ICCJ. Decizia nr. 2978/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2978/2009
Dosar nr. 3878/118/2006
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19 mai 2006, reclamantele S.M. şi P.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul oraşului Eforie, Oraşul Eforie, prin primar şi Consiliul Local al oraşului Eforie, anularea dispoziţiei din 11 aprilie 2006 a Primarului Oraşului Eforie şi obligarea pârâţilor la restituirea în natură a terenului solicitat.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin dispoziţia contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului tară ca motivele reţinute să justifice această soluţie, întrucât din cuprinsul dispoziţiei se deduce că o parte din teren nu se află în domeniul privat al oraşului, ci se află în patrimoniul unei societăţi comerciale, fără a fi indicată această societate, iar pe o altă parte a terenului solicitat se află o parcare, ceea ce nu împiedică restituirea în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 334 din 9 februarie 2007, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acțunea dispunând, în esenţă, că restituirea în natură a terenului solicitat în suprafaţă de 420,75 mp situat în Eforie Nord, nu este posibilă, întrucât terenul este ocupat în întregime de construcţii edificate cu respectarea condiţiilor impuse de lege, ce deservesc interesul public, precum şi de o parcare auto ce face parte din domeniul public al oraşului, astfel că dispoziţia contestată a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituind modalitatea legală de soluţionare a solicitării reclamantelor.
Prin Decizia civilă nr. 16/ C din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele P.V. şi S.M. împotriva sentinţei sus -menţionate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Reclamantele şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite şi de titulare ale dreptului de proprietate asupra terenului solicitat a fi restituit.
Urmare a notificării înregistrată la B.E.J. din 25 septembrie 2001, Primarul oraşului Eforie a emis dispoziţia din 11 aprilie 2006, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren şi s-a stabilit că reclamantele vor beneficia de despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cuprinsul dispoziţiei s-a menţionat că terenul este afectat de construcţii pentru care, în baza H.C.L. nr. 106/1997, respectiv H.C.L. nr. 52/1998 s-a emis acordul pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în conformitate cu HGR. nr. 834/1991, precum şi de parcare ce aparţine domeniului public al oraşului, aprobat prin H.C.L. nr. 904/2002 şi H.C.L. nr. 117/2003.
Din raportul de expertiză întocmit la instanţa de fond, rezultă că cele două suprafeţe de teren de 37,50 mp şi, respectiv, de 75,25 mp, despre care reclamantele pretind că ar fi libere şi întrunesc condiţiile de restituire în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 6.1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a legii, nu pot fi restituite în natură.
În acest sens, instanţa de apel a constatat că în faţa complexului alimentar se află trotuarul şi o suprafaţă de teren, până în bulevard, de 74,25 mp, pe care nu se pot edifica construcţii independente, conform regulamentului de urbanism, astfel că restituirea nu şi-ar produce efectele de folosinţă şi dispunere din motive de amplasament şi întindere a suprafeţei de teren. În plus, suprafaţa de teren de lângă trotuar este ocupată de o parcare, dotare tehnică edilitară, care este cuprinsă în inventarul domeniului public al oraşului atestat prin HG nr. 904/2002.
Cu privire la terenul în suprafaţă de 37,50 mp, s-a constatat că este ocupat de construcţii cu caracter definitiv, fiind în continuarea clădirii principale, aşa cum rezultă din acelaşi raport de expertiză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele P.V. şi S.M., criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi în mod nelegal a stabilit că cele două suprafeţe de teren de 37,50 mp şi 74,25 mp, care nu sunt afectate de construcţii, potrivit răspunsului la obiecţiuni întocmit de expert, nu pot fi restituite în natură.
În plus, Legea nr. 10/2001 nu face distincţie în ceea ce priveşte condiţiile de restituire în funcţie de intenţia pe care o are persoana îndreptăţită în legătură cu terenul ce îi va fi restituit, dreptul de dispoziţie, ca atribut al dreptului de proprietate, nefiind limitat la posibilitatea de a construi, iar reclamantele nici nu şi-au exprimat vreo intenţie în acest sens.
Cu privire la suprafaţa de 37,50 mp, instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 6.1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, iar HG nr. 904/2002 a fost adoptată după înregistrarea notificării la Primăria Oraşului Eforie, astfel că includerea terenului notificat în domeniul public al oraşului nu le este opozabilă reclamantelor.
Au mai susţinut recurentele că motivele reţinute în considerentele dispoziţiei contestate sunt în contradicţie cu cele reţinute de instanţă în ceea ce priveşte regimul juridic al terenului, în sensul că din cuprinsul dispoziţiei s-ar deduce că terenul nu se află în domeniul Orașului, ci în patrimoniul unei societăţi comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1991.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
Instanţa de apel a stabilit, ca stare de fapt, pe baza probelor administrate, inclusiv a raportului de expertiză tehnică - judiciară, împrejurarea că întreaga suprafaţă de teren de 420,75 mp solicitată de reclamante, prin notificare este ocupată de construcţii cu caracter definitiv, ce deservesc interesul public, şi de construcţii ce aparţin de domeniul public, inclusiv cele două suprafeţe despre care reclamantele susţin că sunt libere şi pot fi restituite în natură.
Astfel, suprafaţa de 74,25 mp este ocupată de o parcare auto, ce reprezintă o construcţie, dotare tehnico - edilitară, care este cuprinsă în inventarul domeniului public al Oraşului Eforie atestat prin HG nr. 904 din 22 august 2002, publicată în M. Of. al României nr. 645 bis din 30 august 2002, iar suprafaţa de 37,50 mp este ocupată de spaţiile comerciale din piaţa agroalimentară, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză şi din răspunsul la obiecţiuni întocmite de expertul tehnic judiciar B.E.
Conform art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, restituirea în natură a terenurilor libere este limitată de destinaţia şi suprafaţa acestora, în maniera de a nu afecta căile de acces (străzi, alei, trotuare, parcări amenajate şi alte asemenea), existenţa şi utilizarea amenajărilor subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi alte asemenea), ori amenajările de utilitate publică ale localităţilor, respectiv suprafeţele de teren destinate a deservi căile de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc), dotările tehnico - edilitare subterane, amenajările de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcări, grădini publice, pieţe şi altele. Sunt avute în vedere, la determinarea terenului liber, atât servitutile legale, cât şi documentaţiile de amenajarea teritoriului şi de urbanism.
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite, terenul în litigiu neputând fi restituit în natură, criteriile formulate de recurente în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 6.1 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 fiind neîntemeiate.
Cât priveşte HG nr. 904/2002, se constată că prin motivele de recurs este invocată relativ la suprafaţa de 37,50 mp deşi, după cum s-a şi reţinut în cauză, vizează cealaltă suprafaţă de teren.
Nici ultima critică a recurentelor cu privire la neconcordanţa între motivele reţinute prin dispoziţie şi cele reţinute de instanţă în privinţa regimului juridic al terenului nu este întemeiată, atâta timp cât în mod corect s-a constatat că parte din terenul solicitat este ocupat de construcţiile (magazine) aparţinând SC D. SA, care a obţinut acordul pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în baza H.C.L. nr. 52 din 30 aprilie 1998 şi SC C. SA care, de asemenea, a obţinut în baza H.C.L. nr. 106 din 7 august 1997 acordul pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, iar parte din teren aparţine domeniului public, respectiv parcarea auto şi trotuarul de acces pietonal din faţa complexului alimentar.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantele P.V. şi S.M. se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele P.V. şi S.M., împotriva deciziei nr. 16/ C din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2906/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2982/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
