ICCJ. Decizia nr. 5270/2009. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5270/2009
Dosar nr. 9020/30/2007
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 344/ PI din 15 februarie 2008, Tribunalul Timiş a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2017/ PI din 5 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş, formulată de intervenienta accesorie W.G.I. în contradictoriu cu reclamanta I.P.J. Timiş, pârâtul P.A.B.V. şi B.I.
Tribunalul a reţinut că petiţionara W.G.I. a solicitat, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 2017/ PI din 5 octombrie 2007 a tribunalului Timiş, în sensul de a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate.
W.G.I. a intervenit în interesul pârâtului P.C.S. în demersul judiciar finalizat prin sentinţa civilă a cărei completare se solicită, nefiind chemată în judecată de către reclamanta I.P.J.
Chiar dacă s-a respins demersul judiciar al reclamantei, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina acesteia pentru cheltuielile efectuate de terţa persoană care a intervenit în proces.
Prin Decizia civilă nr. 213 din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de intervenienta, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2017/ PI din 5 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Timiş şi a obligat reclamanta I.P.J. Timiş să plătească intervenientei suma de 1.850 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de apel a reţinut că acţiunea reclamantei I.P.J. Timiş având ca obiect anularea dispoziţiei revocatorii din 22 iulie 2005, emisă de P.C.S. a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2017/ PI din 5 octombrie 2007 a Tribunalului Timiş, iar cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta W.G.I. a fost admisă.
Intervenienta a intervenit în proces, deoarece prin dispoziţia nr. 574 din 22 iulie 2005 a fost revocata dispoziţia nr. 8 din 11 ianuarie 2002, prin care i se restituise în natură imobilul înscris în C.F.
Reclamanta este în culpă procesuală, întrucât a promovat litigiul pe care l-a pierdut şi a cauzat intervenţia în proces a petiţionarei, care nu a făcut altceva decât să-şi apere propriul drept.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs I.P.J. Timiş.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că avocatul intervenientei susţine în cererea de completare a dispozitivului că a solicitat în faţa instanţei cheltuielile de judecată, dar, în realitate, avocatul intervenientei s-a prezentat în instanţă după încheierea dezbaterilor, iar prin cererea de intervenţie nu s-a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ci obligarea pârâţilor.
Recurenta a mai arătat că a chemat în judecată pe P.C.S., care a emis un act unilateral de autoritate, W.G.I. intervenind în proces din proprie iniţiativă, context în care nu are culpă procesuală pentru cheltuielile de judecată efectuate de intervenienta.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Obligarea unei părţi la plata cheltuielilor de judecată se bazează pe ideea de culpă procesuală, motiv pentru care partea care a pierdut procesul suportă atât propriile cheltuieli de judecată cât şi cheltuielile de judecată efectuate de partea care l-a câştigat.
Principiul pentru acordarea cheltuielilor de judecată, aşa cum sugerează recurenta, deoarece cererea de chemare în judecată nu a avut ca efect doar chemarea în judecată a unei anumite persoane, ci declanşarea unei proceduri judiciare, cu tot ceea ce presupune aceasta, inclusiv participarea terţilor în proces.
De altfel, după încuviinţarea în principiu de către instanţă a cererii de intervenţie, fie ea principală sau accesorie, şi intervenientul devine parte în proces, bucurându-se de toate drepturile procesuale, inclusiv cele vizând recuperarea cheltuielilor judiciare efectuate.
Prin urmare, pierzând procesul, I.P.J. Timiş trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de părţile care au avut câştig de cauză.
Este adevărat că în practicaua sentinţei a cărei completare s-a solicitat este menţionat că reprezentantul intervenientei s-a prezentat în instanţă după închiderea dezbaterilor, înainte de ridicarea şedinţei de judecată, dar în cererea de intervenţie cheltuielile de judecată au fost solicitate, ele fiind solicitate şi oral de către reprezentantul intervenientei într-un prim ciclu procesual.
Faptul că în mod greşit intervenienta, prin cererea de intervenţie, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată nu o poate lipsi pe aceasta de dreptul de a beneficia de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Esenţial este faptul că intervenienta a formulat o astfel de cerere, fiind sarcina instanţei să dea curs cererii şi să oblige la cheltuieli pe partea care a căzut în pretenţii.
Faţă de cele arătate, recursul se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.P.J. Timiş, împotriva deciziei nr. 213 din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5124/2009. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 4627/2009. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
