ICCJ. Decizia nr. 5779/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5779/2008
Dosar nr. 10010/1/200.
Şedinţa publică din 13 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
La data de 30 mai 2003, Tribunalul Maramureş a pronunţat sentinţa civilă nr. 425 în dosarul nr. 5426/2001 prin care s-a admis plângerea formulată de reclamanţii B.M. şi B.C.R. în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA şi A.P.A.P.S.
A fost obligată pârâta SC M. SA să emită decizie motivată asupra cererii de restituire în natură a terenurilor ce au format proprietatea autorului reclamanţilor, numitul B.G.
Totodată au fost obligate ambele pârâte să facă reclamanţilor oferte de restituire prin echivalent a contravalorii terenurilor, raportate la valoarea de piaţă a acestora, şi să indice contractele civile sau comerciale care afectează terenurile solicitate.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au trimis pârâtei SC M. SA notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 10618 mp, înscris în C.F. 12319, sub nr. top. 2708/274, în prezent identificat sub nr. top. 2708/274/a/4 şi nr.top. 2708/274/a/3 din C.F. 13346 Baia-Mare.
S-a mai reţinut că pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi nu a emis dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, arătând, printr-o adresă, că terenul intra sub incidenţa legilor fondului funciar.
Pe de altă parte s-a mai reţinut că SC M. SA nu s-a conformat nici prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a face o ofertă de despăgubire prin echivalent, în termenul de 60 de zile, reclamanţii având calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Apelurile declarate de pârâtele SC M. SA şi A.P.A.P.S. au fost admise prin Decizia civila nr. 160 din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, plângerea reclamanţilor fiind respinsă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive faţă de pârâta SC M. SA şi ca inadmisibilă în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S.
Nemulţumiţi fiind, reclamanţii au atacat cu recurs Decizia dată în apel, recurs ce a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 2641 din 10 martie 2006. A fost casată hotărârea recurată şi cauza trimisă spre rejudecare fiind date îndrumări referitoare la clarificarea situaţiei juridice reale a terenului în litigiu, prin prisma Legii nr. 10/2001 ori a prevederilor Legii nr. 18/1991, a valabilităţii ori nevalabilităţii titlului statului, a exproprierilor efectuate în privinţa imobilului ce a aparţinut antecesorului reclamanţilor, prin completarea probatoriului cu înscrisuri şi refacerea expertizei tehnice administrate în cauză.
Înalta Curte a reţinut totodată că neapelând sentinţa instanţei de fond, reclamanţii au achiesat la soluţia pronunţată, în concordanţă cu precizarea de acţiune prin care au învestit prima instanţă, de obligare a pârâtei SC M. SA la emiterea unei decizii motivate de restituire in natură sau efectuarea unei oferte de restituire prin echivalent.
Formându-se dosarul cu număr unic 20483/1/2003 în rejudecare, potrivit îndrumărilor din Decizia de casare, s-a dispus suplimentarea probatoriului prin completarea de către ing. Z.I. a raportului de expertiza efectuat în faţa primei instanţe (f. 143 - 171), precum şi depunerea unor înscrisuri de către apelanta SC M. SA, acte justificative ale dreptului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. MM/38/21 octombrie 1999, coli funciare in extenso privitoare la dezmembrările survenite asupra parcelei iniţiale cu nr.top. 2708/274, transcrisă din C.F. 12319 Baia-Mare în C.F. 13346 Baia-Mare, cuprinzând înstrăinările ce au intervenit pe parcursul derulării procesului, construcţia amplasată pe acest teren şi parte din terenul intabulat pe numele pârâtei SC M. SA (C.F. 13659, C.F. 14423).
Prin deciziei nr. 316/A din 20 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S., a respins ca nefondat apelul pârâtei SC M. SA împotriva sentinţei civile nr. 425 din 30 mai 2003 a Tribunalului Maramureş pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.M. şi B.C.R. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., fosta A.P.A.P.S., fiind păstrate celelalte dispoziţii din sentinţă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că terenul revendicat de reclamanţi de 9.500 mp, nu a fost cuprins în titlul de proprietate, emis pe numele antecesorului lor B.G. conform Legii nr. 18/1991 dar este situat în intravilanul municipiului Baia Mare, astfel că a fost înlăturată apărarea pârâtei SC M. SA, fondată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma sa iniţială.
În consecinţă s-a statuat că în mod cert suprafaţa de teren în litigiu, de 9550 mp, identificată sub nr. 2708/274/a/3 şi 2708/274/a/4, nu a fost expropriată şi a trecut fără titlu valabil în proprietatea de stat, în concordanţă cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială.
Or, lipsa valabilităţii titlului statului impune ca, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorului reclamanţilor, fostul proprietar tabular B.G., să i se recunoască şi în prezent calitatea de proprietar avută la data preluării.
De altfel, expertul Z.I. a arătat că pârâta S.C. M. SA mai este proprietară tabulară doar a unei suprafeţe de teren de 8.989 mp, diferenţa de 473 mp fiind înstrăinată către SC Petra Plus SRL, iar diferenţa de 88 mp fiind înstrăinată către Fundaţia Culturală Ecologică Maramureş, până la concurenţa întregii suprafeţe de 9.550 mp
De asemenea, parcela cu nr.top. 2708/274/a/3, în suprafaţă de 475 mp, a rămas proprietatea SC M. SA, însă construcţiile amplasate pe acest teren au fost vândute unor terţe persoane, societăţi comerciale, iar parcela cu nr.top. 2708/274/a/4 a suferit numeroase dezmembrări succesive, terenul, parţial înstrăinat de SC M. SA, fiind ocupat de platforma betonată, depozite materie primă, magazine tip şopron.
Cu aplicarea art. 27-31 din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit că unităţii deţinătoare, persoana juridică SC M. SA, chiar privatizată integral fiind, îi revine obligaţia de a emite decizie ori dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, aşa cum corect a reţinut tribunalul.
Cu privire la apelul declarat de pârâta A.V.A.S., fosta A.P.A.P.S. instanţa a reţinut că excepţia de prematuritate invocată de această apelantă este întemeiată, obligaţia de a face reclamanţilor ofertă de restituire prin echivalent a contravalorii terenului neputând fi determinată prin prisma normelor exprese cuprinse in art. 27 şi urm. din Legea nr. 10/2001, concomitent cu cea care incumbă unităţii deţinătoare şi prealabil soluţionării notificării de către aceasta.
În concluzie, în baza art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul acestei pârâte fiind schimbată în parte sentinţa, prin respingerea acţiunii reclamanţilor îndreptată împotriva pârâtei A.V.A.S.
Împotriva hotărârii pronunţate în apel a formulat recurs pârâta S.C. M. prin lichidator P.I.P.U.R.L. prin care a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 425/2003 a Tribunalului Maramureş şi în consecinţă a respingerii plângerii formulate de reclamanţi împotriva răspunsului la notificarea cu nr. 2037 din 15 august 2001, critică întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Dezvoltând motivele de recurs se susţine că instanţa de apel a greşit atunci când a reţinut că imobilul în discuţie a fost preluat tară titlu valabil, în realitate , din probatoriul administrat în cauză trăgându-se concluzia că imobilul respectiv este preluat în baza unui titlu valabil.
Pe de altă parte se mai susţine că în mod eronat au fost aplicate regulile privitoare la aplicarea în timp a legii civile atunci când s-a stabilit incidenţa dispoziţiilor iniţiale ale art. 27 din Legea nr. 10/2001, şi nu a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Verificând legalitatea deciziei recurate în limitele criticilor formulate, înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în cursul procesului, în sensul că la acest moment legea nouă nu mai face distincţie, în privinţa societăţilor privatizate, deţinătoare a unor imobile preluate abuziv de stat, între cele preluate cu titlu valabil şi cele preluate fără titlu valabil, iar pentru aceste imobile, conform art. 29, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, chiar şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate, măsuri reparatorii în echivalent care se propun de către instituţia publică ce a efectuat privatizarea. Dar în speţă nu pot fi aplicate aceste reglementări din legea nouă, defavorabile reclamanţilor-intimaţi, deoarece sunt în conflict cu principiile ce guvernează aplicarea legii civile în timp, neretroactivitatea legii noi şi nesupravieţuirea legii vechi.
Fiind vorba despre raporturi juridice născute sub imperiul legii vechi, dar care produc efecte şi ulterior intrării în vigoare a legii noi, trebuie făcută deosebirea între consecinţele şi efectele epuizate sau complet realizate ale unor acte anterioare şi consecinţele şi efectele viitoare, încă nerealizate, dar în funcţie de criteriul dreptului câştigat.
Acest drept, consfiinţit de legea în vigoare, nu poate fi declarat ca pierdut prin edictarea ulterioară a altor dispoziţii în materie, cu unicul argument al trecerii timpului şi modificării legislative survenite.
In ceea ce priveşte susţinerea recurentei, că din probatoriul administrat în cauză s-ar trage concluzia că imobilul respectiv este preluat în baza unui titlu valabil, înalta Curte, observă că recurenta nu a făcut nicio dovadă în acest sens, nedepunând la dosar un titlu în baza căruia terenul ce face obiectul cauzei ar fi trecut legal în proprietatea statului.
In consecinţă reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii faţă de împrejurarea că au trimis notificare în vederea restituirii în natură a terenului, unitatea deţinătoare, pârâta SC M. SA, nu a emis decizie ori dispoziţie motivată, deşi imobilul revendicat, amplasat în intravilanul localităţii, a constituit proprietatea tabulară a autorului acestora.
Ca atare pentru considerentele expuse , recursul declarat in cauză se priveşte ca nefondat şi in baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins in consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.C. M. prin lichidator P.I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 316/A din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Obligă pârâţii să plătească reclamantei T.L.A. 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5938/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5771/2008. Civil → |
|---|
