ICCJ. Decizia nr. 5108/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5108/200.
Dosar nr. 8925/105/200.
Şedinţa publică din 19 septembrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, reclamantul R.G. a solicitat obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Primăria municipiului Ploieşti, Consiliul local Ploieşti, Prefectura judeţului Prahova şi Consiliul judeţean Prahova la plata de despăgubiri pentru imobilele situate în Ploieşti, preluate abuziv de stat de la părinţii săi în baza Decretului nr. 92/1950, deşi aceştia erau exceptaţi de la naţionalizare potrivit art. II din acest decret.
Despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă şi se referă, pentru imobilul din str. A. nr. 2, la perioada de la data preluării până în anul 1999, când acesta i-a fost restituit în natură, iar pentru imobilul din str. P. nr. 10, pentru perioada de la data preluării de către stat, până la data când acesta îi va fi restituit în natură.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., completată ulterior cu dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. şi ale Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 541 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins ca fiind prescrise extinctiv pretenţiile reclamantului pentru perioada 1950-18 octombrie 2003 (data introducerii acţiunii) şi în rest, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pretenţiile reclamantului sunt prescrise extinctiv, în totalitate pentru imobilul din str. A. nr. 2 şi pentru perioada anterioară datei de 18 octombrie 2003 pentru imobilul din str. P. nr. 10.
In ce priveşte pretenţiile ulterioare acestei date, în raport de temeiul de drept al acţiunii, instanţa de fond a constatat că în speţă, având în vedere că se solicită contravaloarea lipsei de folosinţă, pe lângă condiţiile generale ce se cer a fi întrunite pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesar a se dovedi calitatea de proprietar a autorilor reclamantului asupra imobilului şi posesia exercitată asupra acestuia.
Or, reclamantul nu a depus la dosar nici un act de proprietate asupra imobilului. De altfel, prin Decizia civilă nr. 424 din 8 februarie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, i s-a respins acţiunea în revendicare cu privire la imobilul din str. P. nr. 10, reţinându-se că nu a făcut dovada că la data preluării imobilului de către stat, acesta era proprietatea autorilor săi.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că sentinţa tribunalului a fost comunicată reclamantului la data de 29 mai 2007 la domiciliul ales (sediul Ligii Democratice pentru Dreptate) şi la data de 1 iunie 2007 la domiciliul său, iar apelul a fost declarat la data de 16 octombrie 2007, mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.G., motivat succint în sensul că în mod greşit i-a fost respins apelul ca tardiv întrucât hotărârea instanţei de fond nu i-a fost comunicată cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că nu a luat cunoştinţă de această hotărâre, iar termenul de 15 zile pentru declararea apelului nu a început să curgă.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru continuarea judecăţii.
La data de 6 august 2008, recurentul-reclamant a depus la dosar alte motive de recurs, care însă nu vor fi luate în seamă de instanţă, fiind formulate peste termenul prevăzut de art. 301 coroborat cu art. 303 alin. (1) C. proc. civ. şi având în vedere că nu conţin motive de ordine publică ce pot fi verificate din oficiu de instanţă în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate în termen, care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
In speţă, dispoziţiile legale nu prevăd nici o derogare sub acest aspect, astfel încât termenul de 15 zile este aplicabil şi apelului promovat în cauza de faţă.
Din verificarea actelor dosarului se constată că sentinţa nr. 541 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova a fost comunicată reclamantului la data de 1 iunie 2007 la domiciliul său şi la data de 29 mai 2007 la domiciliul ales, respectiv la sediul Ligii Democratice pentru Dreptate.
Apelul a fost declarat la data de 16 octombrie 2007, mult peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Criticile recurentului în sensul că Decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală deoarece hotărârea tribunalului nu i-a fost comunicată cu respectarea dispoziţiilor legale sunt nefondate.
Din dovezile de primire şi procesele-verbale de predare (filele 153, 154, dosar fond) reiese că hotărârea a fost comunicată recurentului- reclamant atât la domiciliul său, cât şi la domiciliul ales, la adresele indicate în cererea de chemare în judecată.
La domiciliu, comunicarea s-a făcut prin afişare pe uşa principală a locuinţei destinatarului, nici o persoană din cele abilitate să primească actul nefiind găsită, conform procesului verbal întocmit de agentul procedural.
Art. 92 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă destinatarul sau cei abilitaţi să primească citaţia lipsesc de la domiciliu, „agentul va afişa citaţia, încheind un proces verbal despre toate acestea."
Potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel ce 1-a încheiat.
În speţă, s-a făcut menţiunea că s-a procedat la afişarea actului întrucât nici o persoană dintre cele prevăzute de lege nu a fost găsită, astfel că au fost respectate dispoziţiile art. 92 C. proc. civ.
Şi la domiciliul ales comunicarea hotărârii s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 92 şi urm. C. proc. civ., dovada de primire fiind semnată de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, cu indicarea datelor de identificare ale acestuia, fiind aplicată şi ştampila instituţiei.
Conform art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".
Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, afară de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
In speţă, reclamantul nu a dovedit că a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voinţa sa şi nici nu a formulat prin apelul declarat în cauză, sau ulterior, la termenul când s-a dezbătut apelul, cerere de repunere în termen, astfel că susţinerile din cererea de recurs nu pot fi primite.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva deciziei nr. 6 din 16 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2008.
inu
5
| ← ICCJ. Decizia nr. 5237/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5138/2008. Civil → |
|---|
