ICCJ. Decizia nr. 10156/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.10156/2009
Dosar nr. 7517/120/2007
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1630 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA. a obligat pârâta la plata către reclamantă a suplimentărilor salariale de Crăciun şi Paşti pe perioada decembrie 2004 - aprilie 2005 egale cu câte un salariu de bază mediu pe P. şi la 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA, iar la unul din termenele de judecată a ridicat excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 286, 287 şi 288 C. muncii, a art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 şi a art. 164 C. proc. civ., solicitând suspendarea judecării cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate invocată.
Prin încheierea din 15 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenta - pârâtă.
S-a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale a căror neconstitutionalitate a fost invocată de SC P. SA, cuprinse în C. muncii la art. 286, 287 şi 288 şi în Legea nr. 168/1999 la art. 74, 75 şi 77 sunt dispoziţii de procedură care reglementează modalitatea de soluţionare a conflictelor de muncă în faţa primei instanţe. Totodată şi prevederile cuprinse în art. 164 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea conexării mai multor pricini se încadrează în categoria dispoziţiilor de procedură.
Raportat la motivele de recurs, s-a reţinut de către curtea de apel, că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât dispoziţiile legale procedurale a căror neconstitutionalitate a fost invocată în calea de atac a recursului nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Prin recursul declarat de pârâta SC P. SA. membru O.M.V. G. împotriva încheierii din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a susţinut încălcarea de către dispoziţiile art. 286, 287 şi 288 din Legea nr. 53/2003, C. muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 şi ale art. 164 C. proc. civ., a art. 21 alin. (1) – (3) din Constituţie, republicată şi a art. 6 pct. 1 din C.A.D.O.
Având în vedere numărul mare de cauze (sute de cereri de chemare în judecată), care, deşi nu sunt identice, sunt similare, P. SA a arătat că, în vederea unei mai bune administrări, a apărut necesitatea conexării acestora la dosarul cu care instanţa a fost mai întâi învestită.
În speţă, sunt întrunite condiţiile de invocare a excepţiei de neconstituţionalitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât toate textele atacate sunt în vigoare, au legătură cu prezenta cauză, iar excepţia este invocată de pârâta din dosarul care are un obiect similar cu alte sute de cauze. Textele atacate apar ca fiind de un formalism excesiv, inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat cât şi pentru angajator şi să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului, care este pus într-o situaţie de dezechilibru faţă de reclamant. Cât priveşte art. 164 C. proc. civ., acesta este neconstituţional în măsura în care lasă la aprecierea instanţei posibilitatea conexării cauzelor şi nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, atunci când sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.
S-a arătat totodată că, în principal, motivele de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile legale invocate au în vedere principiul efectivităţii juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudenţa C.E.D.O., respectiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În acord cu jurisprudenţa menţionată, legiuitorul are obligaţia de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilităţii acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă pentru a se evita o jurisprudenţa neuniformă.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor de mai jos.
În raport de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Decizia vizând conformitatea textelor atacate cu legea fundamentală, aparţine exclusiv Curţii Constituţionale, în faţa căreia trebuie prezentate argumentele invocate de autorul excepţiei în susţinerea demersului său.
Ca atare, în calea extraordinară de atac exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, potrivit textului de lege menţionat, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cerinţa ca textul atacat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei a fost în mod evident introdusă de legiuitor în scopul de a se evita sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţii dilatorii, ce au ca unică menire tergiversarea soluţionării cauzelor.
În speţă, curtea de apel a apreciat în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286, 287 şi 288 din Legea nr. 53/2003, C. muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 şi ale art. 164 C. proc. civ., nu are legătură cu soluţionarea pricinilor.
Referitor la dispoziţiile art. 164 C. proc. civ., se reţine, din analiza criticilor formulate de recurenta - pârâtă împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond, că nu există vreun motiv de recurs legat de refuzul acesteia de a dispune conexarea tuturor cauzelor având ca obiect obligarea P. SA la plata unor drepturi băneşti cuvenite în baza contractelor colective de muncă.
De altfel, criticile formulate în legătură cu acest text nici nu se pot constitui într-o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate în condiţiile în care nu poate fi decât atributul instanţei de drept comun de a aprecia dacă sunt îndeplinite cerinţele legii pentru întrunirea mai multor pricini, judecătorul fiind suveran în administrarea probelor şi luarea măsurilor procedurale ce conduc spre soluţionarea cauzei.
Cât priveşte dispoziţiile art. 286, 287 şi 288 din Legea nr. 53/2003, C. muncii şi ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 acestea cuprind dispoziţii procedurale privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Or, acestea sunt împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanţei de drept comun, investite cu soluţionarea litigiului şi nu în competenţa judecătorului constituţional, care se pronunţă asupra conformităţii textului cu legea fundamentală în situaţii de conflict între acestea.
Aşadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, ci sunt elemente care vizează soluţionarea conflictelor de muncă, termenele de judecată, procedura de citare, sarcina probei şi administrarea probelor pe care instanţa urmează să le aibă în vedere.
În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate, claritate sau coerenţă a legii, se reţine că aceasta poate fi analizată doar în contextul încălcării unui drept sau libertăţi fundamentale, respectiv dreptul de acces la justiţie şi securitatea raporturilor juridice civile care, deşi nu sunt în mod expres prevăzute de art. 6 din Convenţie au fost enunţate şi protejate în jurisprudenţa C.E.D.O.
Or, în speţă, o eventuală lipsă de claritate a prevederilor legale criticate nu afectează în substanţa lor drepturile despre care s-a făcut vorbire.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, în raport de solicitarea intimatei - reclamante şi depunerea înscrisului doveditor, respectiv chitanţa privind plata onorariului de avocat, recurenta - pârâtă va fi obligată la plata sumei de 1500 lei către intimata - reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA - membru O.M.V. G. împotriva încheierii din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta - pârâtă la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă L.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10145/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 10143/2009. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
