ICCJ. Decizia nr. 1739/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1739/2009

Dosar nr. 489/3/200.

Şedinţa publică din 19 februarie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 8 ianuarie 2008 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Franţa, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în ce priveşte pe pârâta M.A.M.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că din documentele înaintate de către Poliţia de Frontieră rezultă că pârâta a fost returnată din Franţa, iar România a încheiat cu Statul Francez Acordul de readmisie, ratificat prin HG nr. 278/1994, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Prin sentinţa civilă nr. 289 din 8 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că nu pot fi admise limitări ale exerciţiului dreptului la liberă circulaţie care nu sunt reglementate de Directiva 2004/38/CE privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii Europene şi membrii familiilor acestora.

Îngrădirea liberei circulaţii în situaţii care privesc motive de ordine publică, de securitate publică ori de sănătate publică nu se poate realiza decât cu respectarea strictă a dispoziţiilor cuprinse în Capitolul V al Directivei, ceea ce nu este cazul în speţă.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, susţinând, în esenţă, că în condiţiile în care art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu au fost modificate nu există nici un impediment ca acestea să nu fie aplicate şi după data de 1 ianuarie 2007, aceste norme legale din dreptul intern fiind încălcate în cauză.

Prin Decizia civilă nr. 159 A din 8 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că în cauză se pune problema compatibilităţii normei naţionale cu normele Tratatului care reglementează „Libera circulaţie a persoanelor şi dreptul de stabilire" şi că, faţă de normele specifice ale Tratatului, în mod just s-a considerat că returnarea intimatului din Franţa în baza Acordului de readmisie nu constituie, prin ea însăşi, un motiv suficient şi temeinic pentru a fi luată măsura restrictivă solicitată de reclamantă.

Direcţia Generală de Paşapoarte a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor şi pe fond admiterea cererii sale.

Dezvoltând în fapt recursul, Direcţia Generală de Paşapoarte a susţinut că autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci numai de a lua act de această măsură, care constituie condiţie suficientă pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie, aşa cum este reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în concordanţă cu dispoziţiile art. 25 din Constituţia României.

Recursul astfel motivat corespunde cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu este fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislaţiei naţionale care o reglementează (art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005) numai în concordanţă deplină cu legislaţia comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motiv de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, simpla returnare a cetăţeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea obligaţia rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. şi din prevederile mai sus arătatei norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecinţa unei fapte care o justifică şi care a fost săvârşită de pârât.

În consecinţă, recursul va fi respins potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 159 A din 8 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1739/2009. Civil