ICCJ. Decizia nr. 8983/2009. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8983/2009
Dosar nr. 4399/1/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 12 mai 2004, reclamanta l.C.T. a chemat în judecată S.R., cerând să fie obligat la plata unei despăgubiri în sumă de 2.080.000.000 lei vechi pentru prejudiciul care i-a fost cauzat ca urmare a restrângerii în mod nelegal a libertăţii de a circula de către autorităţile române, invocând drept temei al acţiunii dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.
În motivarea cererii reclamanta, cetăţean român cu reşedinţa, din data de 15 octombrie 1999, în Italia, a susţinut că, în data de 21 decembrie 2003, la punctul de frontieră Porţile de Fier I, a fost cercetată de autorităţile române de frontieră pe motiv că două file ale paşaportului său erau înlocuite, exercitate de reprezentanţii poliţiei de frontieră a dat o declaraţie prin care a recunoscut că ar fi înlocuit cele două file, declaraţie pe care ulterior a retractat-o, întrucât, în realitate, nu cunoştea în ce împrejurări s-a produs această înlocuire.
Ca o consecinţă a faptului că împotriva sa s-a început urmărirea penală de către organele de anchetă, reclamanta a susţinut că în baza OG nr. 65/1997, s-a dispus suspendarea dreptului său de a mai folosi paşaportul pe perioada 21 decembrie 2003 — 21 decembrie 2007, pentru ca, ulterior, la data de 9 martie 2004, dat fiind că în cadrul procedurii penale s-a constatat că nu se face vinovată în legătură falsificarea paşaportului său, autorităţile române să anuleze măsura şi să îi elibereze un nou paşaport.
Cum în perioada 21 decembrie 2003 - 9 martie 2004 nu a putut părăsi teritoriul României şi cum măsura dispusă împotriva sa apreciază că a fost nelegală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin faptul că a fost privată de veniturile pe care le realiza în Italia şi pentru stresului la care a fost supusă pe perioada efectuării cercetărilor penale efectuate împotriva sa.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat inadmisibilitatea acţiunii, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., procedură penală, dispoziţie legală prin care se reglementează răspunderea patrimonială a statului.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii, apreciind că măsura administrativă a fost dispusă în mod legal de S.E.I.P.J. Gorj, anume în conformitate cu dispoziţiile art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 şi modificată prin OG nr. 84/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 197 din 1 iulie 2004, Tribunalul Gorj a respins cererea reclamantei, reţinând că măsura de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului dispusă de către poliţia de frontieră a fost justificată ca urmare a faptului că paşaportul său conţinea două file care erau înlocuite, împrejurare care a impus şi efectuarea de cercetări penale sub acest aspect.
Prima instanţă a reţinut şi că atâta timp cât reclamanta nu a fost condamnată penal definitiv iar măsura dispusă împotriva sa a fost justificată, anume a fost adoptată, în conformitate cu art. 14 alin. (l) lit. e) din OG nr. 65/1997, solicitarea de despăgubire nu este fondată.
Prin Decizia civilă nr. 802 din 14 martie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., pentru angajarea răspunderii statului.
Instanţa de apel a apreciat că măsura temporară a suspendării dreptului reclamantei de a folosi paşaportul s-a impus a fi luată pe parcursul procesului penal câtă vreme două file din paşaportul acesteia erau înlocuite, ştiut fiind că statul garantează, în calitatea sa de emitent, legalitatea conţinutului acestui document care echivalează cu un act de identitate al unui cetăţeanului român în străinătate.
Prin Decizia nr. 10105 din 7 decembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat cele două hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În motivarea deciziei, Înalta Curte a reţinut că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite iar instanţele de fond nu au fost preocupate să verifice dacă în speţă era dată o eroare judiciară, în sensul art. 504 C. proc. pen.
Anume, instanţa de recurs a statuat că, în fapt, la data de 21 decembrie 2003, la controlul efectuat de către reprezentanţii poliţiei de frontieră, Porţile de Fier I, s-a constatat că paşaportul românesc nr. 04004466 prezentat de reclamantă avea două file înlocuite, aspect necontestat de aceasta şi care a impus efectuarea unor verificări pentru a se stabili împrejurările în care filele au fost înlocuite, cu consecinţa suspendării dreptului reclamantei de a mai folosi acest paşaport.
În aceste condiţii, instanţa de recurs a statuat că se impunea a se verifica şi stabili, date fiind menţiunile contradictorii ale înscrisurilor depuse la dosar, care au fost temeiurile de drept în baza cărora s-a dispus măsura menţionată, anume dacă a fost dispusă în cadrul procedurii penale declanşată în dosarul nr. 569/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin sau dacă, dimpotrivă, această măsură s-a dispus în temeiul art. 14 alin. (l) lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartele din România, ori în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României de către şeful punctului de trecere a frontierei de stat a României, ca o consecinţă a măsurii întreruperii călătoriei.
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 7 octombrie 2008, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a admis, în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul S.R. să plătească reclamantei suma de 58.000 lei, cu titlu de despăgubire.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că măsura suspendării dreptului reclamantei de a mai folosi paşaportul a fost dispusă de S.E.I.P.J. Gorj, la propunerea P.F. Mehedinţi, care efectua acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi 291 C. pen., în legătură cu faptul înlocuirii a două file din paşaportul prezentat la controlul efectuat la trecerea frontierei.
S-a reţinut că organele de urmărire penală au dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală şi că, urmare a acestui fapt, la data de 9 martie 2004, D.P. Bucureşti a dispus şi anularea măsurii de suspendare a dreptului de a mai folosi paşaportul.
În raport de aceste împrejurări de fapt, instanţa a apreciat că, în raport de prevederile art. 998 C. civ., art. 504 C. proc. pen. şi de art. 2 alin. (2) din Protocolul 4 adiţional la C.E.D.O., reclamanta este îndreptăţită la despăgubire.
Prin Decizia civilă nr. 98 din 24 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pentru cauze cu minori si de familie, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins cererea în despăgubire dedusă judecăţii.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., invocate ca temei de drept al cererii în despăgubire de către reclamantă, se referă la erorile judiciare săvârşite în legătură cu măsurile preventive care pot fi dispuse în cursul urmăriri penale, anume arestarea şi reţinerea preventivă şi obligaţia de a nu părăsi localitatea.
Instanţa de apel a constatat că faţă de reclamantă nu s-au dispus astfel de măsuri penale ci acesteia i s-a restricţionat dreptul la circulaţie ca o consecinţă a suspendării dreptului de a folosi paşaportul, în condiţiile art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997, dat fiind că se efectuau cercetări penale în legătură cu faptul că acest document aflat în posesia sa prezenta elemente de falsificare, falsificare de care reclamanta recunoscuse, în prima fază a cercetărilor penale, că s-ar face vinovată, însă referitor la care, ulterior, şi-a retractat declaraţia.
Cum, pentru o astfel de măsură legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării (art. 15 OG nr. 65/1997) şi cum, această procedură a fost urmată de reclamantă, restricţia fiind anulată, instanţa de apel a reţinut că nu se justifică acordarea de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a statuat şi faptul că în speţă nu au fost încălcate dispoziţiile art. 5 C.E.D.O. sau art. 2 din Protocolul 4 adiţional.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamant, fără a indica motivele pe care îşi fundamentează calea de atac dedusă judecăţii.
În motivarea recursului, reclamanta reiterează aspectele de fapt ale cauzei şi apreciază că atâta timp cât dreptul său de a circula i-a fost suspendat de autorităţile române în perioada 21 decembrie 2003 — 9 martie 2004, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Protocolul 4 adiţional la C.E.D.O., era îndreptăţită la plata de către S.R. de despăgubiri.
Analizând critica formulată, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În drept, prin dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la C.E.D.O. se reglementează dreptul la liberă circulaţie al oricărei persoane.
Potrivit paragrafului 2 din articolului menţionat, „orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa" iar, potrivit paragrafului 3 al aceluiaşi articol, „Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor constrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitate naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a morale ori pentru protejarea drepturilor libertăţilor altora".
În speţa supusă analizei, constrângerea adusă dreptului de liberă circulaţie al reclamantei, astfel cum au statuat instanţele de fond, nu a fost consecinţa aplicării unor măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale de către autorităţile judiciare ci consecinţa adoptării măsurii suspendării dreptului de folosire a paşaportului, care a fost dispusă de autorităţile poliţieneşti justificat de faptul că paşaportul pe care l-a folosit la trecerea frontierei prezenta elemente de falsificare, situaţie de fapt care nu este contestată.
Suspendarea dreptului unei persoane de a folosi paşaportul era o măsură prevăzută de legea română şi justificată în situaţia în care un astfel de document de identificare, a cărui integritate este în responsabilitatea posesorului, prezintă elemente de falsificare, constituind, în acelaşi timp, o măsură necesară pentru asigurarea securităţii publice, în sensul paragrafului 3 al art. 2 din Protocolul 4 adiţional.
Totodată, este de observat că o astfel de măsură restrictivă, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România [(act normativ care a fost abrogat prin art. 54 alin. (2) din Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate)], putea fi contestată la organul ierarhic celui care a aplicat-o şi supusă controlului instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (3).
În speţă, se constată că reclamanta a uzat de dreptul său de contestaţie iar D.G.P., într-o perioadă de timp rezonabilă, 21 decembrie 2003 - 9 martie 2004, a verificat apărările sale şi, justificat de faptul că, la finalizarea anchetei, organele de urmărire penală au stabilit că nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi de trecere frauduloasă a frontierei, a înlăturat măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului (dispoziţia nr. 112/1197920 din 9 martie 2004), cu consecinţa eliberării unui nou paşaport, valabil, în favoarea sa.
Ca atare, cum reclamanta a prerba^ t-c^r^^iăsiira suspendării dreptului de a folosi paşaportul ar fi fost dispusă de autorităţile române în mod nejustificat şi abuziv şi, cum în speţă, nu s-a făcut dovada săvârşirii, în cursul urmăriri penale, a unei erori judiciare, în sensul art. 504 C. proc. pen., în mod just instanţa de apel a reţinut că solicitarea sa de despăgubire nu este întemeiată.
Aşa fiind, reţinând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv a art. 2 paragraful 2 din Protocolul 4 adiţional, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta l.C.T. împotriva deciziei nr. 98 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8986/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5051/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
