ICCJ. Decizia nr. 4576/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4576/200.
Dosar nr. 36262/3/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta A.D.L. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, B.V., B.M., S.P. şi G.C. pentru a se constata nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului situat în Bucureşti, fosta proprietate a autorilor G.I.I. şi G.L. şi obligarea pârâţilor de a-i lăsa reclamantei şi pârâtului G.C. imobilul în deplină proprietate şi posesie. In drept, cererea a fost întemeiată în baza dispoziţiilor art. 6 din Legea 213/1998 şi art. 480,481 cod civil.
Pe cale reconvenţională pârâtul G.C. a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului şi recunoaşterea sa şi a reclamantei A.D.L. ca unici proprietari ai imobilului.
Prin sentinţa nr. 761 din 21 mai 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului B.V. şi a respins acţiunea faţă de acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosinţă, a respins excepţia lipsei dovezii de reprezentant a mandatarului G.C., pentru pârâtul reclamant G.C. şi a respins, ca inadmisibile pentru lipsa coparticipării procesuale active obligatorii, cererea principală formulată de reclamantă şi cererea reconvenţională.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că pârâtul B.V. nu are capacitate procesuală de folosinţă, fiind decedat la 2 septembrie 2004, anterior formulării cererii de chemare în judecată.
Mandatarul pârâtului G.C. şi-a justificat această calitate prin procura depusă la dosar.
Excepţia invocată de pârâtul S.P. în întâmpinare, privind inadmisibilitatea cererii reconvenţionale a fost admisă întrucât aceasta nu întruneşte, prin obiectul şi scopul său, cerinţele legale, respectiv de a cuprinde pretenţii împotriva reclamantului.
S-a mai reţinut că în materia acţiunii în revendicare este necesar ca cererea să fie formulată de către toţi coproprietarii imobilului, ceea ce în cauză nu s-a realizat. Artificiul juridic utilizat de reclamantă prin chemarea în judecată a celuilalt coproprietar nu este apt de a suplini omisiunea în ceea ce priveşte cadrul procesual activ. In consecinţă, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii principale pentru lipsa coparticipării procesuale obligatorii. Apărarea reclamantei potrivit căreia Legea 10/2001 califică demersul unui coproprietar ca un act de conservare ce profită celorlalţi coindivizari a fost respinsă întrucât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii 10/2001, instanţa fiind investită cu o cerere în revendicare de drept comun.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta învederând că cererea reconvenţională este admisibilă, reclamanta şi intervenientul având calitate de coindivizari ai imobilului. S-a mai susţinut că în mod greşit a fost respinsă acţiunea pentru nerespectarea principiului unanimităţii, nesocotindu-e temeiul de drept al acţiunii, respectiv dispoziţiile Legii 213/1998, ale Legii 10/2001, art. 480, art. 481 C. civ. Apelanta a arătat că a formulat notificare pentru restituirea imobilului însă aceasta nu a fost soluţionată, situaţie în care acţiunea este admisibilă. O ultimă critică inserată în motivarea apelului se referă la faptul că art. 4 din Legea 10/2001 abdică expres de le regula unanimităţii, conferind posibilitatea fiecărui coindivizar de a acţiona pentru recuperarea imobilului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 101 A din 18 februarie 2008, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă şi a respins excepţia lipsei de interes în promovarea apelului cu privire la soluţia de respingere a cererii reconvenţionale invocată de pârâtul S.P.
În considerentele deciziei s-a reţinut că reclamanta a formulat notificare pentru restituirea imobilului şi fiindcă aceasta nu a fost soluţionată a promovat prezenta acţiune în revendicare. Acest demers judiciar este justificat şi de pasivitatea pârâtului G.C., celălalt coindivizar al imobilului. Astfel, reclamanta şi-a justificat interesul în a critica soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii reconvenţionale.
Principiul unanimităţii este o creaţie a practicii, nefiind prevăzută de nici un text legal. De asemenea, C.E.D.O. a apreciat că ingerinţa statului în respectarea dreptului de proprietate nu este necesară într-o societate democratică. Astfel, în cauza Lupaş contra României, C.E.D.O. a statuat că aplicarea strictă a regulii unanimităţii a impus reclamanţilor o sarcină disproporţionată care i-a privat de posibilitatea restituirii imobilului pe cale judecătorească.
Apelanta nu a invocat prevederile Legii 10/2001 ca alternativă a acţiunii în revendicare, ci pentru a demonstra că nu a reuşit să obţină protecţia juridică pe acea cale.
S-a mai reţinut că instanţa de fond avea obligaţia calificării juridice a cererii formulate de pârât, în condiţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente a fost admis apelul.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâţii B.M. şi S.P.
În motivarea recursului formulat de pârâta B.M., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. s-a susţinut că Decizia atacată este incoerentă şi nu a răspuns criticilor formulate de apelantă şi apărărilor intimaţilor. De asemenea, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 295 şi art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât nu a calificat corect cererea reconvenţională şi nu a ţinut cont că la succesiunea defunctului G.L.V. aveau vocaţie succesorală cei doi descendenţi de gradul 1, reclamanta şi pârâtul G.C., precum şi soţia supravieţuitoare, mandatara pârâtului G.C.
Recursul declarat de pârâtul S.P. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- Decizia este nulă întrucât în practica şi în dispozitiv nu se face nici o menţiune privitoare la intimatul G.C.
- Decizia s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii deoarece instanţa nu a cercetat că excepţia invocată de B.M. şi S.P. a avut în vedere că pârâtul reclamant G.C. nu figura tot în calitate de reclamant în aplicarea principiului unanimităţii, dar şi faptul că G.C. , soţia supravieţuitoare a lui G.L.V., nu figura ca parte în proces
- Decizia este lipsită de temei legal, instanţa a sancţionat pasivitatea pârâtului G.C. prin admiterea criticilor făcute de reclamante cu interese contrare fără a indica un text legal sau dovezile materiale care au determinat această conduită
-hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa nu a motivat măsura dispusă cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii pentru încălcarea regulii unanimităţii şi nu a ţinut cont că în cauză nu poate exista unanimitate întrucât moştenitorii îşi contestă drepturile succesorale
-hotărârea cuprinde motive contradictorii, greşit s-a reţinut că instanţa de fond trebuia să califice cererea pârâtului, din moment ce pârâtul însuşi a calificat-o drept cerere reconvenţională îndreptată împotriva tuturor părţilor din proces, s-a încălcat astfel principiul disponibilităţii părţilor.
Recursurile nu sunt fondate.
Referitor la recursul formulat de pârâta B.M.
Prima critică inserată în acest recurs nu poate fi încadrată în pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. care se referă la nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.
În considerentele deciziei atacate instanţa a motivat amplu de ce nu este aplicabilă regula unanimităţii având în vedere situaţia specială a reclamantei care nu a obţinut reparaţia prevăzută de Legea 10/2001 şi practica C.E.D.O. în materie. In mod practic, adoptând această soluţie instanţa a concluzionat că nu trebuie să se refuze accesul la justiţie al unei persoane care a pretins un drept de proprietate cu privire la un bun imobil, drept care ar rămâne neprotejat din punct de vedere juridic în condiţiile pasivităţii manifestate de către unul dintre coproprietari.
Nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Potrivit acestui text legal instanţa este datoare să hotărască doar asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Or, în speţă nu mai era necesar ca instanţa să califice cererea reconvenţională din moment ce semnatarul acesteia a menţionat expres că „pe cale reconvenţională" solicită să se constate nevalabilitatea titlului statului, nulitatea deciziei de preluare a imobilului, recunoaşterea lui şi a reclamantei ca unici proprietari ai imobilului şi obligarea pârâţilor de a le lăsa imobilul în deplină proprietate şi posesie. Singura solicitare a instanţei a fost aceea de a se preciza împotriva cui este îndreptată cererea, iar la termenul din data de 26 martie 2007 mandatara pârâtului G.C. a menţionat că înţelege să se judece cu toate părţile din proces.
Referitor la recursul declarat de pârâtul S.P.
În Decizia atacată nu se face nici o menţiune referitoare la pârâtul G.C. întrucât acesta nu a fost citat şi nici cuprins în citativ.
Invocarea încălcării formelor procedurale de citare poate fi făcută numai de partea care are interes, respectiv partea ocrotită de norma încălcată care, în final, nu a obţinut câştig de cauză. În speţă, partea interesată în promovarea dreptului încălcat este însuşi intimatul pârât G.C., însă acesta nu şi-a valorificat dreptul pe calea recursului întrucât hotărârea atacată îi este favorabilă.
Criticile încadrate de recurent în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu pot fi primite.
Conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În ceea ce priveşte prima teză a textului legal menţionat, lipsa de temei legal, nu se poate reţine că Decizia atacată nu a motivat, în drept sancţiunea aplicată pasivităţii pârâtului G.C. care nu a înţeles să formuleze cererea de revendicare a imobilului pe cale principală, alături de reclamanta A.D.L. În realitate, instanţa de apel nu a aplicat nici o sancţiune pârâtului G.C.. Dimpotrivă, admiţând apelul reclamantei şi trimiţând cauza spre rejudecare instanţa a pronunţat o hotărâre favorabilă şi acestui pârât.
În ce priveşte teza a doua a articolului menţionat, încălcarea sau aplicarea greşită a legii, este de precizat că instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra nelegalităţii deciziei pentru faptul că recurentul nu a indicat norma de drept încălcată sau aplicată greşit.
Celelalte critici inserate în motivarea acestui recurs vizează aspecte de fond (calitatea părţilor de succesori ai defunctului G.L.V., faptul că între părţi ar exista unele neînţelegeri cu privire la drepturile succesorale) şi nu se vor analiza întrucât cauza a fost soluţionată doar pe excepţii, iar instanţa de recurs este abilitată să controleze, în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., doar soluţionarea excepţiilor. In măsura în care aceste aspecte se vor reitera cu ocazia judecării fondului cauzei, ele vor fi avute în vedere de instanţa competentă.
Faţă de aceste considerente recursurile sunt nefondate şi se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii B.M. şi S.P. împotriva deciziei nr. 101 C din 18 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 460/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4501/2009. Civil → |
|---|
