ICCJ. Decizia nr. 4400/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4400/2009
Dosar nr. 11771/3/200.
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 14 iunie 2005 reclamanţii I.L.N., I.V.I., C.E. şi B.M. au contestat dispoziţia nr. 3949 din 24 februarie 2005 emisă de Primarul General în baza Legii nr. 10/2001 prin care li s-a respins notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 631 din 23 mai 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că actul de proprietate al autorilor reclamanţilor, o hotărâre judecătorească ce ţine loc de act de vânzare-cumpărare, nu poartă elementele specifice de autentificare (legalizare, ştampila instanţei, etc.).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, aceştia depunând la dosar înscrisuri, inclusiv hotărârea la care face referire instanţa de fond, în copie, eliberată de Direcţia Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 700 din 26 septembrie 2008 a admis apelul formulat de reclamanţii B.M., I.L.N., I.V.I. şi C.E. împotriva sentinţei civile nr. 631 din 23 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă: a schimbat sentinţa; a admis contestaţia formulată de reclamanţi; a anulat dispoziţia nr. 3949 din 24 februarie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti; a stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafaţă de 397 mp, situat în sector 6.
A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să trimită dosarul la Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Imobilul situat în Bucureşti, teren în suprafaţă de 397 mp, a fost preluat de stat într-o manieră ce nu a fost precizată în cauză de niciuna dintre părţile din proces, însă instanţa prezumă că a fost preluat de stat în mod abuziv deoarece: în prezent terenul este în totalitate sistematizat (construcţii de locuinţe şi anexe); o suprafaţă de teren similară, la o adresă învecinată a fost preluată în proprietatea statului prin Decretul nr. 155 din 2 iunie 1970, astfel cum reţine Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 101 din 24 ianuarie 2006.
Terenul în litigiu a aparţinut numiţilor I.A. şi I.P. în proprietate în baza deciziei civile nr. 1943 din 31 iulie 1939 pronunţată de Tribunalul Capitalei Colegiul I.
Reclamanţii sunt moştenitorii proprietarilor menţionaţi conform certificatului de moştenitor nr. 29 din 15 martie 2004.
Conform expertizei efectuate în cauză terenul în litigiu este ocupat în întregime de construcţii (blocuri, alei pietonale etc.), astfel că nu poate fi restituit în natură.
Conform art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (2) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri în baza legii menţionate.
În baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 Municipiul Bucureşti a fost obligat să propună acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv (în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită) şi să trimită dosarul cuprinzând propunerea sa în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII la Secretariatul Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul a susţinut că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului în litigiu şi nici nu şi-au dovedit dreptul de proprietate, cum corect a reţinut prima instanţă.
Decizia civilă nr. 1943 din 31 iulie 1939 pronunţată de Tribunalul Capitalei, Colegiul 1, nu poate constitui titlu de proprietate în favoarea reclamanţilor întrucât nu poartă elementele specifice de autentificare, nu conţine ştampila instanţei ori legalizarea acesteia.
Faţă de cele expuse recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pe fond, menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Examinând Decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dovada calităţii de succesori în drepturi a reclamanţilor a fost făcută cu certificatul de moştenitor nr. 29 din 15 martie 2004, emis de Biroul Notarial F.S.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat.
Potrivit art. 22 (în prezent art. 23) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare, odată cu aceasta.
Deoarece textul citat nu conţine prevederi speciale în privinţa dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite asupra imobilelor solicitate şi, eventual, al calităţii sale de moştenitor al fostului ori adevăratului proprietar, în materia reglementată de Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele din domeniul acţiunii în revendicare imobiliară.
Prin titluri, ca probă a proprietăţii, se înţeleg nu numai titlurile translative cum ar fi vânzarea, schimbul, donaţia, etc., ce creează un drept de proprietate, ci şi cele declarative cum ar fi sentinţele judecătoreşti care consfinţesc un drept anterior.
În speţă, Decizia civilă nr. 1943 din 31 iulie 1959 pronunţată de Tribunalul Capitalei, Colegiul I, confirmă legalitatea dobândirii dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 397 mp, situat în Bucureşti.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 700 din 26 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva deciziei nr. 700 din 26 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 442/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4414/2009. Civil → |
|---|
