ICCJ. Decizia nr. 5766/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5766/2008
Dosar nr. 1700/3/200.
Şedinţa publică din 13 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
La data de 4 decembrie 2006 reclamanţii T.R., D.M. şi D.A., prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să îi pună în posesie asupra unei suprafeţe de teren de 220 mp conform Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta T.R. a cumpărat un imobil situat în Bucureşti în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4313/1973, ocazie cu care a dobândit şi cota indiviză de 50% din terenul aferent apartamentului în suprafaţă totală de 155 mp a întregului imobil, precum şi cota parte indiviză din părţile comune ale imobilului cu suprafaţa de 110 mp
S-a mai arătat că prin Decretul de Stat nr. 151/1989 proprietatea sa a fost expropriată pentru a se construi un imobil, obiectiv care nu s-a mai realizat.
Reclamanta a solicitat Primăriei Sectorului 3 restituirea terenului de 50% din 155 mp, iar pentru restul de 110 mp (reprezentând curte), primăria a refuzat să o pună în posesie, deşi dreptul său de proprietate rezultă din contractul mai sus menţionat şi din anexa nr. 9 a Decretului nr. 151/1989 din care reiese că P.R., actualmente T. figurează cu teren expropriat în suprafaţă de 110 mp şi construcţie desfăşurată de 180 mp
Reclamanţii D. au arătat că au dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4312 din 19 aprilie 1973 fiind expropriat prin acelaşi Decret nr. 151/1989.
Prin sentinţa civilă nr. 1218/ din 28 septembrie 2006, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenta în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
În faţa acestei instanţe reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că cererile lor au fost soluţionate doar pe jumătate deoarece li s-a acordat în proprietate doar 50% din teren, respectiv suprafaţa de 155 mp iar primăria refuză în continuare să-i pună în posesie asupra terenului de 110 mp pentru fiecare familie, teren ce reprezintă curtea imobilului.
Prin sentinţa civila nr. 7128 din 6 decembrie 2006, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea Tribunalul Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la Secţia a IV-a civilă.
La data de 4 decembrie 2006 reclamanţii au mai formulat o cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea aceleiaşi pârâte, Primăria municipiului Bucureşti la punerea în posesie asupra unei suprafeţe de teren de 220 mp, conform Legii nr. 10/2001.
Şi această acţiune a fost precizată la 7 februarie 2007 în sensul că T.R. a arătat că obiectul acţiunii îl reprezintă modificarea titlului de proprietate nr. 10559 din 28 iulie 1999, deoarece la formularea cererii s-au folosit neadecvat termenii din contractul de vânzare-cumpărare, situaţie eronată faţă de voinţa reală a părţilor şi situaţia de fapt a terenului, întrucât din decretul de expropriere rezultă ca s-a trecut la stat suprafaţa de 220 mp, teren neconstruit stăpânit în indiviziune şi 130 mp teren construit, tot în indiviziune cu familia D.
Reclamanţii D. au solicitat completarea titlului de proprietate de la 77, 5 mp cât li s-a restituit până la 155 mp astfel cum li se cuvenea.
Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1674 din 28 februarie 2007 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalul Bucureşti privind capătul de cerere referitor la contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 4326 din 16 mai 2006 emisă de Primarul General şi a disjuns capătul de cerere privind modificarea titlului de proprietate nr. 10559/3 din 28 iulie 1999.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au conexat cauzele cu nr. 16585/3/2007 şi nr. 1700/3/2007, reclamanţii au depus precizări ale obiectului acţiunii susţinând că întinderea obiectului lor este de 220 mp suprafaţă expropriată, fiind incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 existând prezumţia că suprafaţa de teren expropriată a aparţinut reclamanţilor sub nume de proprietar.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1348 din 22 octombrie 2007 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de T.R. respingând ca inadmisibilă acţiunea acesteia şi a respins totodată acţiunea lui D.M. şi A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că deşi reclamanta T.R. şi-a întemeiat acţiunea având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 110 mp dedusă judecăţii pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aceasta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a afirmat prin acţiunea introductivă.
Cu privire la reclamanţii D.M. şi D.A.D. s-a reţinut că aceştia, invocând dreptul de proprietate dobândit de la autoarea S.A., au solicitat prin notificare doar restituirea terenului în suprafaţă de 155 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4812/1973, cerere care a fost admisă prin dispoziţia nr. 4326/2005 emisă pentru cota de ½ din terenul în suprafaţă de 155 mp, conform dreptului de proprietate dobândit prin contractul invocat chiar de reclamanţi.
Deci reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate doar pentru cota de ½ din terenul în suprafaţă de 155 mp, conform titlului de proprietate invocat.
În consecinţă instanţa de fond a reţinut că nu tot terenul de 354 mp a aparţinut reclamanţilor, ei fiind în diviziune cu Statul, care preluase o suprafaţă de teren de la aceeaşi adresă de la numitului W.A..
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii D.M., D.A. şi T.R., invocând critici vizând lipsa temeiului legal şi aplicarea greşită a legii la pronunţarea soluţiei.
O primă critică se referă la faptul că notificarea iniţială transmisă prin executorul judecătoresc, prin care se solicită restituirea suprafeţei de 155 mp a fost completată prin adresa nr. 28763 din 19 noiembrie 2004 prin care D.M. si A. solicitau restituirea suprafeţei de 360 mp
Au susţinut apelanţii că cererea vizează restituirea şi punerea în posesie pentru suprafaţa de 220 mp teren intravilan aferent construcţiei, nerecuperat pe cale administrativă şi, mai mult, această cerere fiind favorabilă tuturor celor îndreptăţiţi, respectiv familiilor D. si T.
O altă critică se referă la faptul că instanţa a reţinut ca temei al soluţiei sale o adresă emisă de Consiliul Local al sectorului 3, Direcţia de Taxe si Impozite Locale din care rezultă că anterior anului 1973 autoarea S.A. a figurat impusă cu construcţie şi teren în suprafaţă totală de 155 mp, iar până în anul 1964, pe rolul str. nr. 29 a figurat W.A. cu construcţie şi teren în suprafaţă de 130 mp, expropriat în anul 1967.
Or, aceste informaţii au fost depuse la dosar la data de 22 octombrie 2007 fiind înregistrate la registratura instanţei, însă nu au fost puse în discuţia părţilor, cu atât mai mult cu cât la acelaşi termen, instanţa, din oficiu a revenit asupra utilităţii ca probă a istoricului de rol fiscal, renunţând la administrarea acestei probe.
Prin Decizia civilă nr. 90 A din 11 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de reclamanţii D.M., D.A.D. şi T.R., a anulat sentinţa civilă nr. 1348 din 22 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi rejudecand cauza a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
- din practicaua sentinţei civile nr. 1348 din 22 octombrie 2007 rezultă că la termenul din 22 octombrie 2007, când s-a judecat cauza, instanţa a revenit asupra utilităţii emiterii unei adrese pentru obţinerea relaţiilor privind istoricul de rol fiscal al imobilului, faţă de obiectul acţiunii precizate şi având în vedere că organele financiare nu au răspuns la termen solicitării instanţei;
- deşi s-a luat această măsură, soluţia pronunţată în cauză de prima instanţă s-a sprijinit şi pe adresa nr. 7283 din 7 octombrie 2007 a Municipiului Bucureşti - Consiliul Local sectorul 3 - Direcţia Impozite si Taxe Locale, adresa care a sosit la registratura instanţei şi a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2007 ora 1230;
- în situaţia în care anterior închiderii dezbaterilor se revenise asupra acestei probe tocmai datorită faptului că organele financiare nu dăduseră nici un răspuns solicitării instanţei, în temeiul art. 129 C. proc. civ. şi a respectării principiului contradictorialităţii, oralităţii şi a dreptului la apărare, instanţa putea fie să nu folosească în pronunţarea soluţiei aceste relaţii, fie considerându-le determinante la pronunţarea soluţiei, să repună cauza pe rol şi să le supună dezbaterii publice a părţilor.
Pentru această din urmă împrejurare instanţa de apel a considerat că s-a încălcat dreptul de apărare al apelanţilor, principiul contradictorialităţii şi al oralităţii, ceea ce atrage conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea intereselor părţilor, aceştia nebeneficiind de un proces echitabil, motiv pentru care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., întrucât tribunalul s-a pronunţat pe fondul cauzei, şi s-a dovedit existenţa unui alt motiv de nulitate care atrage nulitatea hotărârii pronunţate.
Cu privire la apelanta T.R. s-a reţinut că această parte nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a i se restitui în natura suprafaţa de teren solicitată, singura sa cerere de restituire a terenului fiind cea întemeiată pe Legea nr. 18/1991, procedură finalizată prin emiterea titlului de proprietate nr. 10559/3/28 iulie 1999.
S-a statuat şi Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţii de Justiţie şi Casaţie, care conferă deplină aplicabilitate în speţă a Legii nr. 10/2001 în situaţia imobilelor expropriate, persoanele îndreptăţite având latitudinea de a opta pentru parcurgerea procedurilor speciale prevăzute de acest act normativ.
Or, reclamanta T.R. nu a înţeles să uzeze o astfel de procedură motiv pentru care cererea sa, de obligare a primăriei de a-i restitui în natură imobilul, în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a constatat a fi inadmisibilă.
Cu privire la reclamanţii D., instanţa de apel a constatat că acţiunea lor este neîntemeiată motivat de faptul că niciodată nu au avut în proprietate, nici ei şi nici autoarea lor mai mult de cota indiviză de ½ din 155 mp, respectiv 155 mp teren la adresa din Bucureşti.
Sub acest aspect în temeiul rolului activ instanţa de apel a pus în discuţia părţilor necesitatea depunerii actului dotai al autoarei lor S.A., însă apelanţii nu au înţeles să administreze o astfel de probă. Mai mult, o atitudine similară au avut şi în primă instanţă, când au învederat că nu stăruie în această probă. Coroborând actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4312/1973 cu adresa nr. 7283 din 7 octombrie 2007 a Municipiului Bucureşti, Consiliul Local sectorul 3, Direcţia Impozite şi Taxe Locale, rezultă că autoarea reclamanţilor numită S.A. nu a avut în proprietate decât suprafaţa de 155 mp, pe care a şi înstrăinat-o prin acte succesive şi în cote indivize reclamanţilor D. şi T.
Aşadar, neavând în proprietate mai mult de 155 mp nu putea transmite prin vânzare o suprafaţă mai mare, de până la 354 mp, astfel cum se susţine.
Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumţie relativă care poate fi răsturnată.
În cauză, nu se poate interpreta în sensul deţinerii în proprietate a suprafeţei de 354 mp de către reclamanţi doar pe motiv că la adresa din Udricani figurează un teren expropriat de 354 mp, deoarece încă din adresa nr. 427918/16005 din 21 decembrie 2004 depusă în cauză la fila 22 a dosarului nr. 23288/301/2006 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti se face menţiunea existenţei unei proprietăţi mixte, adică, de stat şi privată.
Această probă se coroborează fără niciun echivoc cu adresa nr. 7283 din 7 octombrie 2007 a Municipiului Bucureşti - Consiliul Local sectorul 3, Direcţia Impozite şi Taxe Locale din care rezultă că S.A. a fost impusă fiscal pentru anul 1973 pentru o construcţie şi teren în suprafaţă totală de 155 mp, iar din referatul inspectorului fiscal din anul 1968 reiese că imobilul ce figurează la aceeaşi adresă, proprietatea numitului W.A. a fost expropriat în baza Decretului nr. 111/1951 şi Decizia nr. 448 din 16 mai 1967.
Din aceeaşi adresă nr. 427918/2004 a Primăriei Municipiului Bucureşti rezultă că reclamanţilor li s-a expropriat în temeiul Decretului nr. 151/1989 doar suprafaţa de 110 mp şi construcţie desfăşurata pe 180 mp
Obiectul vânzării realizate prin actele de vânzare-cumpărare nr. 4312 şi nr. 4313 din 19 aprilie 1973 rezultă fără dubiu din menţiunile acestora, astfel încât prezumţia relativă instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi aplicată în sensul solicitat de reclamanţi motivat de faptul că în actul lor de expropriere respectiv Decretul nr. 151/1989 figurează cu o suprafaţă de teren expropriată de 110 mp şi construcţie.
In ceea ce priveşte inechitatea menţionată de apelanţi în raport cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, instanţa de apel a constatat că nu există câtă vreme reclamanţii nu au avut niciodată un bun - teren în suprafaţă de 220 mp - în accepţiunea art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei, iar măsura preluării abuzive nu i-a privit pe ei.
In vederea realizării interesului lor, reclamanţii au la îndemână acţiunea specifică a constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, fie de scurtă durată ori de lungă durată.
Nemulţumiţi fiind de soluţia pronunţată în apel, reclamanţii D.M., D.A.D. şi T.R. au declarat în termen legal recurs invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critica vizând aspectul că instanţa a omis să ţină seama şi să aplice efectele unor legi care au operat în timp în favoarea recurenţilor şi în plus invocă o practică judiciară, respectiv Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, care în opinia recurenţilor este inoperantă şi neadecvată speţei.
O altă critică se referă la faptul că greşit instanţa de apel a reţinut şi s-a întemeiat pe informaţiile cuprinse în istoricul de rol potrivit cărora din suprafaţa de 354 mp, o parte aparţinea statului, respective 130 mp fără să ia în considerare aspectul relevant în dezbateri şi dovedit cu actele existente la dosar potrivit cărora această suprafaţă închiriată de familia D. de la ICRAL Vitan, a revenit "de drept" proprietarilor imobilului ca efect al prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Recurenţii-reclamanţi mai formulează critici care însă nu ţin de nelegalitatea hotărârii recurate.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Apreciind că reclamanta T.R. nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a i se restitui în natura suprafaţa de teren solicitată, singura sa cerere de restituire a terenului fiind cea întemeiată pe Legea nr. 18/1991, procedură finalizată prin emiterea titlului de proprietate, instanţele fondului au făcut o corectă aplicare a normelor de drept material la situaţia de fapt relevată de probe.
Cu privire la motivul vizând faptul că instanţele s-au sprijinit pe informaţiile cuprinse în istoricul de rol potrivit cărora din suprafaţa de 354 mp, o parte aparţinea statului, respective 130 mp fără să ia în considerare aspectul relevant în dezbateri şi dovedit cu actele existente la dosar potrivit cărora această suprafaţă închiriată de familia D. de la ICRAL Vitan, a revenit "de drept" proprietarilor imobilului ca efect al prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, Înalta Curte, îl găseşte nefondat faţă de împrejurarea că reclamanţii, prin exercitarea rolului activ al instanţei, au avut posibilitatea să-şi dovedească susţinerile, însă aceştia nu numai că au invocat imposibilitatea obţinerii înscrisurilor doveditoare, dar au şi renunţat expres la această probă.
Or, este de observat că reclamanţii D., nu au avut în proprietate niciodată, nici ei şi nici autoarea lor mai mult de cota indiviză de ½ din 155 mp, respectiv 155 mp teren la adresa din Bucureşti.
Ca atare, pentru considerentele expuse, se constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi făcând aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.M., D.A.D. şi T.R. împotriva deciziei nr. 90 A din 11 februrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5775/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5713/2008. Civil → |
|---|
