ICCJ. Decizia nr. 4470/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4470/2009
Dosar nr. 17512/3/200.
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei M.A.T.
În motivarea cererii a arătat că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 1 martie 2008 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 825/1995, publicată în M.Of. nr. 241/1995.
Reclamanta a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată de OG nr. 5/2006 şi art. 2 alin. (3) din Protocolul Adiţional nr. 4 la C.E.D.O.
În susţinerea cererii au fost depuse, în copie, talonul de returnare a pârâtei şi declaraţia olografă dată de aceasta la 1.03.2008.
Astfel învestit Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1226 din 14 august 2008, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie analizată prin raportarea dispoziţiilor Legii nr. 248/2005 la legislaţia comunitară.
Astfel, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică iar măsurile luate trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
În speţă, instanţa a constatat că nu există nicio dovadă, care să ateste că prin, comportamentul său, pârâta reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societăţii.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamanta.
Critica acesteia a vizat, în esenţă, faptul că măsura restrictivă solicitată a fi aplicată pârâtei se justifică, în speţă, pentru apărarea ordinii publice şi a securităţii naţionale, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât în plan intern, cât şi în plan extern.
Apelanta a susţinut că prin elaborarea Legii nr. 248/2005 s-a asigurat implementarea atât a prevederilor constituţionale, cât şi a art. 2 din Protocolul 4 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
S-au invocat prevederile deciziei nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că măsura dispusă în baza art. 38 lit. a) din lege se circumscrie situaţiilor expres şi limitative prevăzute de art. 53 din Constituţie.
S-a susţinut că nu există nici un impediment legal pentru ca dispoziţiile art. 38 şi art. 39 să nu fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2007.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 703 din 29 septembrie 2008, a respins apelul formulat de reclamantă, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel Curtea a reţinut că, după aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, pârâta M.A.T. se bucură de statutul de cetăţean al Uniunii în baza art. 17 din Tratat şi, de la acea data, beneficiază de drepturile conferite de acest statut, inclusiv împotriva statului membru de origine, respectiv România.
În ceea ce priveşte dreptul la liberă circulaţie, art. 18 din Tratatul CE prevede că fiecare cetăţean al Uniunii va avea dreptul de a se deplasa şi de a-şi stabili reşedinţa în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor şi condiţiilor stabilite de tratat şi de măsurile adoptate pentru a asigura eficienţă acestuia.
Restrângerea dreptului pârâtei la libera circulaţie pe teritoriul Belgiei, a fost solicitată motivat de expulzarea pârâtei de pe teritoriul belgian, rară a se indica alte circumstanţe reale sau personale referitoare la conduita acesteia.
În raport de aceasta, prima instanţă în mod corect a avut în vedere că limitarea acestui drept fundamental este permisă numai în situaţiile de excepţie expres şi limitativ determinate, respectiv pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii între măsura restrictivă aplicată şi conduita persoanei în cauză.
Atât timp cât reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că pârâta ar avea o conduită de natură a pune în pericol valorile menţionate, nu exista temei pentru a se aplica acestuia o măsură restrictivă precum cea solicitată de reclamantă.
Curtea a apreciat că stabilirea de către Curtea Constituţională a faptului că prevederile Legii nr. 248/2005 nu contravin dispoziţiilor înscrise în Constituţia României, nu poate constitui un impediment pentru ca instanţa de judecată, în considerarea plenitudinii de jurisdicţie recunoscută de lege, să asigure aplicarea şi respectarea legislaţiei în vigoare, care include şi dreptul comunitar, supus principiilor aplicării lui cu prioritate faţă de legea naţională şi aplicării lui directe, pentru situaţia în care nu s-a realizat transpunerea lui în legea naţională.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte vizând următoarele aspecte:
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Deşi în acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state nu se menţionează nici o obligaţie pentru statul român ca ulterior readmisiei cetăţeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulaţie al respectivului cetăţean român, însă, o atare obligaţie este expres stipulată în art. 38 lit. a) din legea menţionată.
Această măsura se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatei la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Totuşi libertatea de circulaţie a cetăţenilor români trebuie să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie, ea nefiind din acest punct de vedere absolută.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Potrivit art. 18.1 TCE, orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE; 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr.38/2004/CE.
Drept urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanţele de fond şi de apel au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi, va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 703 din data de 29septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 442/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
