ICCJ. Decizia nr. 10273/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.10273/2009
Dosar nr. 547/44/2009
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 44/ F din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta I.S.F., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi şi Ministerul Justiţiei; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei, pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, următoarele sporuri: 10 % din salariul de bază lunar, reprezentând spor radiaţii electromagnetice produse de staţiile de emisie U.S.S. (antena câmpuri electromagnetice); 15 % din salariul de bază lunar, reprezentând spor de concentraţie salubrităţi şi aeromicrofloră; 30 % ca personal civil din Ministerul Justiţiei cu atribuţii de coordonare şi control; 30 % pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de pericol deosebit ori cu grad de risc, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
S-au respins, ca nefondate, cererea privind plata sporului de 15 % pe anul 2008 şi cererea privind plata dobânzii.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, înregistrat iniţial la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă care a trimis cauza pe cale administrativă la Curtea de Apel Galaţi.
Această instanţă, prin Decizia civilă nr. 514/ R din 11 mai 2009, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, reţinând că, urmare a evenimentelor legislative intervenite în legătură cu aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 75/2008, competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii Curţii de Apel, în primă instanţă, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, sub nr. 547/44/2009, la data de 22 iunie 2009.
Faţă de solicitarea judecării cauzei în lipsă, de către recurentul pârât, prin cererea de recurs, Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în soluţionarea căii de atac exercitate împotriva sentinţei civile nr. 44/ F din 5 noiembrie 2008 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată şi urmează să decline competenţa de soluţionare a recursului în favoarea instanţei sus-menţionate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. I alin. (1) din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, cererile menţionate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte şi cele având ca obiect acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, erau soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Conform alin. (2) din textul de lege sus-menţionat, recursul împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa supremă, în mai multe dosare, şi s-a constatat că dispoziţiile art. I şi II din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Curtea Constituţională a constatat că elementele cuprinse în nota de fundamentare care însoţeşte OUG nr. 75/2008, referitoare la necesitatea ca justiţia să reprezinte un factor esenţial de echilibru în statul de drept, ceea ce implică unificarea practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul justiţiei, la dificultăţile întâmpinate în executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie, printre altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanţei de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I din Constituţia României.
De asemenea, aspectele ce ţin de oportunitatea adoptării reglementării nu îşi pot găsi, însă, soluţionarea în modificarea unor norme ce reglementează competenţa în primă instanţă şi în recurs.
Mai mult, a constatat Curtea Constituţională, niciunul dintre obiectivele OUG nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competenţă, adică prin derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul acţiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din justiţie.
S-a reţinut şi înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, prin dispoziţiile art. I şi II din Ordonanţă, deoarece se afectează regimul unei instituţii fundamentale a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al cărui statut constituţional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.
În continuare, Curtea a mai constatat că stabilirea în competenţa instanţei supreme a soluţionării recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel, în primă instanţă, are ca efect extinderea sferei sale de competenţă şi supradimensionarea activităţii acesteia, în condiţiile în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu funcţionează, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o secţie specializată în soluţionarea conflictelor şi litigiilor de muncă.
A mai reţinut că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă respective nu satisfac nici exigenţele art. 21 alin. (3) din Constituţie, în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activităţii instanţei supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiţie.
În esenţă, Curtea a constatat că nerespectarea normelor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) şi art. 21 alin. (3), prin art. I şi II din OUG nr. 75/2008, atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), conform cărora: „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea OUG nr. 75/2008, cu mai multe modificări şi completări, printre care şi abrogarea art. I din ordonanţă, text de lege care stabilea competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, având în vedere declararea neconstituţionalităţii art. I din Ordonanţă, precum şi abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competenţă, în prezent, soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiţie, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.
Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut şi norme tranzitorii, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, având în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate în materia supusă discuţiei, în favoarea Înaltei Curţi.
O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a OUG nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, în loc să transpună concepţia în materie a instanţei constituante, în legătură cu degrevarea instanţei supreme de această categorie de litigii, faţă de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar şi de inexistenţa unei secţii specializate în materia conflictelor de muncă în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, apreciate ca fiind elaborate cu înfrângerea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6), precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
În esenţă, instanţa de drept comun în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.
Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a recursului declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 44/ F din 5 noiembrie 2008 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4995/2009. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10145/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
