ICCJ. Decizia nr. 4347/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4347/200.
Dosar nr. 32932/108/200.
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Cu notificările nr. 296 şi nr. 297 din 14 februarie 2002, A.A.N.V. şi M.L.N.V. au cerut restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. 53.695 şi C.F. 14811 Arad (sub numerele de top indicate), naţionalizate în mod abuziv de stat, în baza art. 1 şi art. 6 din Legea nr. 119/1948 din patrimoniul fostei I. I.T.A. SA, ai cărei acţionari au fost autorii lor N.F., E. şi M.
Prin deciziile nr. 52 şi nr. 53/2003, SC U.T.A. SA Arad a respins notificările, motivat de faptul că petenţii nu au făcut dovada că ar fi moştenitorii tuturor acţionarilor fostei întreprinderii din patrimoniul căreia au fost naţionalizate imobilele şi, respectiv, motivat de faptul ca reclamanţii nu au respectat dispoziţiile art. 22 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată sub nr. 3932 din 13 iulie 2004, reclamanţii A.A.N.V. şi M.L.N.V. au cerut repunerea în termenul de contestaţie (justificat de faptul că deciziile nu le-au fost comunicate), anularea deciziilor mai sus arătate şi obligarea pârâtei SC U.T.A. SA să le restituie în natură imobilele.
Prin cererea înregistrată sub nr. 5416 la data de 1 septembrie 2004, reclamanţii au cer U.T.A. anularea deciziei nr. 27 din 22 iulie 2004 prin care A.V.A.S. Bucureşti le-a respins notificarea nr. 296/2001 prin care au formulat aceleaşi pretenţii ca şi cele din notificările adresate SC U.T.A. SA Arad.
Prin încheierea din 21 octombrie 2004, dosarul nr. 3932/2004 a fost conexat cu dosarul nr. 5416/2004.
Ta data de 29 martie 2005, reclamanţii şi-au precizat cererea în sensul că solicită anularea deciziilor, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat de A.V.A.S. Bucureşti cu SC C.A. SA Arad proporţional valorii a 35,88 % din patrimoniul fostei I.I.T.A. şi obligarea pârâtei A.V.A.S. Bucureşti să le acorde acţiuni la SC U.T.A. SA până la concurenţa valorii menţionate, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea din 29 martie 2005, instanţa a respins precizările, apreciind că acestea echivalează cu o modificare a cererii dedusă judecăţii, fapt care nu este permis după prima zi de înfăţişare.
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 5 aprilie 2005, Tribunalul Arad a respins cererea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamanţii nu au probat că au calitatea de persoane îndreptăţite să obţină restituirea în natură a imobilelor în litigiu, în sensul art. 3 lit. b) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aceasta întrucât, fiind naţionalizate de stat din patrimoniul unei întreprinderi, nu sunt supuse unei astfel de măsuri. In justificarea soluţiei tribunalul a reţinut şi că reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu au depus acte doveditoare cu privire la pretenţiile formulate până la data de 21 august 2003.
Prin Decizia civilă nr. 1775 din 6 octombrie 2005, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin aceiaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC U.T.A. SA Arad.
În motivarea deciziei s-a reţinut că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra cererii conexe iar, referitor la precizările aduse acţiunii la data de 29 martie 2005, instanţa de apel a constatat că numai capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni constituie o modificare a cererii iniţiale caz în care, fiind formulat după prima zi de înfăţişare, se impunea a fi disjuns, celelalte capete de cerere constituind fie o reiterare a cererii iniţiale (anularea dispoziţiilor) fie o micşorare a pretenţiilor (acordarea de acţiuni, în limita valorii a 35,88 % din patrimoniul fostei I.I.T.A.), caz în care se impuneau fi analizate şi soluţionate de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. Bucureşti susţinând că nu are calitate procesuală pasivă cât priveşte cererea de restituire în natură a imobilelor în litigiu precum şi faptul că ar fi reveni Tribunalului Bucureşti competenţa de a soluţiona cauza în primă instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 9418 din 20 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins recursul, ca nefondat.
În rejudecare, la primul termen de judecată, 20 iunie 2007, reclamanţii şi-au precizat cererea în sensul că solicită anularea deciziilor nr. 52 şi 53/3003 emise de SC U.T.A. SA precum şi a deciziei nr. 27/2004 emisă de A.V.A.S. Bucureşti şi obligarea pârâtei A.V.A.S. Bucureşti să le acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele revendicate prin notificare.
Reclamanţii au arătat că nu mai susţin cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 24 august 2004 şi solicitarea de restituire în natură a imobilelor.
La data de 12 noiembrie 2007, reclamanţii au adus o nouă precizare cererii, referitoare la cota procentuală din capitalul întreprinderii naţionalizată aferentă numărului de acţiuni deţinute de autorii lor, susţinând că este de 98,26%, aceasta întrucât autorii lor deţineau la întreprinderea naţionalizată de stat acţiuni atât în nume propriu cât şi în calitate de unicii acţionari ai R.C. New York, societate care deţinea 21.434 de acţiuni la aceiaşi întreprindere.
Prin sentinţa civilă nr. 1051 din 3 octombrie 2007, Tribunalul Arad a admis cererea, astfel cum a fost precizată, a anulat deciziile contestate şi a obligat pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti să emită decizie prin care să constate că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru 98,26% din capitalul social al fostei I.I.T.A., în condiţiile Legii nr. 247/2005.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că autorii reclamanţilor au deţinut, în calitate de acţionari, 98,26% din capitalul social al fostei întreprinderi, caz în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 lit. a din lege, sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii prin echivalent până la concurenţa valorii corespunzătoare acţiunilor deţinute.
Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta A.V.A.S. invocând nelegalitatea soluţionării excepţiei tardivităţii precizărilor aduse acţiunii, în rejudecare, la data de 3 octombrie 2007, susţinând că instanţa trebuia să dispună numai în limita obiectului iniţial al cererii, acordarea de măsuri reparatorii corespunzătoare cotei de 35,88% din patrimoniul fostei întreprinderi naţionalizate, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia de casare. Pârâta a mai susţinut şi că, atâta timp cât reclamanţii nu au notificat aceste pretenţii şi în faza administrativă, ar fi incidenţă şi excepţia prematurităţii cererii dedusă judecăţii.
Prin Decizia civilă nr. 56/A din 6 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că în primul ciclu procesual cauza a fost soluţionată pe o excepţie procesuală (a lipsei calităţii procesuale active) şi nu pe fond, caz în care, în rejudecare, părţile se aflau la prima zi de înfăţişare şi reclamanţii erau în drept să îşi modifice cererea, nefiind incidenţă excepţia tardivităţii.
Instanţa a reţinut şi că, prin hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual, instanţele de control judiciar au statuat că obiectul cererii dedusă judecăţii îl constituie acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu menţiunea că, prin precizarea referitoare la cota procentuală din capitalul social, făcută în rejudecare, reclamanţii nu şi-au modificat cererea ci au majorat câtimea obiectului, fapt permis de dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Reţinând şi că reclamanţii au făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar că autorii lor au deţinut un procent de 98,26% din capitalul social al fostei I.I.T.A., instanţa a apreciat că apelul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. Bucureşti, invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta susţine că instanţele de fond s-au învestit, în mod nelegal, cu judecata cererii formulată de reclamanţi, astfel cum a fost modificată, cu menţiunea că, prin apel, a înţeles să critice primirea modificării cererii în primul ciclu procesual, aceasta întrucât era tardiv formulată.
Recurenta susţine şi că instanţele de fond nu se puteau învesti cu soluţionarea unei cereri de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent cât timp, prin notificare, reclamanţii au cerut doar restituirea în natură a imobilului.
Pentru aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra probatorii în vederea stabilirii imposibilităţii de restituire în natură.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde în primul rând de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi numai în măsura în care a fost formulat în condiţiile legii poate fi cercetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. In caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu are deschisă calea de atac a recursului.
În speţa supusă analizei, criticile formulate prin cererea de recurs sunt confuze şi nu se fundamentează pe conţinutul actelor procesuale şi al hotărârii judecătoreşti recurate.
Astfel, chestiunea tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată după prima zi de înfăţişare, referitoare la cererea formulată de reclamanţi la data de 29 martie 2005, a fost soluţionată definitiv şi irevocabil în primul ciclu procesual, anume prin Decizia nr. 1775/2005 a Curţii de Apel Timişoara, care nu a fost recurată de pârâtă sub acest aspect.
Prin cel de-al doilea apel, soluţionat prin hotărârea supusă controlului judiciar în prezenta cauză, această chestiune a fost doar evocată de pârâtă cu ocazia prezentării circuitului procesual al pricinii şi nu a constituit o critică la adresa sentinţei pronunţată în rejudecare de către prima instanţă.
O astfel de concluzie se impune întrucât verificând conţinutul cererii de apel se constată că pârâta a înţeles să critice doar greşita soluţionate de către prima instanţă a chestiunii referitoare la „tardivitatea precizărilor formulate în faza procesuală a rejudecării după casare", adică a precizărilor de la termenul din 3 octombrie 2007.
Aşa fiind, formularea prin recurs a unei critici privind tardivitatea cererii modificatoare formulată de reclamanţi în primul ciclu procesual, chestiune soluţionată, în mod irevocabil, prin Decizia nr. 1775/2005 a Curţii de Apel Timişoara şi intrată în autoritate de lucru judecat, nu este admisibilă şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi primită.
Pentru aceleaşi considerente, înalta Curte constată că nu poate fi primită nici apărarea pârâtei potrivit căreia instanţele de fond nu se puteau învesti decât cu judecata unei cereri în restituirea în natură a imobilelor naţionalizate din patrimoniul fostei întreprinderi.
Aceasta întrucât, pe de o parte, în primul ciclu procesual, s-a statuat irevocabil că schimbarea pretenţiei dedusă judecăţii de reclamanţi, anume ca măsurile reparatorii să le fie acordate sub formă de echivalent şi nu sub forma restituirii în natură de imobile, nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată în sensul art. 132 C. proc. civ., iar pe de altă parte, întrucât această critică nu a fost formulată de pârâtă prin cel de-al doilea apel, caz în care, ea nu poate fi invocată direct în faţa instanţei de recurs.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 56/A din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4351/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4166/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
