ICCJ. Decizia nr. 10092/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.10092/2009
Dosar nr. 5358/3/2008
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 8 februarie 2008, contestatoarea C.M. a chemat în judecată pe intimata Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 2984 din 24 mai 2004 a Primăriei Municipiului Bucureşti prin care a fost respinsă notificarea formulată de contestatoare privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 6 şi, în consecinţă, să dispună obligarea Municipiului Bucureşti, prin Primarul General la emiterea unei dispoziţii de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 6.
Prin sentinţa civilă nr. 1748 din 21 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis contestaţia formulată de contestatoare, a anulat dispoziţia nr. 2984 din 24 mai 2004 şi a obligat intimatul să emită dispoziţie motivată prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 6, compus din teren în suprafaţă de 128 mp şi construcţie în suprafaţă desfăşurată de 85,40 mp (demolată).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 2984 din 24 mai 2004, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, a respins notificarea formulată de către contestatoare cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor.
În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, tribunalul a reţinut că, din actul de donaţie încheiat la data de 15 mai 1946, rezultă că M.C. i-a donat soţului său, V.C., un teren în suprafaţă de 65 mp din totalul de 131,72 mp. Imobilul este arătat şi în certificatul de moştenitor nr. 1438 din 14 decembrie 1984 emis de notariatul de Stat Sector 6 Bucureşti.
Pe teren a fost edificată de către părinţii reclamantei o construcţie, astfel cum rezultă din procesele-verbale de stabilire a impozitului nr. 718/1952 din 22 iunie 1966, nr. 26193 din 23 martie 1963, declaraţia de impunere nr. 5589 din 30 ianuarie 1966 şi procesul-verbal de expropriere nr. 13415/1952.
Clădirea a fost expropriată, astfel cum atestă procesul-verbal de expropriere şi ulterior demolată, aşa cum rezultă din declaraţia de la data de 16 aprilie 1985.
Din adresa nr. 757517/12871 din 14 august 2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Evidenţă Imobiliară şi cadastru rezultă că, prin Decretul CS nr. 463 din 30 decembrie 1984, a fost expropriat în întregime terenul în suprafaţă de 128 mp şi construcţia în suprafaţă desfăşurată de 85,40 mp, imobilul fiind înscris la poziţia 235 pe lista anexă a decretului de expropriere.
În consecinţă, tribunalul a reţinut că imobilul face parte din categoria celor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiind supus restituirii şi că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor contestatoarei.
În ceea ce priveşte calitatea de moştenitor, tribunalul a reţinut că, din certificatul de moştenitor nr. 1438 din 14 decembrie 1984, rezultă că de pe urma defunctei C.M. au rămas ca moştenitori C.V., soţ supravieţuitor, cu o cotă de ½ şi C.M., în calitate de fiică, cu o cotă de % .
C.V. a decedat la data de 03 noiembrie 1993, astfel cum rezultă din certificatul de deces seria D 9, nr. 753279 eliberat de Primăria Sector 6 Bucureşti, iar din certificatul de naştere aflat la fila 33, rezultă că C.M. este fiica numiţilor C.V. şi C.M.
Tribunalul a concluzionat că, potrivit art.4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, contestatoarea are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.â
Împotriva sentinţei civile nr. 1748 din 21 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat apel Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 287 din 21 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul, ca nefondat.
Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea a reţinut următoarele:
Apelantul nu contestă împrejurarea că prin înscrisurile depuse în dosarul primei instanţe contestatoarea a făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitoare a foştilor proprietari, însă susţine că aceste dovezi nu mai puteau fi administrate în faţa instanţei, în condiţiile în care contestatoarea avea posibilitatea să depună toate actele doveditoare în cadrul procedurii prealabile, până la momentul soluţionării notificării.
Curtea a apreciat că susţinerea apelantului, referitoare la inadmisibilitatea administrării de probei noi, în faza judiciară, nu poate fi luată în considerare. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării. Cu toate acestea, art. 26 alin. (4) din aceeaşi lege prevede că, în cazul în care dispoziţia motivată de respingere a notificării este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită, entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportată la probele din dosar.
Textul are în vedere probele din dosarul instanţei, fiind evident că legiuitorul a plecat de la premisa că probele suplimentare administrate în faţa instanţei ar putea conduce şi la o altă soluţie decât cea adoptată de entitatea care a emis dispoziţia. Altfel, dacă în instanţă nu s-ar mai putea administra alte probe, ar fi inutil şi ilogic să se prevadă prin lege că entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportată la probele din dosar.
S-a mai reţinut că este nefondată critica apelantului şi pentru faptul că legea nu interzice administrarea de noi probe în faţa instanţei. Pe de altă parte, posibilitatea părţilor de a propune şi administra probe în vederea dovedirii demersului judiciar se circumscrie dreptului la apărare şi dreptului de acces la justiţie, drepturi care nu pot fi îngrădite. O eventuală interdicţie legală de a se mai administra alte probe în faţa instanţei sesizate cu soluţionarea contestaţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 ar fi în contradicţie cu principiile care stau la baza dreptului de acces la justiţie şi al caracterului echitabil al procesului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs apelantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moştenitor a acestor persoane, aceste acte putând fi depuse şi ulterior, dar în cadrul termenului special prevăzut în acest sens.
2. Se invocă prevederile art. 11 alin. (2)-(4) din Lege şi se susţine că restituirea în natură a imobilului este condiţionată de rambursarea sumei reprezentând diferenţa dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Împrejurarea că în faza judiciară a fost completat probatoriul sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului nu este de natură să atragă respingerea contestaţiei formulate.
Legea nr. 10/2001 nu prevede obligativitatea depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, sub sancţiunea decăderii, până la finalizarea procedurii administrative prealabile, completarea probatoriului sub acest aspect în faza judiciară fiind admisibilă şi în acord cu principiile care guvernează desfăşurarea procesului civil.
2. Înalta Curte constată că motivele de apel formulate în cauză, nu au cuprins la rândul lor critici cu acest conţinut, neexistând în cuprinsul lor nicio referire la prevederile art. 11 alin. (2)-(4) din Lege.
Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanţa de recurs nu poate să examineze, omissio medio, aspecte care nu au făcut obiectul controlului instanţei de apel şi care nu vizează totodată încălcarea unei norme imperative.
Prin urmare, deşi pot fi încadrate în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceste critici nu învestesc în mod legal instanţa de recurs cu analiza lor întrucât ele nu au constituit în prealabil şi motive de apel în calea de atac exercitată de apelantul-pârât.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 287 din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10098/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10087/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
