ICCJ. Decizia nr. 4995/2009. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4995/2009
Dosar nr. 107/111/2007
Şedinţa publică din 29 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1584 din 20 februarie 2004 pe rolul Judecătoriei Oradea reclamanţii J.D.F., J.E.C., B.L., O.I. au chemat în judecată pe pârâţii, P.C. Sânmartin, J.V., J.C.V., B.I., B.T. şi S.C.C.T.I. Bihor solicitând să se constate nulitatea absolută a schiţei de departajare pe apartamente a imobilelor înscrise în C.F. Haieu, să se constate că nu a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 727/1996 încheiat între pârâţii de rândul 4-6 cota de 121, 5/338,3 m.p. din imobilele amintite, iar în măsura în care se consideră că menţiunea operată în cuprinsul contractului are valoarea unei clauze să se constate nulitatea eu absolută, să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr. 6389/2001 şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune încheiat, la data de 9 iulie 2001, între pârâţii de rândul 1 şi pârâtul de rândul 4 şi a încheierii de carte funciară nr. 8352/2001 cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că după apariţia Legii nr. 112/1995 au achiziţionat apartamentele deţinute din imobil cu titlu de chiriaşi. La acel moment nu s-a făcut însă defalcarea pe apartamente, astfel încât nu s-a trecut în cartea funciară nici cota-parte ce revenea fiecăruia din terenul aferent. Cu toate acestea, prin manopere dolosive, pârâţii de rândul 4-5 au reuşit să-şi înscrie dreptul de proprietate asupra terenului în baza unei schiţe de defalcare întocmită fără acordul celorlalţi coproprietari.
În aceste condiţii schiţa nu le este opozabilă, obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat constituindu-l numai locuinţa, până la apariţia HG nr. 11/1997 cumpărătorii acestora neputând dobândi dreptul de proprietate asupra terenului. Potrivit acestui act normativ atribuirea terenului se face prin ordin al prefectului, procedură ce nu a fost respectată. Ca atare, şi încheierea de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea dreptului este nelegală, impunându-se radierea menţiunilor efectuate în baza ei.
Referitor la contractul de concesiune se arată că este lovit de nulitate absolută întrucât la momentul încheierii lui C. Sânmartin nu mai avea calitatea de proprietar şi nu putea dispune de teren. în plus, nu a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 219/1998 nefiind întocmit studiu de oportunitate anterior încheierii lui. În drept au fost invocate prevederile art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1998, art. 969 şi 948 pct. 3 C. civ., art. 21 şi 26 din Legea nr. 112/1995, art. 9 din HG nr. 20/1996, art. 33 din HG nr. 11/1997, art. 13, 26 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 219/1998.
Reclamanţii şi-au completat cererea în sensul chemării în judecată în calitate de pârât şi a P.C. Sânmartin reprezentată prin C.L.C. Sânmartin.
Pârâţii de rândul 2-3 nu s-au opus admiterii cererii, pe cale reconvenţională pârâtul de rândul 2 solicitând să se constate că a dobândit un drept de superficie pentru suprafaţa de 30, 45 m.p. înscrisă în C.F. Haieu.
Prin sentinţa civilă nr. 7210 din 10 noiembrie 2006 a Judecătoriei Oradea, s-a admis în parte cererea principală modificată formulată de reclamanţii J.D.F., J.E.C., O.I. împotriva pârâţilor P.C. Sânmartin, C. Sânmartin reprezentată prin C.L.C. Sânmartin, J.V. şi J.C.V., B.I., B.T. şi S.C.C.T.I. Bihor Oradea.
A respins ca lipsită de interes cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional J.V. împotriva reclamanţilor pârâţi reconvenţionali J.D.F., J.E.C., B.L. şi O.I. şi a pârâţilor P.C. Sânmartin, C. Sânmartin reprezentată prin C.L.C. Sânmartin, J.C., B.I., B.T. şi S.C.C.T.I. Bihor.
A declarat nul parţial contractul de vânzare-cumpărare nr. 727 din 26 septembrie 1996 încheiat între pârâţii S.C.C.T.I. Bihor în calitate de vânzătoare şi pârâţii B.I. şi B.T. în calitate de cumpărători în sensul că în loc de suprafaţa de 121, 5/383 m.p. din imobilele înscrise în C.F. Haieu s-a trecut suprafaţa de 147,23/383 m.p. din aceleaşi imobile.
A declarat nulă schiţa de defalcare întocmită de H.S.
A constatat că din imobilele înscrise în C.F. Haieu a revenit fiecărei părţi următoarea suprafaţă: reclamanţilor pârâţi reconvenţionali J.D.F. şi J.E.C. cota de 74, 78/383 m.p.; reclamantei pârâtă reconvenţională B.L. cota de 28, 66/383 m.p., pârâţilor reclamanţi reconvenţionali J.V. şi J.C.V. cota de 57, 71/383 m.p. şi pârâţilor B.I. şi B.T. cota de 147, 23/383 m.p.
A dispus anularea parţială a încheierii nr. 6389/2001 pronunţată de Biroul C.F. din cadrul Judecătoriei Oradea în sensul că s-a trecut cota de 147, 23/383 în loc de 121, 50/383 m.p. în C.F. Haieu.
A declarat nul contractul de concesiune nr. 1826/ S din 9 iulie 2001 încheiat între pârâţii P.C. Sânmartin, C. Sânmartin şi B.I.
A declarat nulă încheierea nr. 8352 din 7 mai 2002 pronunţată de Biroul de C.F. din cadrul Judecătoriei Oradea şi a dispus radierea înscrisurilor de sub C.4 din C.F. Haieu.
A obligat pârâţii de rândul 1-2 şi 5-6 la plata către reclamanţi a sumei de 1553,4 lei cheltuieli de judecată şi a respins, ca nefondate, celelalte pretenţii, 151/67 şi 151/68, pe care aceştia le-au ocupat în calitate de chiriaşi.
Imobilul reprezintă în natură teren în suprafaţă de 336 m.p. şi o casă colectivă compusă din 5 apartamente.
Reclamanţii şi pârâţii cumpărători ai apartamentelor erau îndreptăţiţi a dobândi în proprietate terenul aferent apartamentelor cumpărate şi întrucât este vorba de un imobil cu mai multe apartamente, cotele de proprietate se stabilesc în condiţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 112/1995, adică proporţional cu suprafaţa construită, suprafaţă ce a fost efectiv cumpărată în temeiul Legii nr. 112/1995.
Împrejurarea că H.C.L. ce a stat la baza încheierii contractului de concesiune a fost contestată, fiind menţinută sentinţa civilă nr. 80/CA/2001 a Tribunalului Bihor, nu prezintă relevanţă juridică din acest punct de vedere, de vreme ce, prin hotărârea menţionată nu s-a soluţionat fondul cauzei, cererea fiind respinsă pe excepţia de tardivitate.
Împotriva deciziei civile nr. 710/ A din 18 iulie 2007 a Tribunalului Bihor au declarat recurs pârâţii B.I. şi B.T.
Pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, s-a format dosarul nr. 107/111/2007.
La data de 3 septembrie 2008, recurenţii-pârâţi au depus la dosar înscrisul prin care a fost invocată şi dezvoltată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1201, ultima teză, C. civ., cu trimitere la dispoziţiile art. 44 şi 16 din Constituţie.
Prin încheierea din 10 septembrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, completul II recurs, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a respins cererea de sesizare a Curţii şi a fixat un nou termen de judecată la 29 octombrie 2008.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că nemulţumirea recurenţilor este determinată de faptul că instanţele civile nu au reţinut autoritatea de lucru judecat al unor hotărâri pronunţate de secţiile de contencios administrativ în alte procese, ori, modul de soluţionare a excepţiei este o problemă ce poate fi rezolvată exclusiv de instanţa care soluţionează cauza şi nu de Curtea Constituţională.
Instanţa a mai reţinut că, prin aplicarea art. 1201 C. civ., sunt încălcate dispoziţiile art. 44 din Constituţie, care protejează dreptul de proprietate privată, precum şi art. 16, care defineşte egalitatea în drepturi în faţa legii a cetăţenilor, argumentele fiind însă de speţă şi criticile vizând modul în care instanţele de drept comun au înţeles să rezolve această apărare formulată de petenţi, fără a fi evidenţiate aspecte de principiu privind modul în care art. 1201 C. civ., ar fi contrar normelor constituţionale.
Împotriva încheierii pronunţate, la data de 10 septembrie 2008, de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, completul II recurs au declarat recurs pârâţii B.I. şi B.T., susţinând, în esenţă, următoarele:
Deşi drepturile acestora au fost conservate în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, investite cu formula executorie, sentinţa civilă nr. 80/CA/2001 a Tribunalului Bihor, această hotărâre nu prezintă relevanţă juridică înaintea altor instanţe întrucât prin ea nu s-a soluţionat fondul cauzei.
Prin urmare, prin sentinţa civilă nr. 7210/2006 a Judecătoriei Oradea, menţinută prin Decizia civilă nr. 710/A/2007 a Tribunalului Bihor, s-a declarat nul contractul de concesiune nr. 1826/ J din 9 iulie 2001, deşi prin sentinţa civilă nr. 80/CA/2001 pronunţată de Tribunalul Bihor se păstrează în totalitate H.C.L. al primăriei comunei Sânmartin în baza căreia s-a perfectat contractul de concesiune.
Drepturile câştigate de recurenţi printr-o hotărâre judecătorească de definitivă şi irevocabilă, investită cu formulă executorie sunt fondate şi nu beneficiază de garanţiile şi ocrotirea necesară aplicării unitare, uniforme şi imparţiale a legii, atât faţă de părţi, cât ţi faţă de terţi.
Recursul este nul în sensul considerentelor ce succed.
Dispoziţiile înscrise în articolul 304 pct. 1 – pct. 9 C. proc. civ., prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care să întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport cu motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În speţă, recurenţii-pârâţi nu s-au conformat dispoziţiilor înscrise în art. 302 şi 304 C. proc. civ., deoarece în cererea de recurs nu a fost indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu au formulat critici care, raportat la soluţia pronunţată prin hotărârea atacată, să permită încadrarea lor într-una din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Susţinerile din cererea de recurs sunt imprecise, având caracter general, nefiind structurate din punct de vedere juridic.
Astfel fiind, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de pârâţii B.I. şi B.T.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii B.I. şi B.T. împotriva încheierii din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5051/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10273/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
