ICCJ. Decizia nr. 10114/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 10114/2009

Dosar nr. 4049/87/200.

Şedinţa publică din 15 decembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la 7 decembrie 2007, reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la achitarea sumei de 5.630 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neacordate pentru sărbătorile de Paşte 2005, 2006 şi pentru Crăciunul din 2004 şi 2005, precum şi a sumei de 533,52 lei reprezentând daune pentru neachitarea în termen a acestora.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei până în luna ianuarie 2006, când s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 65-66 C. muncii şi a dispoziţiilor art. 73 – 75 din Legea nr. 53/2003.

De asemenea, s-a menţionat de către reclamantă că trebuia să beneficieze de toate drepturile recunoscute în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă art. II alin. (3) şi cu contractul colectiv încheiat la nivelul societăţii.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru o parte a pretenţiilor, precizând, totodată, că dreptul subiectiv este inexistent, întrucât comisia paritară a statuat că, începând cu anul 2003, suplimentările pentru sărbătorile de Paşti şi Crăciun au fost incluse în salariul de bază al angajaţilor şi, pe cale de consecinţă, cererea dedusă judecăţii este şi lipsită de obiect.

Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2952 pronunţată la 8 decembrie 2008, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.V. şi a obligat pe pârâta SC P. SA să plătească reclamantei suma de 3.107 lei, reprezentând suplimentări salariale, cuvenite şi neacordate, pentru sărbătorile de Crăciun 2004, 2005 şi Paşte 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării expertizei – iunie 2008.

S-a respins ca neîntemeiată pretenţia reclamantei privind acordarea suplimentărilor pentru sărbătoarea de Paşte 2006.

A fost obligată pârâta la 41,70 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. Grup criticând-o ca nelegală pentru neconstatarea ca prescris a dreptului la acţiune conform art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii şi având în vedere că sumele solicitate prin acţiune au fost incluse în salariul lunar acordat, începând cu anul 2003.

De asemenea, s-a invocat faptul că modalitatea de calcul la care s-a făcut referire în susţinerea acţiunii este greşită atâta timp cât se raportează la nivelul salariului vechi brut la nivel de societate.

La termenul de judecată din 9 iunie 2009, pârâta-recurentă SC P. SA a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din 9 iunie 2009, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului declarat împotriva acestei încheieri şi a suspendat judecata cererii de recurs împotriva sentinţei nr. 2952 din 8 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman, pe perioada soluţionării recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sunt admisibile excepţiile invocate în faţa instanţei de una dintre părţile procesului, care are ca obiect neconstituţionalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, ce are legătură cu soluţionarea cauzei şi care nu au fost declarate anterior neconstituţionale, cerinţe pe care textul criticat le îndeplineşte, prin prisma aplicabilităţii lui în soluţionarea conflictului dintre art. 284 alin. (2) C. muncii şi art. 72 din Legea nr. 168/1999, cât priveşte competenţa teritorială a instanţelor în judecarea conflictelor de muncă.

S-a constatat, însă, că excepţia invocată prin raportare la o serie de texte constituţionale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unor dispoziţii cuprinse într-o altă lege, respectiv pe pretinsa neconstituţionalitate a interpretării legii de către instanţe, greşita aplicare a legii la cazul concret şi necorelarea actelor normative, aspecte ce nu pot constitui obiectul controlului de constituţionalitate.

Împotriva încheierii menţionate a declarat recurs în termenul legal pârâta SC P. SA – membru O.M.V. Grup, criticând-o ca nelegală pentru greşita reţinere a neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţie a cărei soluţionare presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare, având în vedere că ultima liniuţă din art. 298 C. muncii a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită.

S-a susţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ ce reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul nr. 16/1967.

Celelalte critici formulate prin motivele de recurs au vizat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale atacate, fiind invocate şi în motivarea excepţiei.

Examinând criticile formulate de pârâta-recurentă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Tot astfel, art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competenţe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, indirect, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 298 alin. (2), ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziţii contrare se abrogă) vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care nu poate imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.

Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar autorul excepţiei îşi motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să aducă instanţei de contencios constituţional modalitatea de soluţionare a unui conflict al legilor în timp şi respectiv interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute ce aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.

Aşa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 10114/2009. Civil