soluţionării pricinii în lipsa cercetării fondului.
Astfel fiind, prima instanţă va analiza în substanţa ei solicitarea şi va răspunde în ipoteza în care, în urma verificărilor reiese îndeplinirea cerinţelor pentru promovarea contestaţiei, tuturor chestiunilor de drept avute în vedere.
In raport de dispoziţiile legii speciale, contestaţiile asupra fondului ordonanţei de lichidare se vor adresa instanţei care a ordonat lichidarea, deci tribunalul.
împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Teleorman, în numele Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, indicând ca temei în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In susţinerea motivului de recurs s-a arătat că în mod greşit s-a făcut aplicarea art. 15 din Legea nr. 3037/1923 aplicabil fiind art. 25 din aceeaşi lege aşa cum a fost reţinut de instanţa de fond.
S-a mai arătat că nu pot fi reţinute ca fiind contradicţii între considerente şi motivarea sentinţei de fond, deoarece în motivarea hotărârii instanţa a considerat inadmisibilă cererea reclamantului şi cu privire la determinarea calităţii de unic moştenitor a acestuia, soluţie care se regăseşte şi în dispozitiv.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Acţiunea reclamantului este o acţiune în anularea unei hotărâri judecătoreşti, respectiv Ordonanţa Preşedinţială nr. 10409 din 16 decembrie 1929 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia a I-a.
Verificarea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti, inclusiv sub aspectul nulităţii ei, se face prin intermediul căilor de atac.
Fiind vorba de o ordonanţă emisă în baza unei legi speciale, respectiv Legea nr. 85 pentru lichidarea bunurilor drepturilor şi intereselor supuşilor foşti inamici şi pentru încasarea creanţelor şi datoriilor lor faţă de supuşii români prin care s-a promulgat Decretul nr. 3037 din 12 iunie 1923, M.Of. nr. 55 din 13 iunie 1923, împotriva acesteia se poate exercita contestaţie conform art. 15 din aceeaşi lege.
Astfel că în mod corect instanţa de apel a reţinut că tribunalul trebuia să verifice îndeplinirea cerinţelor privind exercitarea acestei căi de atac, urmând a face şi calificarea acţiunii promovate.
Cu privire la motivul privind neexistenţa unor contradicţii între considerente şi dispozitiv, în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu se poate respinge ca inadmisibilă o acţiune iar în considerentele acesteia să se facă aprecieri ce ţin de cercetarea fondului dedus judecăţii.
În aceste condiţii, hotărârea instanţei de apel se constată ca fiind legală, în cauză nefiind incidente dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Teleorman pentru Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 695 A din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5108/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4506/2008. Civil → |
|---|
