ICCJ. Decizia nr. 4501/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4501/2009
Dosar nr. 7023/42/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, la data de 13 noiembrie 2003, reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Bărcăneşti, SC A. SA Bărcăneşti, SC H.E., A.P.A.P.S. şi SC Y.L.T.S. SA anularea dispoziţiei din 17 iunie 2002 emisă de pârâta SC A. SA Bărcăneşti, prin care i s-a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului situat în comuna Bărcăneşti compus din „clădire neterminată cu 1-2 etaje, o casă veche compusă din 3-4 camere, dependinţe, respectiv magazie, grajduri, chioşc de vară, bucătărie şi alte anexe gospodăreşti, toate situate pe un teren în suprafaţă de 3,32 ha, plantat cu pomi fructiferi şi diverşi arbori".
Prin sentinţa civilă nr. 317 din 21 martie 2005, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei comunei Bărcăneşti şi a respins acţiunea faţă de aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S., iar pe fond, a respins contestaţia.
Apelul declarat de reclamanta M.R. a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 995 din 23 septembrie 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada modului în care a fost preluat imobilul şi nici nu există dovezi dacă a primit sau nu despăgubiri, iar pârâta SC Y.L.T.S. SA susţine că nu există identitate între imobilul solicitat de reclamantă şi cel deţinut de ea.
Prin Decizia nr. 5776 din 12 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, cu motivarea că nu s-au administrat suficiente probe pentru individualizarea imobilului (compunere, vecinătăţi), care este unitatea deţinătoare, precum şi cu privire la dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 486 din 22 noiembrie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând în considerentele sale că suprafaţa de teren de 3,32 ha, identificată la măsurători cu ocazia efectuării raportului de expertiză ca fiind de 4,2478 ha, fără posibilitate de stabilire a vecinătăţilor actuale, a aparţinut autorului reclamantei, fiind preluată de stat în baza Decretului nr. 83/1949, de completare a Legii nr. 187/1945 a reformei agrare.
Aşa fiind, terenul intră în sfera de aplicare a legilor speciale ale fondului funciar, fiind exclusă incidenţa altui act normativ reparator, respectiv Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte construcţiile, s-a reţinut că din raportul de expertiză rezultă ca aceste construcţii nu mai există fizic, astfel că au fost evaluate ipotetic după planurile iniţiale ale comunei Bărcăneşti.
Urmare informaţiilor furnizate de Oficiul National al registrului comerţului, potrivit cărora pârâta SC H.E. nu figurează în baza sa de date, prin încheierea de şedinţă din 8 martie 2007, s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestei pârâte, sens în care nu a mai fost citată în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care critică Decizia din apel arătând că instanţa nu a lămurit toate aspectele impuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare, iar la expertizele efectuate în cauză nu s-a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanţă. Se mai arată că în mod greşit s-a stabilit că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001 întrucât o asemenea apreciere echivalează cu admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii de restituire, excepţie care nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Solicită admiterea recursului şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru completarea probatoriului sub aspectul stabilirii tuturor deţinătorilor actuali ai parcelelor de teren componente ale suprafeţei solicitate a se restitui în natură, precum şi individualizarea construcţiilor existente pe teren, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în parte a cererii de restituire în natură, în ceea ce priveşte terenul, în măsura în care acesta este deţinut de intimate şi restituirea în natură a construcţiilor.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a respectat indicaţiile deciziei de casare şi nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt privind imobilul ce se solicită a fi restituit în natură, astfel că se va admite recursul declarat în cauză, se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu a aparţinut autorului reclamantei, C.A.D.V. în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 30782/1947 şi a actului adiţional la acest contract, datat 6 septembrie 1947, fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 83/1949.
Întrucât situaţia de fapt nu a fost complet stabilită de instanţe într-un prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 5776 din 12 iunie 2006 a casat Decizia pronunţată în apel şi a trimis cauza spre rejudecare, stabilind anumite îndrumări pentru instanţa de trimitere.
Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Regula enunţată de textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta şi cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunţate.
Soluţia consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe.
În speţă, Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă de trimitere, în rejudecare nu a respectat îndrumările date de instanţa de casare cu privire la necesitatea administrării tuturor probelor pentru individualizarea imobilului (compunere, vecinătăţi) şi care este unitatea deţinătoare, iar rezultatul nerespectării acestor îndrumări îl reprezintă nulitatea hotărârii dată în rejudecare.
Deşi a dispus administrarea a două expertize, topo şi construcţii, Curtea de Apel nu a lămurit situaţia de fapt cu privire la imobilul în litigiu.
La termenul din 25 ianuarie 200, instanţa a stabilit ca obiective ale expertizei topo „identificarea, delimitarea şi poziţionarea pe schiţa de plan a terenului în suprafaţă de 3,32 ha, precum şi care este unitatea deţinătoare, dacă există construcţii pe teren, cine le-a edificat şi în ce perioadă", iar pentru expertiza construcţii „identificarea, delimitarea fi poziţionarea pe schiţa plan a construcţiei. Aceste aspecte nu au fost însă lămurite de experţi.
Expertul topo arată că „imediat ce voi primi răspunsul la cererea adresată Primăriei Bărcăneşti privind situaţia actuală a imobilelor din conturul delimitat, voi întocmi fi depune la dosar completarea la raportul de expertiză", iar în completarea la raportul de expertiză, concluziile expertului sunt în sensul că documentul primit de la Primăria Bărcăneşti este incomplet, nespecificându-se suprafeţele aferente actualilor proprietari, precum şi situaţia juridică.
În ce priveşte construcţiile, expertul arată că la efectuarea expertizei a avut în vedere planul iniţial al comunei Bărcăneşti întrucât „în expertiza topo nu se răspunde la obiectivul dacă există construcţii pe teren, cine le-a edificat şi în ce perioadă."
Instanţa de apel nu s-a preocupat să solicite completarea expertizei sau să oblige părţile să depună înscrisurile menţionate de experţi pentru lămurirea situaţiei de fapt.
Ca atare, pentru motivele arătate, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, instanţa urmând să administreze toate probatoriile utile, inclusiv expertiză tehnică de specialitate, pentru a stabili cu certitudine cum se individualizează terenul în litigiu, să stabilească vecinătăţile, dacă există construcţii pe teren, cine le-a edificat şi în ce perioadă, care este starea actuală a acestor construcţii.
Se mai impune ca instanţa de apel să stabilească, prin orice mijloace de probă, care sunt unităţile deţinătoare ale parcelelor de teren componente ale suprafeţei de teren solicitate a fi restituită în natură.
În raport de adresa nr. 174240 din 28 noiembrie 2008 eliberată de Oficiul Naţional al registrului comerţului din care rezultă că SC A. SA Bărcăneşti a fost dizolvată la data de 18 iulie 2007, în rejudecare nu se mai impune citarea acestei pârâte.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă, cu ocazia rejudecării urmând a fi administrat probatoriul necesar stabilirii situaţiei de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei nr. 486 din 22 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4576/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 447/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
