ICCJ. Decizia nr. 10126/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10126/2009
Dosar nr. 1403/86/2009
Şedinţa publică din 15 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă, la data de 24 februarie 2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a solicitat instanţei să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului A.P.
Prin sentinţa civilă nr. 476 din 10 martie 2009 a Tribunalului Suceava s-a respins cererea formulată de reclamantă.
Instanţa a reţinut în pronunţarea acestei hotărâri că, potrivit art. 1 din HG nr. 825/1995 pentru aprobarea Acordului dintre România şi Belgia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi, orice persoană care nu a îndeplinit condiţiile de intrare sau nu mai îndeplineşte cerinţele privind şederea, aplicabile pe teritoriul statului părţii solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că are cetăţenia părţii contractante solicitate.
În speţă, din declaraţia pârâtului rezultă că acesta s-a stabilit pe teritoriul Belgiei, unde a stat fără forme legale şi a lucrat în construcţii.
Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează dreptul la liberă circulaţie şi prevede că ac est drept poate să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
În condiţiile în care nu s-a dovedit că pârâtul a avut un comportament necorespunzător pe teritoriul Belgiei, restrângerea dreptului la liberă circulaţie nu se impune ca o măsură necesară într-o societate democratică, justificată de interesul public.
Prin Decizia civilă nr. 78 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile sus menţionate şi a fost obligată apelanta la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
A reţinut instanţa de apel că simpla neîndeplinite a formalităţilor privind intrarea, circulaţia, ieşirea străinilor nu este de natură a constitui în sine o conduită care să justifice o măsură de limitare a libertăţii de circulaţie. Aceasta implică, în plus faţă de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o presupune, existenţa şi a unei ameninţări serioase, suficient de grave faţă de cerinţele de ordine publică, de natură să afecteze interesele fundamentale ale societăţii.
Conform art. 3 din Protocolul C.E.D.O., exercitarea dreptului la liberă circulaţie nu poate face obiectul unor alte restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Raportat la aceste aspecte, stabilirea fără forme legale a pârâtului pe teritoriul statului belgian fără a dovedi un comportament necorespunzător din partea acestuia, nu impune luarea măsurilor solicitate, criticile apelantei fiind neavenite.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea, ca nelegală, pentru greşita admitere a cererii pârâtului cu privire la cheltuielile de judecată.
Prin motivele de recurs, recurenta a susţinut că aceste cheltuieli nu au fost dovedite, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1169 C. civ., iar pe chitanţele depuse la dosar nu este menţionată data emiterii acestora, nu se arată ce reprezintă sumele achitate, iar acestea au fost emise fie ulterior pronunţării sentinţei de către Tribunalul Suceava, fie anterior judecării apelului de către Curtea de Apel Suceava.
De asemenea, s-a susţinut că numele clientului, menţionat pe chitanţe, nu este cel al pârâtului.
În subsidiar, pentru situaţia în care nu s-ar modifica Decizia recurată în sensul respingerii cererii pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată, recurenta a solicitat reducerea cuantumului acestora, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
S-a susţinut că, în raport de obiectul cauzei şi de materialul probator administrat, precum şi de lipsa de complexitate a litigiului, se impune aplicarea dispoziţiilor legale menţionate.
Examinând criticile formulate de recurenta pârâtă, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea ca constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica referitoare la acordarea eronată a cheltuielilor de judecată, cu încălcarea art. 1169 C. civ., în condiţiile în care acestea nu ar fi fost dovedite, este neîntemeiată.
În faza apelului, s-a depus la dosar împuternicirea avocaţială, datată 31 martie 2009 şi chitanţa de achitare a onorariului de avocat în cuantum de 1500 lei, nr. 271 din 9 aprilie 2009.
Atât împuternicirea de reprezentare dată avocatului cât şi chitanţa de achitare a onorariului au fost emise anterior pronunţării deciziei recurate, 19 mai 2009, dovedind asistarea pârâtului intimat şi plata onorariului pentru faza procesuală a apelului, în faţa primei instanţe eliberându-se o altă împuternicire avocaţială, datată 10 martie 2009.
Indicarea pe chitanţa de achitare a onorariului a unui alt prenume al clientului decât cel real, respectiv „P.T.", în loc de „P.F." (cum corect se menţionează pe împuternicire) reprezintă o simplă eroare materială ce nu poate conduce la exonerarea reclamantei-apelante de plata cheltuielilor de judecată.
Ca atare se va constata că susţinerile recurentei sunt nefondate, instanţa de apel aplicând corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., în condiţiile în care, prin respingerea apelului ca nefondat, reclamanta a căzut în pretenţii.
Cea de a doua critică referitoare la neaplicarea alin. (3) al art. 274 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.
Curtea va reţine că, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului din apel, o asemenea cerere nu s-a formulat de către reclamanta-apelantă, iar, pe de altă parte, cheltuielile au fost justificate raportat la complexitatea pricinii şi munca îndeplinită de avocat, prezent la termenele acordate, astfel cum rezultă din încheierile şedinţelor din 24 aprilie 2009 şi 19 mai 2009, când a pus şi concluzii asupra apelului.
Pentru aceste considerente, se va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 78 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10142/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10118/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
