ICCJ. Decizia nr. 442/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 442/2009
Dosar nr. 239/42/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie2009
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.M.G.L. a chemat în judecată Primăria comunei Aninoasa prin Primar şi a solicitat anularea dispoziţiei de respingere a notificării nr. 6271/2005 emisă de Primar şi obligarea la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a imobilului solicitat prin notificare. Se mai solicită acordarea de daune pentru nesoluţionarea în termen a cererilor sale.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1415 din 3 octombrie 2006 a admis în parte acţiunea reclamantei, a constatat nulitatea deciziei nr. 6271/2005 emisă de Primarul comunei Aninoasa şi a fost obligată Primăria să emită decizie în sensul restituirii în natură a imobilelor (teren şi construcţie). A fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor pentru nerespectarea termenelor.
Instanţa a reţinut, pe baza materialului probator administrat, inclusiv o expertiză tehnică, că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului – teren şi construcţie astăzi având destinaţia de cămin cultural în satul Viforâta comuna Aninoasa, ce a aparţinut autorului său, calitatea sa de moştenitoare şi identitatea dintre imobilul solicitat şi cel preluat abuziv şi fără titlu de stat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 155 din 28 martie 207 a admis apelul declarat de Primăria comunei Aninoasa. A fost schimbată în parte sentinţa nr.1415/2006 în sensul respingerii contestaţiei.
Instanţa a apreciat că imobilul solicitat de reclamantă, căminul cultural din satul Viforâta, comuna Aninoasa a fost construit de locuitorii comunei în anii 1950. Autoarea reclamantei a înstrăinat imobilul ce îl avea în proprietate în anul 1975 şi nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate şi asupra altor imobile
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra imobilului solicitat a-i fi restituit precum şi a calităţii de moştenitoare, deci de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, nu există identitate între imobilul solicitat şi cel vândut de autoarea sa în anul 1975, atunci înstrăinându-se o parte din imobil. Căminul cultural construit de săteni este eventual cel din Comuna Aninoasa nu cel din satul Viforâta.
Recursul se priveşte ca fondat, şi urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se doreşte a fi o lege reparatorie pentru persoanele deposedare de proprietăţi sau moştenitorii acestora.
Conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 9 din legea citată imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice servicii.
Sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent [conform art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege] persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Legea nr. 10/2001 creează facilităţi persoanelor solicitante şi în ce priveşte dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, facilităţi prevăzute la art. 23, art. 24 alin. (1) din lege şi art. 23.1 – 23.4 din normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007.
În acest cadru legal, reclamanta a dovedit cu copia oficială eliberată de Arhivele Statului după actul de vânzare-cumpărare nr. 19891 din 15 iulie 1925 prin care primul autor al reclamantei dobândeşte în proprietate: via, terenul, clădirile şi plantaţiile toate situate în comuna Viforâta, judeţul Dâmboviţa.
Localizarea proprietăţii solicitate a fi restituită a fost făcută prin raportul de expertiză tehnică judiciară. Clădirea în litigiu fiind folosită cu destinaţia de „cămin cultural" în satul Viforâta. Aceasta nu este una şi aceeaşi cu cea înstrăinată de autoarea reclamantului în anul 1975.
Din nicio probă nu rezultă dreptul de proprietate al statului, respectiv al autorităţii locale, asupra imobilului în litigiu. Nici eventuala contribuţie a localnicilor de amenajare a unei noi destinaţii nu poate fi de natură să schimbe structura dreptului proprietăţii al autoarei, respectiv a reclamantei.
Astfel că respingerea solicitării reclamantei prin hotărârea recurată este lipsită de temei legal fiind întemeiat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei va fi modificată Decizia recurată în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva sentinţei instanţei de fond, ce va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta A.M.G.L. împotriva deciziei nr. 155 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta Primăria comunei Aninoasa împotriva sentinţei nr. 1415 din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4470/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4400/2009. Civil → |
|---|
