ICCJ. Decizia nr. 1668/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1668/2009
Dosar nr. 111/3/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 111/3/2008 din 4 februarie 2008, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâtul B.M., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie, pe o perioadă de cel mult trei ani, în Franţa.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franţa la 13 decembrie 2007, în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această ţară şi îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 24 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată acţiunea reţinând, în esenţă, că, urmare a aderării României la Uniunea Europeană, posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie trebuia analizată, prin raportare la legislaţia comunitară, respectiv dispoziţiile art. 39, art. 42 şi art. 43, art. 48 din Tratatul CE şi Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii uniunii şi membrii familiilor acestora.
În raport de efectul direct al Directivei comunitare, din normele căreia rezultă, fără echivoc, faptul că, împrejurarea că autorităţile altui stat au dispus expulzarea pârâtului, nu este prin ea însăşi suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulaţie al unui cetăţean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulaţie sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situaţia invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-una din cele trei cazuri ce constituie excepţii de la principiul liberei circulaţii a persoanelor. Cum tribunalul a reţinut că din actele depuse de reclamantă în susţinerea cererii sale nu s-a dovedit, în speţă, existenţa niciunuia dintre cazurile de excepţie arătate, a constatat că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Prin Decizia civilă nr. 5303 din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, pe care a criticat-o sub următoarele aspecte :
- Deşi este adevărat că în acordurile de readmisie încheiat de România cu diferite state nu se menţionează nicio obligaţie pentru Statul Român, ca ulterior readmisiei cetăţeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulaţie al respectivului cetăţean român, însă nu este mai puţin adevărat că o atare obligaţie este stipulată prin Legea nr. 248/2005, în art. 38 şi urm., care constituie dreptul intern în materie şi care vine să complinească acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state, inclusiv cu Franţa.
- De asemenea, prin Decizia 855 din 28 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, astfel că obligaţiile prevăzute în această lege trebuie respectate de toţi cetăţenii români care călătoresc în străinătate.
- Deşi Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale garantează la art. 2 dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate, această garanţie suportă anumite restricţii, ceea ce înseamnă că dreptul în discuţie nu are un caracter absolut, putând cunoaşte anumite limitări, raportat la exigenţele de securitate naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale şi protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
Analizând lucrările dosarului, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. în acord cu dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, privind raportul dintre legislaţia naţională şi legislaţia comunitară, urmează să se facă aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudenţa sa de Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, în special a principiului supremaţiei dreptului comunitar şi a obligaţiei de a nu aplica dreptul naţional contrar dreptului comunitar.
2. Deşi instanţele naţionale nu au competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii sau temeiniciei măsurii de expulzare dispusă de autorităţile franceze, împrejurarea că acestea au dispus expulzarea pârâtului nu este ea însăşi suficientă pentru instanţa română de a interzice exercitarea dreptului la libera circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul Franţei.
3. Articolul 25 din Constituţia României stabileşte că persoanele cu cetăţenia română au dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, excepţiile de la această regulă regăsindu-se în cuprinsul Legii nr. 248/2005, art. 38 şi art. 39, cât şi în cuprinsul legislaţiei comunitare, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE;
4. Legea internă prevede posibilitatea iar nu obligativitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie, în timp ce art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE prevede în mod limitativ situaţiile în care se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie: afectarea ordinii publice, a siguranţei publice şi a sănătăţii publice.
5. Simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său, nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică, în situaţia dată, măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie în Franţa, ar fi disproporţionată faţă de starea de fapt.
În baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, împotriva deciziei nr. 530 din data de 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1710/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1689/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
