ICCJ. Decizia nr. 4394/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4394/2009
Dosar nr. 50/91/2004
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2004, reclamantul H.J. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Focşani, P.E., P.M., SC N. SRL şi SC C. SA Focşani solicitând anularea dispoziţiei nr. 714 din 18 martie 2004 emisă de Primăria Focşani, restituirea imobilului şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1737 din 16 mai 2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că în anul 1967 împreună cu mama sa, H.M., au fost nevoiţi să doneze statului imobilul proprietatea lor situat în prezent în localitatea Focşani, donaţie acceptată de Sfatul Popular al oraşului Focşani la data de 8 iunie 1967.
De aceea prin dispoziţia atacată, în mod greşit Primăria Focşani a respins notificarea justificată de faptul că actul de donaţie nu a fost anulat, motiv pentru care a solicitat anularea actului administrativ astfel emis.
A mai învederat că vânzarea unei părţi din construcţie şi a terenului de 387,70 mp din imobilul solicitat după formularea notificării, apare ca fiind abuzivă, pârâţii persoane fizice neputând invoca buna- credinţă, motiv pentru care a solicitat constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare astfel încheiat cu obligarea în subsidiar a unităţii administrative la acordarea de despăgubiri.
De asemenea, a mai învederat că pentru o altă porţiune din imobilul solicitat, respectiv suprafaţa de 40 mp, pârâta SC C. SA a încheiat un contract de leasing cu pârâta SC N. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 667 din 20 noiembrie 2007, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea reclamantului şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 714 din 18 martie 2004 emisă de Primăria municipiului Focşani.
A fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Focşani, pentru autoritate de lucru judecat.
A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1737 din 16 mai 2002 de BNP T.R., ca neîntemeiat.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea Primăriei municipiului Focşani la plata de despăgubiri pentru parte din imobil, obiect al contractului, pentru autoritatea de lucru judecat.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, nelegalitatea actului emis în etapa administrativă a procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001 determinat de incidenţa în speţă a ipotezei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ menţionat, care nu impune desfiinţarea actului gratuit unilateral încheiat de reclamant şi acceptat de autorităţile vremii, prin hotărâre judecătorească, astfel cum a pretins pârâta prin dispoziţia adoptată.
În raport de dispoziţiile sentinţei civile nr. 45 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Vrancea, prin care a fost soluţionată cererea reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul solicitat şi în prezenta procedură, au fost respinse pentru autoritate de lucru judecat, capetele de cerere privind restituirea bunului în natură, ca şi cel privind acordarea de despăgubiri pentru terenul şi construcţiile ce nu pot fi restituite în natură.
Capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul aferent construcţiilor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost respins, justificat de neatacarea în termenul prescris de prevederile Legii nr. 10/2001 a acestor ultime contracte, ceea ce determină netemeinicia cererii astfel formulate.
Apelul declarat de reclamant, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 16/A din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, instanţă care a reţinut corecta aplicaţiune a dispoziţiilor art. 1201 C. civ. cât priveşte modul de soluţionare a capetelor de cerere pentru care s-a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat.
S-a constatat caracterul nefondat al criticilor reclamantului privind soluţia pronunţată cu privire la constatarea nulităţii contractului întocmit pentru terenul aferent construcţiilor înstrăinate prin Legea nr. 112/1995, întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a solicitat desfiinţarea contractelor principale, şi pentru că pe de altă parte, încheierea contractului, obiect al prezentului litigiu, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu are nicio relevanţă cât priveşte validitatea convenţiei materializate în actul atacat.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a învederat că instanţele fondului aplicând excepţia autorităţii de lucru judecat cererii sale de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, au omis a se pronunţa asupra despăgubirii ce i se cuvine în temeiul aceluiaşi act normativ, pentru terenul în suprafaţă de 387 mp ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat în prezenta procedură, beneficiind de despăgubire doar pentru suprafaţa de 117,03 mp din imobilul fost proprietatea sa.
A criticat, de asemenea, greşita soluţionare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1737/2002, critică invocată şi prin motivele de apel, constând în neanalizarea sa în raport de motivele invocate în susţinerea acestei cereri, ci prin raportare la contractele încheiate în anul 1997, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului acestei cereri şi care făceau aplicabile în apel, dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. şi în recurs art. 312 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce atrage casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
A învederat că instanţele fondului nu au remarcat că textele legale reţinute ca temei al soluţionării acestui capăt de cerere, art. 45-46 din Legea nr. 10/2001 vizează anularea unor acte de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a legii de reparaţie şi nicidecum a celor încheiate după intrarea sa în vigoare şi a înregistrării notificării de restituire a imobilului.
Înregistrarea ar fi trebuit să aibă ca efect suspendarea oricărei operaţiuni juridice de înstrăinare a acestor imobile până la soluţionarea notificării.
Or, în speţă, pârâta nu numai că nu procedează în modalitatea arătată ci, dispune vânzarea suprafeţei de 387 mp teren din imobilul revendicat, în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, caz în care contractul astfel încheiat este lovit de nulitate pentru fraudă la lege, cauza de nulitate invocată în cererea de chemare în judecată şi care nu a fost avut în vedere de instanţe la soluţionarea pricini.
A solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauze spre rejudecare primei instanţe pentru soluţionarea fondului acţiunii.
Recursul este fondat.
Într-o primă judecată, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 45 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Vrancea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4132 din 22 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele Primăria Focşani, C.U.P. RA şi prefectura Vrancea şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Focşani, astfel:
- partea din imobil ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 4/1981 din 11 februarie 1975 încheiat între Primăria Focşani şi M.N. pentru 18 mp suprafaţă locuibilă şi 5,90 mp dependinţe; partea din imobil ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 11 din 6 ianuarie 1994 încheiat între Primăria Focşani şi A.I. pentru 15,08 mp suprafaţă locuibilă şi 29,20 mp dependinţe;
- pentru partea din imobil ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1737/2002 încheiat între Primăria Focşani şi P.M., P.E., pârâta Primăria Focşani a fost obligată să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 507.410.946 lei din care 117.030.000 lei reprezintă valoarea terenului vândut, de 117,03 mp restul terenului fiind liber;
- partea din imobil ce formează obiectul contractului de leasing nr. 11582 din 12 septembrie 2001 încheiat între C. RA şi SC N. SRL Focşani în suprafaţă de 40 mp, ca şi partea din imobil administrat de C. RA Focşani în suprafaţă de 44,28 mp, au fost restituite în natură.
În cursul soluţionării acestei cauzei, a fost emisă dispoziţia nr. 714 din 18 martie 2004 prin care a fost respinsă notificarea reclamantului înregistrată sub nr. 15466 din 8 august 2001 întrucât nu s-a făcut dovada anulării actului de donaţie prin care imobilul solicitat a fost preluat de stat, act administrativ ce constituie obiectul prezentei dezbateri judiciare.
Procedând la judecarea contestaţiei reclamantului împotriva actului administrativ sus menţionat, instanţele fondului au făcut aplicaţiunea art. 1201 C. civ., reţinând valorificarea pretenţiilor reclamantului şi solicitate în prezenta procedură, în urma judecăţii finalizate prin hotărârea judecătorească pronunţată în prima judecată în modalitatea arătată mai sus.
Limitându-se în soluţionarea prezentei cauze, prin reţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţele nu au sesizat şi din această perspectivă criticile reclamantului se vădesc a fi fondate, că în judecata precedentă nu s-a dispus cu privire la măsurile reparatorii cuvenite reclamantului pentru terenul de 387 mp cuprins în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1737/2002 şi solicitate în prezenta procedură, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului pretenţiilor deduse judecăţii cu privire la acest imobil şi, prin consecinţă, nelegalitatea hotărârii astfel pronunţate.
Sunt fondate şi criticile privind greşita soluţionare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1737/2002 pentru motivul de recurs invocat şi prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. determinat de reţinerea altor dispoziţii legale decât cele aplicabile raportului juridic litigios şi care au fost invocate de reclamant în cererea de sesizare a instanţei.
Sesizând instanţa cu cererea de desfiinţare a contractului menţionat, reclamantul a înţeles să invoce frauda la lege, determinat de trasmisiunea bunului litigios după înregistrarea notificării, caz în care, astfel cum temeinic s-a susţinut în apel şi apoi în recurs, nu sunt incidente prevederile legale reţinute de cele două instanţe, ci acelea prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;
Potrivit acestei dispoziţii „sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciar, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea bunurilor imobile, terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi".
Or, în speţă, invocând vânzarea bunului solicitat după înregistrarea notificării situaţie ce se încadrează în ipoteza textului legal enunţat şi, soluţionând cererea de nulitate a acestei vânzări prin raportare la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în anul 1997 şi din perspectiva dispoziţiilor art. 45-46 din Legea nr. 10/2001, instanţele au omis a cerceta caracterul fraudulos al operaţiunii contestate, invocat în cererea de chemare în judecată prin raportare la dispoziţiile legale evocate, ceea ce echivalează de asemenea, cu o necercetare a fondului cererii dedusă judecăţii şi care, de asemenea, atrage nelegalitatea hotărârilor judecătoreşti atacate.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul H.J. împotriva deciziei nr. 16 A din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 667 din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Vrancea, secţia civilă, şi trimite cauza la această din urmă instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4396/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4351/2009. Civil → |
|---|
