ICCJ. Decizia nr. 10069/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10069/2009
Dosar nr. 4182/118/2008
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la 4 iunie 2008 reclamanţii K.R.S. şi R.M.G. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar pentru a se dispune obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 315 mp şi casa de locuit cu dependinţe, imobil naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că autorul lor R.G. a dobândit imobilul menţionat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1488/1908 şi că, în calitate de descendenţi au demarat procedurile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă notificarea nu le-a fost soluţionat până în prezent.
Prin sentinţa civilă nr. 18 din 6 ianuarie 2009, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâţii să restituie reclamanţilor în natură imobilul situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 315 mp şi construcţii – locuinţă P+M şi dependinţe (anexă magazie) identificat potrivit schiţei anexă nr.1 la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert B.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanţii se legitimează ca succesori ai defunctului R.A.G., fostul proprietar de la care a fost preluat imobilul, în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia nr. 119 din lista anexă.
Reţinându-se că imobilul este liber, în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind înstrăinat până în prezent de stat, s-a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, principiul prevalenţei restituirii în natură a bunului preluat abuziv guvernând întreaga procedură administrativă şi judiciară reglementată de dispoziţiile legii speciale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, criticând-o ca nelegală şi netemeinică sub aspectul stabilirii calităţii reclamantului R.M.G. de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii, cât şi sub aspectul statuării caracterului abuziv al măsurii de naţionalizare a bunului conform Decretului nr. 92/1950, respectiv al greşitei reţineri a aplicabilităţii art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi cu privire la teren.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 134/C din 20 mai 2009, a respins apelul pârâţilor ca nefondat, reţinând, în esenţă, că nemenţionarea expresă în decretul de naţionalizare a componenţei imobilului, construcţie, anexă şi teren în suprafaţă de 315 mp, nu poate conduce la concluzia că statul a înţeles să naţionalizeze exclusiv clădirea, iar nu şi terenul pe care era edificată construcţia, cât timp, după naţionalizare, atât terenul cât şi construcţia au fost preluate efectiv de stat.
Instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată şi a respins critica apelanţilor pârâţi referitoare la greşita reţinere a caracterului abuziv al preluării imobilului în litigiu.
S-a considerat că este nefondată şi critica vizând lipsa calităţii reclamantului R.M.G. de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, reţinându-se că, în speţă, certificatele de calitate de moştenitor nr. 215 din 5 august 2000 şi nr. 183 din 11 septembrie 2000 eliberate de Notarul Public D.R., fac dovada deplină a calităţii de moştenitor, nefiind anulate conform art. 88 din Legea nr. 36/1995.
S-a avut în vedere în acest sens şi declaraţia autentificată sub nr. 269 din 31 ianuarie 2000 a BNP D.D., din care rezultă că R.M.G., născut la 29 mai 1921 este fiul lui R.G. şi R.H., în certificatul de naştere prenumele tatălui fiind menţionat greşit „G." în loc de Gh.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul legal pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâţii au susţinut că în mod greşit a fost respinsă critica adusă hotărârii primei instanţe, conform căreia nu întreg imobilul a trecut în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 92/1950 şi, ca atare, caracterul abuziv al preluării nu este aplicabil decât construcţiei, apartamentul nr. 1, nu şi terenului aferent.
Cea de-a doua critică formulată prin motivul de recurs a vizat nedovedirea calităţii de moştenitor a reclamantului R.M.G. de pe urma autorului R.Gh., proprietar al imobilului conform actului din anul 1908.
S-a precizat că, aşa cum rezultă din actele de stare civilă de la dosar, tatăl reclamantului se numea R.G. şi nu Gh., declaraţia de notorietate în sensul că R.G. este un şi aceeaşi persoană cu R.G. neproducând efecte în cauză.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de recurenţi raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Caracterul abuziv al Decretului nr. 92/1950, în temeiul căruia a fost preluat imobilul în litigiu, este statuat în mod expres în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 în care sunt enumerate imobilele ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ.
Împrejurarea că, în decretul de naţionalizare nu s-a menţionat explicit componenţa imobilului naţionalizat, respectiv construcţie, anexe şi teren în suprafaţă de 315 mp, nu poate conduce la concluzia că au fost naţionalizate exclusiv construcţiile, iar nu şi terenul pe care acestea erau edificate, de vreme ce, ulterior naţionalizării, întreg imobilul a fost preluat de stat, în prezent fiind închiriat numitei N.M., în baza contractului de închiriere nr. 2702 din 9 iunie 2004 încheiat cu R.A. E.D.P.P. Constanţa, unitate specializată în administrarea domeniului privat al Municipiului Constanţa.
În acest sens, se va reţine că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, conform cărora, în absenţa unor probe contrare, existenţa, sau după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În situaţia în care nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, iar imobilul se regăseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluţionarea notificării se face având în vedere prezumţia relativă de preluare abuzivă.
În speţă, reclamanţii au dovedit că autorul lor R.G. a fost proprietarul imobilului situat în Constanţa.
În Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 a fost menţionat acest imobil la poziţia nr. 119 din anexă, ca fiind preluat de la fostul proprietar R.Gh.
Ca atare, reţinând că după naţionalizare atât terenul cât şi construcţia s-au aflat la dispoziţia statului, fiind închiriate, Curtea va constata cât instanţele de fond şi apel au constatat în mod legal caracterul abuziv al preluării întregului bun – teren şi construcţie.
Prin urmare, critica formulată prin primul motiv de recurs, referitoare la reţinerea evocată a preluării abuzive a întregului imobil, este neîntemeiată.
Critica cu privire la reţinerea calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului R.M.G. este, de asemenea, nefondată.
Instanţa de apel a reţinut corect că, potrivit dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, în cazul în care restituirea aceluiaşi imobil este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, succesoare ale aceluiaşi autor, restituirea se va dispune pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale acestora să se realizeze potrivit dreptului comun aplicabil moştenirii.
În cauză s-a dovedit că din căsătoria autorului reclamanţilor R.Gh., decedat la 25 iunie 1966, cu R.M. au rezultat doi fii, R.N. şi R.A.
După decesul lui R.N., la 16 aprilie 1989, a rămas ca unică moştenitoare acceptată reclamanta K.R.S., conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 215 din 5 august 1999, emis de BNP M.
La rândul său, R.A., decedat la 15 februarie 2000, a lăsat ca moştenitori pe R.M.G. în calitate de frate, şi pe K.R.S., în calitate de nepoată de frate, a căror calitate rezultă din certificatul de moştenitor nr. 183 din 11 septembrie 2000.
Ulterior decesului primei soţii şi naşterii celor doi fii, fostul proprietar s-a recăsătorit, din căsătoria cu R.H. născându-se R.Gh., al cărui unic moştenitor este fiul R.M.G.
Din declaraţia autentificată sub nr. 269 din 31 ianuarie 2000 de BNP D.D., rezultă că reclamantul R.M.G., născut la 29 mai 1921 este fiul lui R.G. şi R.H.
De altfel, reclamanta K.R.S., singura interesată, în condiţiile în care legea impune obligaţia de restituire a întregului imobil indiferent dacă toţi moştenitorii au făcut sau nu notificare, nu a contestat calitatea de comoştenitor a reclamantului R.M.G.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâţilor este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar împotriva deciziei nr. 134 C din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10087/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 10068/2009. Civil → |
|---|
