ICCJ. Decizia nr. 287/2009. Civil
| Comentarii |
|
Cu notificarea 1324 din 6 iulie 2001, N.R.M. a cerut restituirea în natură a unor părți din clădirea situată în municipiul București, de care autorii săi au fost deposedați în mod abuziv de stat, anume, a apartamentelor nr. 1 și 2 în suprafață totală de 389,44 mp. situate în subsolul clădirii, a suprafețelor construite de 375, 34 mp de la parterul clădirii și de 334,55 mp de la etajul I, precum și a suprafeței de 199,90 mp situată la etajul VII al clădirii.
S-a motivat că blocul a fost construit în baza convenției autentificată sub nr. 47868/1946, pe un teren proprietatea părinților săi, dobândit în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 34960/1941, cu mențiunea că aceștia au fost siliți să doneze statului partea din imobil deținută în proprietate în baza contractului autentificat sub nr. 2605 din 28 iunie 1963.
Prin dispoziția nr. 3801 din 2 februarie 2005, Primarul municipiului București a respins notificarea, reținând că nu au fost depuse acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită până la data de 1 iulie 2003.
Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2005, reclamanta N.R.M. a cerut anularea dispoziției și retrocedarea imobilului, cu mențiunea că a depus actele care atestă dreptul de proprietate al autorilor săi și că prin decizia civilă nr. 396/2001 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constat nulitatea absolută a contractului de donație în baza căruia imobilul a intrat în proprietatea statului.
Prin sentința civilă nr. 201 din 12 februarie 2007, Tribunalul București, secția a Va civilă, a admis cererea, a anulat dispoziția și a constat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru partea din clădire identificată conform raportului de expertiză întocmit de ing. I.S., anume pentru 2 boxe și depozitul situate la subsol; pentru întregul parter cu excepția părților comune, pentru două garaje și camera portarului și pentru camera de serviciu de la etajul 7.
Instanța a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură reclamantei pentru 2 boxe și depozitul de la subsol (anexa 2A), două garaje și o magazie de la parter (anexa 2B) și pentru apartamentele nr. 57 și 58 situate la etajul 1 al clădirii și, totodată, să îi acorde măsuri reparatorii pentru restul clădirii, anume pentru apartamentele nr. 1 și 2 de la parter (anexa 2B), pentru apartamentele nr. 4, 8 și 9 de la etajul 1 (anexa 2C) și pentru camera de serviciu de la etajul 7 (anexa 2D).
în motivarea sentinței tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, ca urmare a anulării contractului de donație în baza căruia imobilul situat în B-dul D., actualmente nr. 45, a intrat în proprietatea statului, sens în care, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, se justifică a-i fi restituite în natură părțile din clădire care se mai află în proprietatea statului și a-i fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele înstrăinate de stat.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul. In motivarea apelului reclamanta a susținut că prima instanță a omis să constate că, în baza acelorași acte de proprietate ale părinților săi, are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață construită de la etajul 1 al clădirii și că, deși a omologat raportul de expertiză și a dispus restituirea spațiilor colorate cu roșu, în realitate nu i-a restituit toate părțile din clădire care au aparținut autorilor săi.
Reclamanta a arătat că este îndreptățită la restituirea și a celor 3 garaje de la parter (în loc de 2, cu mențiunea că cele 3 garaje sunt distincte de alte două care nu erau proprietatea autorilor săi și care există și astăzi în configurația inițială), precum și a celor două apartamente de la parter închiriate la două societăți comerciale (SC B.S. - apart. 1 și SC F.S. - apart. 2) .
Referitor la spațiul locativ de la etajul 1 al clădirii, care a fost proprietatea în întregime al autorilor săi (cu excepția spațiilor comune) reclamanta a arătat că potrivit compartimentării actuale a clădirii este compus din 9 apartamente, numerotate de la nr. 1 la nr. 9 și a solicitat a se observa că se impunea restituirea apartamentelor încercuite cu culoare roșie în raportul de expertiză, și care a fost omologat de prima instanță, și nu a apartamentelor nr. 56 și 57, astfel cum s-a dispus, apartamente care nu există la acest nivel al clădirii.
Referitor la camera situată la etajul 7, reclamanta a afirmat că se identifică cu apartamentul nr. 43 care face obiectul unui contract de închiriere și, în consecință, îi poate fi retrocedată în natură.
în concluzie, reclamanta a susținut că în mod eronat pentru parte din spațiile fost proprietatea autorilor săi nu i-au fost acordate măsuri reparatorii, că prima instanță nu a observat că parte din spații îi pot fi restituite în natură, acordându-i eronat despăgubiri și a solicitat reevaluarea tipului de măsuri reparatorii ce se impun a-i fi acordate în funcție de situația juridică a fiecărui spațiu, precum și actualizarea valorii despăgubirilor care urmează a-i fi acordate pentru partea de imobil care nu îi mai poate fi restituită în natură.
în motivarea apelului pârâtul a susținut că atâta timp cât reclamanta nu a depus actele doveditoare ale calității sale și ale dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege, în mod corect a respins notificarea.
La termenul de judecată din 6 septembrie 2007, reclamanta a cerut efectuarea unei noi expertize motivat de faptul că în rapoartele de expertiză depuse la judecata în primă instanță nu se evidențiază suficiente date cu privire la modalitatea de recompartimentare a clădirii după momentul preluării de către stat și nici elemente de identificare a noilor spații, existând confuzie cu privire la numărul corespondent al apartamentelor nou înființate, respectiv, motivat de faptul că nu există suficiente date cu privire la situația juridică actuală a tuturor spațiilor din clădire.
Cererea a fost respinsă de instanța de apel justificat de faptul că este lămurită cu expertiza efectuată în primă instanță iar chestiunea referitoare la renumerotarea spațiilor se stabilește pe baza evidențelor autorităților locale.
Prin decizia civila nr. 2031A din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel București secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelurile, ca nefondate.
Referitor la apelul declarat de reclamantă, instanța a reținut că indiferent de actele de proprietate ale autorilor invocați reclamanta este îndreptățită să primească, ca o consecință a principiului repunerii în situația anterioară, măsuri reparatorii pentru partea de imobil care a făcut obiectul contractului de donație anulat.
Instanța a apreciat că reclamantei i-au fost restituite în întregime spațiile libere, în configurația actuală (două garaje și o magazie, precum și fosta prăvălie transformată în 3 garaje), cu mențiunea că nu mai pot fi înlăturate măsurile reparatorii acordate reclamantei pentru 2 garaje și o magazie situate la parter (spații care exced actului de donație), întrucât nu i se poate agrava reclamantei situația juridică în propria cale de atac.
Instanța a reținut și că în mod just au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două apartamente de la parter, înstrăinate chiriașilor în procedura Legii nr. 112/1995, precum și pentru spațiile situate la subsolul clădirii iar referitor la etajul clădirii, unde autorii reclamantei au deținut un o garsonieră și un apartament cu 7 camere, reamenajate ulterior preluării de stat ca suprafețe locative distincte, instanța a apreciat că în mod corect au fost restituite doar cele două pentru care există încheiate contracte de închiriere, cu nr. 5-7 și nr. 5-8 ( și nu 57 și 58) restul apartamentelor (nr. 4, 8 și 9) fiind înstrăinate.
Referitor la camera de la etajul 7, pentru care există date contradictorii sub aspectul identificării actuale, instanța a apreciat că se impune a se reține identificarea pe care a făcut-o expertul, anume că aceasta se identifică cu actualul apartament cu nr. 42 care, în prezent, este înstrăinat și nu cu cel cu nr. 43, pentru care există încheiat contract de închiriere.
Cât privește cuantumul măsurilor reparatorii, instanța a arătat că urmează a fi stabilit în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Referitor la apelul declarat de pârât, instanța a constat că acesta nu poate fi primit întrucât prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatori prevăzute de Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta reiterează criticile formulate și în fața instanței de apel, evidențiind neconcordanțele care există cu privire la identificarea apartamentelor care compun în prezent clădirea și asupra identității acestora cu cele care au fost proprietatea autorilor săi, omisiunea identificării de către expert a unora din aceste spații și confuziile care există cu privire la numerotarea actuală și situația juridică a acestora cu consecința acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru spații care îi pot fi acordate în natură și omisiunea acordării de măsuri reparatorii pentru unele din spațiile care au aparținut autorilor săi.
Analizând recursul, înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
In drept, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Constatarea faptelor, așa cum rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți, este atributul instanțelor de fond iar hotărârea trebuie să fie motivată cu, suficientă claritate, cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele de la dosar, obligația judecătorilor de a-și motiva hotărârile constituind una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil.
în cauza dedusă judecății, situația de fapt nu a fost stabilită cu claritate iar instanța de apel s-a rezumat să-și însușească soluția primei instanțe printr-o motivare formulată în termeni generali și prin care nu a răspuns în concret criticilor formulate prin apel de către reclamantă.
Din lucrările dosarului rezultă că autorul reclamantei, S.N., a dobândit în proprietate imobilul situat în București, teren cu o construcție veche, în baza contractului autentificat sub nr. 34960 din 27 octombrie 194l al Tribunalului Ilfov (fila 216 primă instanță).
Referitor la imobilul menționat, situat în B-dul D. s-a încheiat o convenția de construire a unei case-bloc, datată 29 octombrie 1946, în baza căreia proprietarul terenului, N.N.Ș., a dobândit în proprietate din noua construcție spații locative clar delimitate (la subsol, parter, etajul I și o cameră pentru personalul de serviciu la ultimul etaj), precum și părți comune și instalații comune (fila 219 primă instanță).
Pentru partea din imobilul dobândită în baza contractului menționat (porțiunea de 24,35% din întregul imobil bloc, inclusiv cota parte din teren aferentă proprietății și părțile comune din imobil), suprafețele locative fiind delimitate pentru parter (2 apartamente), etajul I (7 camere închiriate) și la etajul VII (o cameră), S.N. și Ș.E. au încheiat un contract de donație cu Sfatul Popular al Raionului 30 Decembrie București, autentificat sub nr. 2605 28 iunie 1963 de notariatul de stat al raionului mai sus arătat, donație anulată prin decizia civilă nr. 396 din 6 iulie 2001 a Curții de Apel București.
Prin notificarea transmisă entității deținătoare, reclamanta N.R.M., raportându-se la actele mai sus arătate, a susținut că autorii săi au deținut în proprietate următoarele părți din imobil: apartamentele nr. 1 și 2 în suprafață de 389, 44 mp la subsolul clădirii, o suprafață de 375, 34 mp la parterul clădirii, o suprafață de 334,55 mp la etajul I și o suprafață de 199,90 mp la etajul VII al clădirii, de care aceștia au fost deposedați în mod abuziv de stat cu ocazia încheierii actului de donație.
Or, pentru a stabili caracterul de bun restituibil în natură a părților din clădire mai sus arătate și pentru care reclamanta a invocat că are calitatea de persoană îndreptățită, instanțele de fond aveau obligația de a identifica, în afara oricărui dubiu, părțile din imobil care au fost proprietatea autorilor reclamantei și de care aceștia au fost deposedați în mod abuziv de stat și, respectiv, de a stabili care este configurația actuală a acestora și situația lor juridică.
Verificând lucrările dosarului se constată că expertizele întocmite la judecata în primă instanță au fost efectuate cu nerespectarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., adică în lipsa constatărilor proprii ale expertului după cercetările în fapt pe care acesta trebuie să le facă.
Astfel, exp. G.N. a arătat că a avut acces "în holul blocului la masa portarului, unde expertiza a avut loc" (fila 78) iar expertul I.S. a afirmat că a întocmit lucrarea "prin vizite la fața locului și prin studierea și punerea cap la cap a documentelor puse la dispoziție" (fila 212) ca urmare a refuzului administratorului blocului de a le permite accesul în clădire.
Dată fiind lipsa constatărilor proprii ale experților, în lucrările întocmite se evidențiază neconcordanțe cu privire la identificarea părților din clădire care au aparținut autorilor reclamantei și actuala configurație a acestor spații situate în subsolul, la parterul și etajul 1 al clădirii, ori a celui situat la etajul 7 al clădirii, inclusiv neclarități cu privire la elementele de identificare a acestora și cu privire la situația lor juridică actuală, aspecte evidențiate de reclamantă prin cererea de apel și cărora instanța nu le-a răspuns.
Or, identificarea părților din clădire care au fost proprietatea autorilor reclamanților și stabilirea deținătorilor actuali și a regimului juridic al acestora erau esențiale pentru soluționarea pricinii și analizarea pretențiilor de retrocedare în natură formulate de reclamantă în condițiile Legii nr. 10/2001 iar această omisiune este echivalentă cu nesolutionarea fondului cauzei.
Așa fiind, reținând ca împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, în baza art.314 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului.
în rejudecare, având în vedere limitele investirii de către reclamantă prin notificare, instanța va ordona efectuarea unei expertize pentru identificarea părților din imobil pentru care aceasta solicită acordarea de măsuri reparatorii, sens în care va ordona pârâtei, care deține părți din clădire, să ia măsurile care se impun pentru a se permite expertului accesul în clădire în scopul efectuării unei corecte identificării a noilor suprafețe locative, care vor fi evidențiate distinct în planurile anexă la raportul de expertiză, rezultate ca urmare a recompartimentării părții de clădire care a fost proprietate a autorilor reclamantei.
La întocmirea expertizei urmează a se avea în vedere și actele prin care pârâta a înstrăinat părți din clădire, sens în care vor fi depuse la dosar de pârâră contractele de închiriere și de înstrăinare referitoarele la părțile de clădire care fac obiectul prezentei cauze, însoțite de planurile (schițele) aferente din care să rezulte cu claritate întinderea obiectului acestora.
La pronunțarea soluției asupra apelului dedus judecății de către reclamantă, instanța va analiza motivat situația fiecărei părți din clădire pentru care dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu trimitere la probatoriile pe care le consideră relevante.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2914/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2859/2009. Civil → |
|---|
