ICCJ. Decizia nr. 4175/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4175/2009
Dosar nr. 7879/118/2007
Şedinţa publică din 30 martie 2009
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 august 2007, reclamantul M.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanţa, anularea dispoziţiei nr. 4011 din 30 noiembrie 2005 emisă de pârât şi restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, sau, în subsidiar, despăgubiri în echivalent.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că imobilul solicitat, proprietatea sa, a fost preluat de stat în baza deciziei nr. 520 din 11 decembrie 1982 a fostului Consiliul Popular Judeţean Constanţa, emisă în baza Decretului nr. 223/1974 ca urmare a stabilirii sale în străinătate în anul 1982.
Sunt astfel incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, care consacră regula restituirii în natură a acestei categorii de bunuri şi care doar în mod excepţional, dacă restituirea nu mai este posibilă, prevăd acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 5 martie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantului şi a anulat dispoziţia nr. 4011 din 30 noiembrie 2005 emisă de pârâtul Primarul municipiului Constanţa.
Pârâtul a fost obligat să restituie în natură reclamantului, imobilul situat în municipiul Constanţa.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din istoricul de rol fiscal rezultă că reclamantul figurează din anul 1966 înscris în registrul fiscal cu un imobil compus din 300 mp teren şi construcţie, bun pentru care a achitat obligaţiile fiscale până la data preluării sale de către stat.
Imobilul a fost preluat prin Decizia nr. 520 din 4 decembrie 1982 a Consiliului Popular Judeţean Constanţa, urmare a aprobării plecării reclamantului din ţară şi stabilirii în străinătate, fără plata unei despăgubiri.
S-a reţinut astfel a fi fondată cererea reclamantului de restituire a bunului în natură, motiv pentru care aceasta a fost admisă în sensul celor reţinute în dispozitivul hotărârii astfel pronunţate.
Apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Constanţa, a fost admis prin Decizia civilă nr. 192/C din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
A fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că pârâtul a fost obligat să emită în beneficiul reclamantului pentru construcţia situată în Constanţa, preluată de stat, dispoziţie motivată cu propunerea de acordare în compensare a altor bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, în măsura în care compensarea în natură nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, ca fiind corectă dispoziţia instanţei de anulare a actului emis de pârâtă, întrucât preluarea bunului reclamantului, fără nicio despăgubire în temeiul Decretului nr. 223/1974 a fost o măsură abuzivă, situaţie care se încadrează în ipoteza textului art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 reclamantul fiind deci îndreptăţit să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de această lege.
S-a considerat însă a fi fondată critica pârâtei ce vizează modalitatea de despăgubire a reclamantului, constând în restituirea în natură a bunului (construcţie) ce fusese înstrăinat foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995.
Întrucât locuinţa în litigiu a fost înstrăinată chiriaşilor în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 28072/1997, act ce nu a fost anulat, s-au constatat a fi incidente speţei dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 care îndreptăţesc reclamantul exclusiv la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul M.S., criticând-o pentru nelegalitate, critici ce nu au fost întemeiate pe vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., dar care fac posibilă, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. încadrarea lor în prevederile art. 304 pct.9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului, reclamantul a învederat greşita reţinere a prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, întrucât bunul proprietatea sa şi preluat de stat, a fost înstrăinat chiriaşilor cu nerespectarea dispoziţiilor legale, solicitând restituirea bunului în natură.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Corelativ, art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege dispune că în situaţia în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţă, trecute în proprietatea statului, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, stabilită potrivit standardelor internaţionale în materie.
Iar art. 45 alin. (1) din lege, prevede că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa legii, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
Prin urmare, astfel cum judicios a reţinut instanţa de apel, deşi, de principiu, în materia analizată, regula este restituirea în natură a bunului, pentru situaţia particulară speţei încadrată legal în ipoteza art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prevăzute de lege şi care pot fi acordate sunt exclusiv cele prin echivalent, astfel cum s-a dispus prin hotărârea atacată.
Bunul litigios a fost legal încadrat în ipoteza menţionată cu referire la art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege, întrucât a fost înstrăinat chiriaşilor construcţii în temeiul Legii nr. 112/1995 iar actul de înstrăinare nu a fost atacat, astfel încât îşi produce efectele juridice specifice.
Ca urmare, atâta timp cât vânzarea nu a fost desfiinţată chiriaşii au devenit în temeiul acesteia proprietarii bunului litigios, reclamantul nefiind îndreptăţit, potrivit actului normativ incident speţei şi în temeiul căruia a şi înţeles să-şi valorifice dreptul subiectiv invocat, decât la măsuri reparatorii prin echivalent astfel cum legal a dispus instanţa de apel.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.S. împotriva deciziei nr. 192 C din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4166/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4157/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
