ICCJ. Decizia nr. 1665/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1665/2009
Dosar nr. 20632/3/200.
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 decembrie 2001, reclamantul B.E. a chemat în judecată pe pârâta SC N. SA şi a solicitat să se constate că Statul Român, prin A.P.A.P.S. Bucureşti este acţionar al societăţii pârâtei cu valoarea terenului pentru care a emis certificatul constatator al dreptului de proprietate şi că se impune ca pârâta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1855 mp situat în Bucureşti, pe care statul i 1-a preluat fără titlu.
Prin aceiaşi cerere reclamantul a cerut obligarea pârâtei să îi emită decizie de restituire în natură a terenului în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, depunând la dosar notificarea formulată în procedura acestui act normativ.
Reclamantul şi-a întemeiat cererea dedusă judecăţii pe dispoziţiile art. 2 şi art. 20 din Legea nr.10/2001, pe cele ale art. 322 din OUG 88/1997, pe cele ale art. 408 C. civ. şi ale art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 648 din 14 mai 2002, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea şi a obligat pârâta să restituie reclamantului terenul în litigiu, respingând celelalte capete de cerere, fără a indica pe care din considerentele de drept ale cererii şi le-a însuşit.
Prin Decizia civilă nr. 410 din 17 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de pârâtă, apreciind că soluţia de restituire se impune în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 2640 din 31 martie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtă, a casat hotărârile şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal, reţinând că atâta timp cât imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza unui act de expropriere, în mod greşit instanţele de fond au apreciat că ar fi fost preluat fără titlu şi, pe cale de consecinţă, că în speţă nu ar fi incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, dispunând asupra cererii dedusă judecăţii fără a analiza valabilitatea privatizării societăţii pârâte, analiză ce se impunea a fi făcută în contradictoriu şi cu A.P.A.P.S. Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1098 din 7 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să soluţioneze notificarea nr. 3689 din 6 decembrie 2001 transmisă de reclamantă (ocazie cu care va analiza pretenţia de retrocedare în natură a terenului), respingând celelalte capete de cerere, apreciind că este investită, în principal, cu o cerere formulată în temeiul art. 25 din Legea nr.10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 146/A din 24 marile 2006, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat, în tot, sentinţa în sensul că a respins contestaţia motivat de faptul că pârâta este o societate privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi că nu s-au invocat şi dovedit cauze de nelegalitate a acestui act, caz în care reclamantul are deschisă calea notificării pentru a obţine măsuri reparatorii prin echivalent şi nu restituirea în natură, astfel cum a pretins prin cererea dedusă judecăţii.
Prin aceiaşi decizie şi, parţial, pentru considerentele deja enunţate, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
In motivarea soluţiei, instanţa a reţinut şi că nu pot fi primite apărările reclamantului referitoare la inopozabilitatea decretului de expropriere şi la omisiunea soluţionării de către prima instanţă a unei cereri completatoare pe care a formulat-o după prima zi de înfăţişare.
Prin Decizia civilă nr. 1743 din 23 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamant, a casat hotărârile instanţelor de fond si a trimis cauza pentru reluarea judecăţii în primă instanţă.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că, potrivit precizărilor făcute, reclamantul a investit instanţele cu judecata unei acţiuni în revendicare terenului în litigiu, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1462 din 14 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, pe cale de consecinţă a respins cererea dedusă judecăţii de reclamant.
În motivarea sentinţei instanţa a apreciat că, prin deciziile de casare, instanţelor de fond li s-a impus să analizeze calitatea procesuală activă a reclamantului, verificare care se impunea cu atât mai mult a fi efectuată cât timp prin ultima hotărâre de casare s-a stabilit că reclamantul a investit instanţele cu judecata unei acţiuni în revendicare.
Procedând la analiza probatoriilor administrate, instanţa a statuat că reclamantul nu are calitate procesuală activă întrucât, în calitate de fiu, are doar calitate de succesibil al defunctului D.B., aceasta întrucât, în lipsa unui certificat de moştenitor, nu face dovada acceptării în termen a succesiunii, în calitate de unic moştenitor, după autorul menţionat.
Instanţa a constatat că şi în ipoteza în care s-ar retine, în aplicarea art. 4 din Legea nr. 10/2001, calitatea de moştenitor acceptam a reclamantului, lipsa calităţii sale procesuale active se impune a fi reţinută argumentat de faptul că nu a dovedit că terenul în litigiu ar fi fost proprietatea autorului său, la dosar nefiind depus un titlu de proprietate în acest sens, cu menţiunea că nu poate beneficia de prezumţia de proprietate instituită prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În situaţia în care reclamantul ar beneficia de prezumţia instituită prin dispoziţia legală menţionată, instanţa a reţinut că soluţia se impune argumentat de faptul că în listele anexă la decretul de expropriere, Decretul nr. 4/1972, nu este identificată persoana de la care s-a expropriat terenul în litigiu.
Instanţa a reţinut şi faptul că în cauză există o problemă cu privire la identitatea imobilului descris în actele prezentate de reclamant ca aparţinând autorului său şi cel revendicat, procedând la o analiză comparativă a probelor administrate cu privire la acest aspect.
În subsidiar, în situaţia în care s-ar aprecia că reclamantul a făcut dovada că imobilul în litigiu ar fi fost proprietatea autorului său, instanţa retine că nu există dovezi din care să rezulte că acest imobil a rămas în proprietatea autorului său de la data ultimelor evidenţe (anii 1957-1958) şi până la data exproprierii, în anul 1972.
Prin Decizia civilă nr. 154/A din 24 iunie 2008, Curtea de Apel bucureşti a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că "dovada actului juridic de dobândire a dreptului de proprietate" a fost făcută pe deplin prin probatoriul administrat în cauză, prezentând, în combaterea considerentelor reţinute de prima instanţă, argumentele pentru care a concluzionat în sens contrar.
Ca atare, reţinând că reclamantul are calitate procesuală activă, instanţa de apel a apreciat că se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru compararea titlurilor exhibate de părţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC N. SA, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant. Prin cerere, pârâta dezvoltă argumentele pentru care apreciază ca prima instanţă a reţinut, în mod corect, că reclamantul nu are calitate procesuală activă în cauza dedusă judecăţii.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că, investit cu judecata unei acţiuni în revendicare, de drept comun, în mod corect tribunalul a dispus respingerea cererii pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, cât timp la dosar nu a fost depus Titlul de proprietate nr. 196240 din 28 iulie 1925, titlul despre care se face vorbire întruna din adresele transmise proprietarului, caz în care, soluţia instanţei de apel este nelegală.
Ca atare, pârâta solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.
Pârâta susţine şi că în cauză, în raport de calificarea cererii dedusă judecăţii, anume acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., nu are calitatea procesuală pasivă, expunând argumentele pe care îşi întemeiază apărarea, cu menţiunea că a invocat în rejudecare această excepţie la data de 19 septembrie 2007, fără însă ca instanţa să se pronunţe asupra acesteia.
Analizând recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, Înalta Curte constată este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 297 alin. (4) teza I-a C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Sintagma „a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului" desemnează, în mod exclusiv, ideea de nestatuare asupra fondului, adică cazul când instanţa a soluţionat procesul pe o excepţie primită nelegal care a zădărnicit cercetarea fondului şi, respectiv, cazul când instanţa a judecat în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte o cercetare a fondului procesului.
În cauza supusă analizei, prima instanţă nu a reţinut o excepţie de natură să o împiedice să cerceteze fondul.
Dimpotrivă, analizând calitatea de proprietar a imobilului în litigiu, pretinsă de reclamant prin acţiune, prima instanţă a statuat asupra fondului cauzei, anume a cercetat dovezile invocate de părţi şi a concluzionat că nu poate primi acţiunea în revendicare întrucât reclamantul nu este titularul unui drept de proprietate actual cu privire la terenul revendicat.
Este de observat că soluţia instanţei este justificată pe mai multe considerente de fapt şi de drept.
Anume, prima instanţă îşi fundamentează soluţia atât din punct de vedere al dreptului comun (art. 480 C. civ.) dar, în subsidiar, şi prin raportare la dispoziţiile legii speciale (Legea nr. 10/2001) şi reţine că soluţia se impune fie pentru lipsa calităţii de moştenitor sau, în subsidiar, pentru lipsa calităţii de unic moştenitor a reclamantului după autorul invocat, fie pentru lipsa dovezii privind calitatea de proprietar a autorului invocat cu privire la terenul în litigiu şi, în subsidiar, pentru lipsa dovezii identităţii dintre terenul revendicat cu cel care se pretinde că ar fi aparţinut autorului reclamantului, fie pentru lipsa dovezii că terenul menţionat în anexa la decretul de expropriere ar fi fost preluat din patrimoniul autorului reclamantului şi, în subsidiar, pentru lipsa dovezi că autorul reclamantului mai deţinea la momentul exproprierii terenul evidenţiat în registrele din anii 1957-1958 şi pretins a fi cel în litigiu, considerente care, în parte, pun în discuţie în mod explicit fondul litigiului.
Într-o atare situaţie, instanţa de apel avea posibilitatea de a-şi însuşi considerentele pe care le aprecia a fi întemeiate iar judecata se putea finaliza fie prin respingerea apelului şi confirmarea hotărârii apelate (în cazul în care motivele de apel nu erau fondate), fie prin admiterea apelului şi schimbarea hotărârii cu consecinţa evocării fondului (dacă motivele de apel se constatau a fi întemeiate, respectiv se constata că reclamantul este titularul dreptului de proprietate).
În acest context al analizei este de menţionat că acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, chestiune care, sub raportul condiţiilor cerute pentru exerciţiul dreptului la acţiune, presupune justificarea calităţii procesuale a părţilor.
Ca atare, lipsa uneia din calităţi, activă sau pasivă, atrage sancţiunea respingerii acţiunii în revendicare, aceasta întrucât chestiunea referitoare la calitate se încadrează în sfera excepţiilor de fond prin care se neagă însăşi existenţa raportului de drept material specific acţiunii în revendicare, adică a condiţiilor de admitere sau de respingere în fond a acţiunii (de ex. existenţa dreptului subiectiv de proprietate al cărui titular pretinde a fi reclamantul).
Aşa fiind, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti şi a casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecări, instanţa de apel urmează a analiza şi celelalte critici invocate de pârâtă prin recurs, inclusiv apărarea sa potrivit căreia nu este titularul obligaţiei corelative dreptului pretins de reclamant în prezenta cauză.
Referitor la recursul declarat de pârâta SC N. SA, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 301 alin. (1) teza I C. proc. civ., ca regulă, termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii.
Potrivit art. 104 din cod, actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.
În cauza dedusă judecăţii, în raport de data comunicării, 5 august 2008, (conform dovezii de la fila 45 din dosarul de apel), termenul de exercitare a recursului s-a împlinit la data de la 21 august 2008, într-o zi lucrătoare (joi).
Recursul a fost depus de pârâtă la poştă abia la data de 22 august 2008, data oficiului poştal, consemnată pe plicul şi nota de inventar din dosarul de recurs, adică după expirarea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata că acesta a fost tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 154 / A din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC N. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1657/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1654/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
