ICCJ. Decizia nr. 1657/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1657/200.
Dosar nr. 174/88/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin notificările nr. 2933 din 19 iulie 2991 (transmisă Consiliului Local Tulcea) şi nr. 196/N din 8 noiembrie 2001 (transmisă R.A.D.E.F. R.F.), D.M. a cerut plata contravalorii suprafeţei de 360 mp şi a construcţiei pe care autorii săi au fost obligaţi să le doneze statului, cu menţiunea că, în prezent, pe teren se află edificat cinematograful „Patria".
Prin dispoziţia nr. 687 din 18 decembrie 2006, Consiliul Judeţean Tulcea, investit de reclamantă cu aceleaşi pretenţii prin notificarea nr. 71/N/2001, a respins cererea de restituire în natură a imobilului, a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a notificatoarei şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2007, reclamanta D.M.A. a cerut anularea dispoziţiei şi acordarea în compensare pentru imobilul fost proprietatea autorilor săi, imposibil de restituit în natură, a unui alt teren în compensare.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că a purtat discuţii în acest sens cu pârâtul care a încredinţat-o că o să-i acorde un alt teren din zona „Zăgan" în compensare pentru ca, ulterior, să refuze acest lucru sub motiv că Municipiul Tulcea refuză să constituie o servitute de trecere în favoarea acestuia.
Prin întâmpinare, pârâtul a cerut respingerea cererii, cu menţiunea că terenul a cărui atribuire o solicită reclamanta nu este proprietatea sa şi nu îl poate atribui în compensare.
Prin sentinţa civilă nr. 419 din 15 martie 2007, Tribunalul Tulcea a respins cererea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pârâtul Consiliul Local Tulcea a comunicat că nu deţine bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, caz în care, se justifică propunerea de despăgubire pe care a făcut-o reclamantei.
Instanţa a reţinut şi că în această fază a procedurii nu se justifică efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului expropriat din patrimoniul autorilor reclamantei întrucât dispoziţia de despăgubire urmează a fi înaintată, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Comisie Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, care va proceda la evaluare.
Prin Decizia civilă nr. 149/C din 11 iunie 2008, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 se coroborează cu cele ale art. 1 alin. (5) din lege, anume, în caz de imposibilitate de restituire în natură a imobilelor preluate de stat, se poate dispune compensarea cu alte bunuri sau servicii numai în măsura în care astfel de bunuri se identifică la nivelul entităţii deţinătoare.
Cum, în speţă, imobilul expropriat de stat din patrimoniul autorilor reclamantei nu mai poate fi restituit în natură (construcţia fiind demolată iar terenul ocupat cu o construcţie de interes public) şi cum, la nivelul entităţii deţinătoare nu se identifică bunuri sau servicii disponibile în sensul Legii nr. 10/2001, instanţa a reţinut că nu poate fi primită cererea reclamantei de a obliga pârâtul să îi acorde alt teren în compensare.
Instanţa a reţinut şi că terenul din în zona Zăgan este proprietatea Municipiului Tulcea, care nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, precum şi faptul că imobilele deţinute de pârâtul Consiliul Judeţean Tulcea sunt afectate desfăşurării activităţilor de interes public, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Instanţa de apel nu a găsit utilă administrarea probei cu expertiză de evaluare, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă, anume că fiind în prezenţa unei dispoziţii emisă de entitatea deţinătoare la data de 18 decembrie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, o asemenea operaţiune urmează a fi efectuată în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta susţine că pârâtul Consiliul Judeţean Tulcea nu avea calitate procesuală pasivă în cauză întrucât la momentul deposedării autorilor săi de imobil acesta a intrat în patrimoniul Primăriei Tulcea, căreia îi revenea obligaţia de a soluţiona notificarea, soluţie ce se impunea cu atât mai mult cu cât Consiliul Judeţean a devenit proprietarul bunului între timp şi numai în consideraţia faptului că pe teren este edificată o clădire în care, în prezent, îşi desfăşoară activitatea Teatrul Jean Bart.
Recurenta solicită casarea hotărârilor instanţelor de fond şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, soluţie care apreciază că se impune a fi dispusă şi în raport de faptul că pârâtul nu a depus la dosar, astfel cum a solicitat, o listă actualizată cu terenurile disponibile de aceiaşi dimensiuni cu cel preluat din patrimoniul autorilor săi.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art 304 C. proc. civ., se poate cere casarea sau, după caz, modificarea când prin hotărârea dată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) (pct. 5) şi când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (pct. 9).
Or, deşi invocă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu dezvoltă nicio critică de nelegalitate care să se subsumeze acestuia, chestiunea referitoare la deficienţele listei de bunuri şi servicii disponibile întocmită de pârât în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 fiind o chestiune de probatoriu şi nu de procedură.
Cât priveşte critica formulată pentru prima oară în recurs cu privire la calitatea procesuală pârâtă a Consiliului Judeţean Tulcea, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În drept, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi titularul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii.
Or, prin cererea dedusă judecăţii reclamanta a cerut anularea unei dispoziţii emisă în procedura Legii nr. 10/2001 de către Consiliul Judeţean în calitate de entitate deţinătoare a imobilului preluat de stat prin expropriere din patrimoniul autorilor săi.
Pe cale de consecinţă, în calitate de emitent al dispoziţiei contestate pârâtul justifică calitate procesuală pasivă.
Pârâtul justifică calitate şi prin aceea că întruneşte cerinţele de a fi entitate deţinătoare, întrucât deţine în patrimoniu, din anul 2000, sub nr. de inventar 60, ca aparţinând domeniului său public, „Clădirea multifuncţională de spectacole" Tulcea, edificată pe terenul expropriat, (inventar însuşit HG 1484/2003), clădire în care îşi desfăşoară activitatea Teatrul Jean Bart, instituţie publică de cultură aflată în subordinea sa.
Aspectele de fapt menţionate nu sunt contestate de reclamantă care apreciază, eronat, că autorii săi ar fi fost deposedaţi de imobil de Primăria municipiului Tulcea, în realitate, acestea fiind expropriat şi preluat de stat, care l-a transmis în administrare autorităţilor sale administrativ teritoriale, anume mai întâi Municipiului Tulcea şi, apoi, Judeţului Tulcea, acesta din urmă înregistrându-l în patrimoniul său în condiţiile legii.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constă că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.M.A. împotriva deciziei nr. 149 / C din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1689/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1665/2009. Civil → |
|---|
