ICCJ. Decizia nr. 3414/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3414/2009
Dosar nr. 436/118/2007
Şedinţa publică din 18 martie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 ianuarie 2007, reclamanţii A.S.V., A.E.G., C.E., D.E.C. şi C.E.V. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 561 din 30 noiembrie 2006 emisă de Primarul oraşului Techirghiol prin care s-a respins notificarea acestora, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1212,80 mp situat în Techirghiol, preluat abuziv, ca efect al naţionalizării, în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi să fie obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii autorilor D.V., decedat la 08 octombrie 1929, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr. 160/C din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă din Decizia nr. 1087 din 7 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în considerentele căreia s-a reţinut că aceştia se legitimează procesual ca persoane îndreptăţite o solicită măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Techirghiol, judeţul Constanţa, compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 11.212,80 mp, construcţia fiind deţinută de SC C. SA Constanţa, societate de la care contestatorii au solicitat în mod separat, restituirea construcţiei şi că, în mod eronat prin dispoziţia contestatăs-a reţinut că reclamanţii nu au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat. În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
La 15 martie 2007, SC M.T. SRL a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Primarul oraşului Techirghiol, arătând că a încheiat cu acesta contractul de concesiune nr. 1360 din 23 februarie 2001, pe o perioadă de 25 de ani referitor la terenul în suprafaţă de 910,67 mp identificat în careul VIII, HP lot 8, arătând că reclamanţii nu au dovedit că autorii lor, D.V. şi D.M. au deţinut în proprietate terenul în litigiu, actele depuse de aceştia probând doar dreptul de proprietate asupra construcţiei, nu şi asupra terenului, solicitând respingerea contestaţiei şi menţinerea dispoziţiei nr. 561 din 30 noiembrie 2006, ca legală şi temeinică.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 825 din 19 aprilie 2007, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea, a dispus anularea dispoziţiei contestate şi l-a obligat pe pârât să restituie în natură reclamanţilor, terenul mai sus individualizat.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, rezultă că autorii contestatorilor au dobândit dreptul de proprietate asupra întregului imobil, compus din teren şi construcţie şi că, în Decretul nr. 92/1950 sunt menţionate la poziţia nr. 118 din anexă moştenitorii autorului D.V. şi că se specifică expres faptul că imobilul este complet, prin acesta înţelegându-se atât construcţia cât şi terenul, ca un tot unitar.
S-a menţionat că şi în ipoteza în care s-ar face abstracţie de dispoziţiile legale menţionate, contestatorii au depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv: adresa din 20 mai 2002 emisă de Primarul oraşului Techirghiol, din conţinutul căreia rezultă că autorul contestatorilor era înscris în Registrul cadastral anii 1932-1938, pe raza localităţii Techirghiol, cu imobilul format din clădire, respectiv vila Iaşi şi teren în suprafaţă de 1212,80 mp identificat în careul 8 HP, adresă completată prin referatul nr. 99/2001 întocmit de Primarul oraşului Techirghiol – Serviciul Urbanism şi de schiţa cadastrală a careului 8 HP, unde se menţionează expres V. Iaşi – moştenitor V. D. Iaşi, precum şi vecinătăţile imobilului.
S-au reţinut ca atare şi: adresa nr. X/1996 emisă de D.G.F.P. Constanţa, în care se menţionează înscrierea în evidenţele fiscale anii 1942-1947 a lui D.C., unul din fiii lui D.V. în care se descrie imobilul înainte de naţionalizare şi care corespunde cu conţinutul autorizaţiei de construcţie şi schiţele aferente acesteia; autorizaţia de construire nr. 6396/1927 emisă de M.S.O.S.: adresa nr. X/1991 emisă de Filiala Arhivelor Constanţa şi testamentul autentificat sub nr. 4921/1929, în care, la pct. 5, se face referire expresă la întregul imobil.
S-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 23 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 publicate În M. Of. – partea I nr. 227 din 03 aprilie 2007, potrivit cu care, prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau autorul acesteia, la data preluării abuzive, orice act emanând de la o autoritate din vremea respectivă, coroborate cu art. 24.1 şi 24.2 din Nomele Metodologice privind aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, conform cărora sunt înscrisuri doveditoare ale existenţei şi, după caz, a întinderii dreptului de proprietate, actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, a dreptului de proprietate sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive şi s-a reţinut că autoritatea administrativă, pârâta în cauză nu a răsturnat prezumţia instituită prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă ca neîntemeiată în raport de aceleaşi considerente privind dovada calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa au declarat apel pârâtul Primarul oraşului Techirghiol şi intervenienta SC M.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul interpretării eronate în speţă, în sensul că reclamanţii au probat dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.
În conţinutul criticilor sale, apelul pârâtului Primarul Oraşului Techirghiol face referire la lipsa înscrisurilor care să probeze dreptul de proprietate cu privire la teren, în sensul că înscrierile din Registrul cadastral al anilor 1932-1938 nu au relevanţă asupra dreptului de proprietate, iar testamentul din anul 1929 prin care se lasă moştenire descendenţilor C., H. şi E.D., în părţi egale, Vila Iaşi din Techirghiol nu cuprinde menţiuni privind terenul, invocându-se lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor atât în ceea ce priveşte titlul de proprietate al autorului cât şi în considerarea calităţii acestora, de succesori legali sau testamentari ai autorului V.D.
Apelanta - intervenientă SC M.T. SRL dezvoltă aceleaşi criticile privind nedovedirea de către reclamanţi a dreptului de proprietate asupra terenului, reţinând greşita aplicare de către instanţa de fond a art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 393 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile pârâtului şi intervenientei, a schimbat sentinţa civilă nr. 825 din 19 aprilie 2007 a Tribunalului Constanţa, a respins contestaţia ca nefondată şi a admis cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC M.T. SRL în interesul pârâtului.
Pentru a decide ca atare, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut următoarele:
Potrivit art. IV din Decretul nr. 92/1950 prin imobile, în sensul acestui act normativ se înţelege terenurile, construcţiile şi instalaţiile aferente cu întreg utilajul existent pentru întreţinerea imobilului, aşa încât din conţinutul textului redat nu rezultă, că noţiunea de „imobil complet", folosit în anexa decretului echivalează implicit cu construcţiile şi terenul respectiv ci poate însemna doar construcţia cu toate instalaţiile aferente.
S-a considerat de instanţa de apel că, în măsura în care în anexa decretului de naţionalizare nu este individualizată complet compunerea imobilului preluat, în sensul de a se arăta că s-a trecut în proprietatea statului construcţia şi o anume suprafaţă de teren, noţiunea de „imobil complet" nu are înţelesul atribuit de instanţa de fond.
S-a apreciat că testamentul autentificat sub nr. 4921/1929 nu are relevanţă în privinţa dovedirii dreptului de proprietate asupra terenului, iar celelalte înscrisuri invocate de tribunal respectiv adresa din 20 mai 2002 emisă de Primarul Oraşului Techirghiol, identificările cadastrale nu constituie dovada deplină a dreptului de proprietate asupra terenului în lipsa altor dovezi – în completare. S-a reţinut că într-o altă adresă, emisă în anul 2007 de Primarul Oraşului Techirghiol, depusă în apel se evidenţiază că, Registrul cadastral din aceeaşi perioadă, respectiv 1932-1938, terenul în suprafaţă de 1212,80 mp, ce face parte din careul 8 HP, figurează ca proprietate de stat, aşa încât cele reţinute în adresa din 20 mai 2002 sunt contrare cu conţinutul actului în baza căruia a fost emisă adresa care a fost apreciată ca act doveditor al dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor.
Referitor la adresa emisă de Arhivele Naţionale, la solicitarea reclamanţilor se menţionează că nu există un act de vânzare-cumpărare încheiat de autorul D.V. cu M.S.O.S. pentru terenul în litigiu, iar împrejurarea că în adresă se reţine că fondul arhivistic este incomplet nu poate fi apreciată ca un argument în sprijinul dovedirii de către reclamanţi a dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs reclamanţii A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C. şi C.E.V. criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a dat o interpretare greşită, în speţă, prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada că autorul D.V. a fost proprietarul întregului imobil situat în Techirghiol, judeţul Constanţa, compus din terenul în suprafaţă de 1212,80 mp şi construcţie.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:
Reclamanţii au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei contestaţii îndreptată împotriva dispoziţiei nr. 561 din 30 noiembrie 2006 emisă de Primăria Oraşului Techirghiol, prin care s-a respins cererea acestora de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1212,80 mp situat în Techirghiol, judeţul Constanţa, cu motivarea că nu a fost dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul mai sus individualizat, întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
Proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat, pe tărâmul Legii nr. 10/2001 are un caracter special, conferit prin prezumţia instituită prin art. 24 din acest act normativ, derogatoriu de la dreptul comun.
Astfel înscrisurile ce atestă calitatea autorului reclamanţilor de proprietar al terenului, chiar dacă sunt anterioare preluării imobilului de către stat, se coroborează cu prezumţia simplă instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată şi fac dovada concludentă a susţinerilor din notificare.
Ca atare, dacă pârâtul susţine că la momentul preluării terenului, persoana respectivă nu mai avea calitatea de proprietar, sarcina probei îi revine, potrivit regulii generale (art. 1169 C. civ.).
În materie de probaţiune, în redactarea iniţială a Legii nr. 10/2001, legiuitorul impunea beneficiarilor acestui act normativ de reparaţie să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, acte doveditoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada 6 martie 1945, înţelegând prin acestea, acte juridice translative de proprietate care atestau deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică.
Având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de înscrisuri, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigenţele impuse cu privire la probaţiunea dreptului de proprietate şi a modificat dispoziţia legală menţionată în sensul că a statuat astfel: în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau s-a executat măsura preluării abuzive de către stat.
În concluzie, în materia Legii nr. 10/2001, dat fiind specificul acestor litigii şi caracterul reparatoriu de esenţa actului normativ, pe care s-au întemeiat reclamanţii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de către stat se poate realiza şi prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigii de drept comun.
Pornind de la aceste consideraţii este de observat că, prin Decizia civilă nr. 160/C din 15 septembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001 să solicite măsuri reparatorii pentru imobilul din Techirghiol, V. Iaşi, hotărârea devenind irevocabilă prin Decizia nr. 1087 din 7 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 1407/36/2006.
Ca atare, s-a reţinut cu privire la acelaşi imobil că în privinţa terenului aferent construcţiei „Vila Iaşi" operează aceeaşi prezumţie în favoarea persoanei trecută în actul normativ de naţionalizare, prezumţie care nu a fost răsturnată prin alte mijloace de probă.
Această interpretare a legii este susţinută de aplicarea corectă de către instanţa de fond a art. IV din Decretul nr. 92/1950 în înţelegerea noţiunii de imobile, în accepţiunea textului de referinţă fiind incluse terenul şi construcţiile, instalaţiile aferente şi întregul utilaj existent pentru întreţinerea imobilului, fiind argumentată de adresa din 20 mai 2002 emisă de Primăria Oraşului Techirghiol în care se evidenţiază că autorul D.V. figura în Registrul cadastral din anii 1932-1938 cu un imobil format din clădire V. Iaşi şi teren în suprafaţă de 1212,80 mp identificat în careul 8 HP (fila 86 dosar tribunal).
Este indubitabil că imobilul mai sus individualizat (teren) a fost în proprietatea autorului reclamanţilor, respectiv a lui D.V. fiind naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, conform anexei la poziţia nr. 118, situaţie confirmată şi de alte înscrisuri ce au fost reţinute de instanţa de fond, respectiv adresa din 14 august 1992 a Consiliului Local Techirghiol (fila 55 dosar tribunal); contractul de concesiune nr. 1360 din 23 februarie 2001 (fila 80 dosar).
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa este nelegală în ceea ce priveşte interpretarea dată art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi pronunţată cu ignorarea art. 22 pct. 1 din HG nr. 498/2003 şi art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 publicate în M. Of. – Partea I nr. 227 din 03 aprilie 2007, în care se menţionează că, prin acte doveditoare se înţelege orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau autorul acesteia, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din vreme respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că imobilul aparţinea autorului.
În consecinţă, în raport de specificul probaţiunii, legiuitorul face posibilă aplicarea prezumţiei prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi, în raport de evidenţele cadastrale şi de împrejurarea că pârâta nu a răsturnat prezumţia instituită de legiuitor, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale ce ocrotesc proprietatea, aşa încât, conform art. 312 alin. (2) şi art. 314 C. proc. civ., va admite recursul reclamanţilor, va casa Decizia Curţii de Apel Constanţa şi rejudecând va respinge apelurile declarate de pârâtul Primarul Oraşului Techirghiol şi intervenienta SC M.T. SRL împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa, apreciind că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare raportului juridic descris în speţă, prin admiterea contestaţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit cu care „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", va constata că intimaţilor le revine sarcina de a plăti recurenţilor 4000 lei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii A.S.V., A.E.G., C.E., D.E.C. şi C.E.V. împotriva Deciziei nr. 393 din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă pentru cauze cu minori şi de familie, şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi rejudecând, respinge apelurile declarate de pârâtul Primarul oraşului Techirghiol şi intervenienta SC M.T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 825 din 19 aprilie 2007 a Tribunalului Constanţa, pe care o menţine.
Obligă intimaţii să plătească recurenţilor suma de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3763/2009. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2989/2009. Civil. încuviinţare executare... → |
|---|
