ICCJ. Decizia nr. 4627/2009. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4627/2009
Dosar nr. 2359/35/2006
Şedinţa publică din 7 aprilie 2009
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Satu Mare reclamanta S.E.R. prin mandatar C.V. a chemat în judecată pe pârâţii N.I., N.M., T.N., T.I., S.P., S.A. şi SC C. SA pentru constatarea că reclamanta are calitate de moştenitoare legală a fostului proprietar tabular al imobilului înscris în CF 3344 nr. top 453 H.I. şi că actele de vânzare-cumpărare prin care SC C. SA Satu Mare a vândut acest imobil pârâţilor persoane fizice sunt lovite de nulitate absolută.
Tribunalul Satu Mare prin sentinţa civilă nr. 294/D din 4 noiembrie 2002 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Judecătoria Satu Mare prin sentinţa civilă nr. 4591 din 15 octombrie 2003 a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Satu Mare şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Constatându-se conflict negativ de competenţă s-a înaintat cauza spre soluţionare la Curtea de Apel Oradea.
Curtea de Apel Oradea prin sentinţa civilă nr. 88 din 21 noiembrie 2003 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Această din urmă instanţă a soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr. 222/D din 3 mai 2006.
Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 87/2008/A din 7 mai 2008 a admis apelurile declarate de reclamantele S.E.R. şi L.E.C. prin mandatar L.I.C. şi de pârâtele A.N.A.R., D.A. Someş - Tisa împotriva sentinţei civile nr. 222/D din 3 mai 2006 a Tribunalului Satu Mare pe care a desfiinţat-o în parte.
A dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu formulată în contradictoriu cu pârâţii în dosarele conexe şi a trimis cauza pentru rejudecarea acestui capăt de cerere la Judecătoria Satu Mare.
S-a dispus suspendarea apelului privind Legea nr. 10/2001 până la soluţionarea cauzei disjunse.
În motivarea acestei decizii curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 222 din 3 mai 2006 Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 200/2004 a respins excepţia formulată la 26 aprilie 2004 a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei M.M.G.A. – A.N.P.M., A.P.M. Satu Mare.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC D. SA.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.E.R. împotriva pârâţilor N.I., N.M., T.N., T.I. în nume propriu şi în reprezentarea defunctului T.N., S.A. în nume propriu şi în reprezentarea defunctului S.P. şi S.I.(ambii prin mandatar B.E.) şi SC C. SA.
A fost admisă în parte acţiunea reclamantei L.E.C. prin mandatar L.I.C. împotriva aceloraşi pârâţi precum şi împotriva pârâţilor Primarul municipiului Satu Mare, Comisia Locală Satu Mare, A.N.A.R. – D.A. Someş - Tisa – Sucursala Bazinală, S.N.Î.F., A.V.A.S., A.N.P.M. – A.P.M. - Satu Mare, SC D. SA, Statul Român, prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare şi V.M.
S-a constatat că imobilul înscris în 1953 în CF nr. 3344 Satu Mare sub nr. top 453 – 453/2; 454 – 454/2; 455; 456 – 456/2 teren şi construcţii, vopsitorie chimică şi fabrică de dantelă situat în Satu Mare a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în temeiul Decretului nr. 119/1948.
S-a constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent în calitate de succesoare a defunctului H.I. decedat la 19 octombrie 1972.
A fost obligat primarul municipiului Satu Mare la iniţierea procedurilor în vederea stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent.
Au fost respinse restul capetelor de cerere formulate de reclamanta şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare reţinând în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 că persoanele fizice sunt dobânditoare de bună - credinţă. S-a mai reţinut că nu a putut fi identificat în corpurile de clădire, ca efect al transformărilor, imobilul preluat de Statul Român în 1948, de la proprietarul tabular.
Cât priveşte terenul, s-a reţinut din expertiza efectuată în cauză că din suprafaţa totală de 3739 mp, o suprafaţă de 2391 mp este ocupată de construcţii şi numai 1348 mp este liberă.
Instanţa de apel a analizat apelurile declarate pe de o parte de reclamanta (S.E.R.) care a cerut admiterea în totalitate a acţiunii şi respectiv de L.E.C. care a cerut restituirea în natură a imobilelor şi reducerea devizului expertului (atacând cu această ocazie şi încheierea de şedinţă din 28 aprilie 2006) şi pe de altă parte apelul declarat de pârâta A.N.A.R. prin A.A. Someş - Tisa.
A constatat – în lumina practicii constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că nu revenea Tribunalului competenţa de soluţionare a cererii privind anularea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 10/2001, cauza fiind de competenţa Judecătoriei constatând că într-un asemenea caz nu operează prorogarea de competenţă.
Ca urmare, a disjuns acest capăt de cerere şi a trimis cauza spre judecare la Judecătoria Satu Mare şi a suspendat procedura apelului cât priveşte celelalte capete de cerere a căror soluţionare depinde de judecarea cererii de anulare.
Împotriva acestei decizii pârâţii N.I. şi N.M. au declarat recurs.
A fost invocat în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a criticat soluţia instanţei de apel ca fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel s-a arătat că a considerat „din oficiu" – fără ca vreo parte să fi ridicat această excepţie şi fără ca instanţa să fi pus în discuţia părţilor această împrejurare – că Tribunalul nu era competent să judece cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Recurenţii au arătat că s-a ignorat că în cauză a existat un regulator de competenţă ivit între Judecătorie şi Tribunal şi care a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 88/203 a Curţii de Apel Oradea irevocabilă, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare. Ca urmare,nu se mai pot aplica prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. civ. pentru că Tribunalul nu s-a declarat competent ci a fost învestit printr-un regulator de competenţă, cu soluţionarea cauzei.
Recurenţii au invocat lipsirea lor de posibilitatea ridicării acestei excepţii întrucât instanţa nu a pus în discuţia părţilor problema competenţei.
S-a mai invocat nelegalitatea deciziei prin admiterea cererii de intervenţie în interes propriu – în apel fără acordul celorlalte părţi care s-au opus – încălcându-se art. 50 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei s-a apreciat corectă soluţia respingerii cererii de constatare a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs se constată că aceasta este nelegală, recursul fiind întemeiat în limita considerentelor ce urmează:
În cauza dedusă judecăţii şi înregistrată iniţial la Judecătoria Satu Mare şi declinată la Tribunalul Satu Mare s-a creat un conflict negativ de competenţă cele două instanţe considerându-se reciproc şi succesiv necompetente.
Curtea de Apel Oradea învestită cu soluţionarea acestui conflict, la 12 noiembrie 2003 în Dosarul nr. 3903/2003 s-a pronunţat prin sentinţa nr. 88 din 21 noiembrie 2003 stabilind competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Satu Mare. Această sentinţă nu a fost atacată.
Tribunalul Satu Mare a fost astfel învestit prin sentinţa nr. 88/2003, cauza înaintată de Curtea de apel Oradea, (care a soluţionat conflictul de competenţă ) fiind înregistrată la Tribunal la 16 ianuarie 2004 sub nr. de dosar nr. 200/2004.
Acest dosar a fost soluţionat prin sentinţa nr. 222/D din 3 mai 2006.
Curtea de Apel Oradea învestită cu soluţionarea apelurilor formulate de reclamantă şi pârâţi în mod nelegal a procedat la cercetarea competenţei materiale a instanţei de fond, neobservând că în cauză s-a stabilit în mod irevocabil competenţa în favoarea Tribunalului care a soluţionat astfel cererea.
Se constată aşadar că soluţia Curţii de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ. ceea ce a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale şi netemeinice privind disjungerea unui petit al acţiunii.
Ca urmare şi soluţia de suspendare a judecării apelului cât priveşte celelalte capete de cereri este nelegală.
Având în vedere că recurenţii au mai criticat soluţia instanţei de apel luată printr-o încheiere intermediară referitor la admiterea cererii de intervenţie şi faţă de împrejurarea că asemenea încheieri se reculează odată cu Decizia ( în cauză nefiind pronunţată încă o decizie de soluţionare a apelului) această critică se va lua în examinare cu ocazia rejudecării apelurilor, având în vedere soluţia de casare în totalitate a deciziei atacate.
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. pentru motivele arătate se va admite recursul şi se va casa Decizia în totalitate cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii N.I. şi N.M. împotriva Deciziei nr. 87 din data de 7 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Curţi de apel
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5270/2009. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 4075/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
