ICCJ. Decizia nr. 4794/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4794/2009
Dosar nr. 2493/91/2008
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 511 din 17 iulie 2008, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D.G.P., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul M.C., prin care a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Italia.
Tribunalul a reţinut că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 25 iunie 2008, cu ocazia returnării declarând că la 4 mai 2007 a fost condamnat la 7 luni închisoare pentru „prejudiciu şi opunere rezistenţă funcţionari publici", fiind eliberat la 6 februarie 2008, dată de la care a lucrat fără forme legale în construcţii.
Odată cu aderarea României la U.E., legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar.
A mai reţinut tribunalul, că dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor U.E. poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Măsurile luate trebuie să respecte principiul propoiţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
În cauză, prin decretul de expulzare emis de autorităţile italiene, s-a prevăzut că, în cazul încălcării interdicţiei de returnare, pârâtul va fi pedepsit cu închisoare până la un an şi va fi din nou îndepărtat, cu executarea imediată a măsurii.
Prin urmare, a constatat tribunalul, s-a ajuns ca pentru aceeaşi faptă, pârâtului să-i fie aplicate mai multe sancţiuni.
Prin încheierea din 6 august 2008, Tribunalul Vrancea a admis cererea formulată de I.N.E.P. din cadrul M.I.R.A. şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţă, în sensul că reclamant în cauză este I.N.E.P., în loc de D.G.P.
Prin Decizia nr. 175/ A din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul declarat de I.N.E.P. din M.I.R.A.
Curtea de apel a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, instanţa este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulaţie a persoanelor cu pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
Curtea de apel a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situaţii posibile când poate dispune restrângerea dreptului cetăţeanului român la libera circulaţie, în raport de categoria situaţiilor de excepţie prevăzute de norma comunitară, fiind parţial incompatibilă cu aceasta.
Reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din situaţiile care impun restricţionarea dreptului la liberă circulaţie în spaţiul U.E.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs I.N.E.P. din M.I.R.A.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat că pârâtul a avut un comportament antisocial pe teritoriul Italiei, îndepărtarea sa fiind necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Conform decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 5 ani.
Între România şi Italia a fost încheiat un acord de readmisie, iar România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, ca urmare a aderării României, prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Odată cu semnarea actului de aderare, instanţele de judecată au obligaţia să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, aşa cum s-a arătat, are prioritate.
Ori, potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii.
Această prevedere din tratat face ca legislaţia comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea romană va fi interpretată în raport cu norma comunitară.
Dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale U.E. este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicare acestui articol, a fost adoptată Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European.
Actul normativ menţionat este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile şi aranjamentele admiterii în U.E. şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricţionarea dreptului la liberă circulaţie şi de şedere a cetăţenilor U.E. şi a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Soluţia este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind U.E., care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al U.E. nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar dispoziţiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Este sarcina instanţelor de judecată să analizeze fiecare caz în parte şi să stabilească în ce măsură restrângerea aplicată este conformă normelor constituţionale şi dreptului internaţional.
Astfel, la dosar au fost depuse talonul de returnare, declaraţia pârâtului, în care acesta arată că a fost condamnat la 7 luni închisoare pentru „prejudiciu personal şi opunerea rezistenţei unui funcţionar public", precum şi copia decretului emis de P.P.R., prin care pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul statului italian.
La dosar nu s-au depus nici un fel de alte dovezi cu privire la motivul pentru care pârâtul a fost condamnat şi apoi expulzat de pe teritoriul Italiei.
De asemenea nu s-au depus dovezi cu privire la; comiterea vreunei infracţiuni sau contravenţii şi nici cu privire la existenţa unei condamnări penale.
Ori, pe lângă faptul că alin. (2) al art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE prevede că restrângerea liberei circulaţii nu poate fi justificată de condamnările penale anterioare, în cauză, nici nu s-a făcut dovada naturii faptei pentru care a avut loc pretinsa condamnare şi, pe cale de consecinţă, a modului în care aceasta ar pune în primejdie ordinea publică, siguranţa şi sănătatea publică.
Consolidarea poziţiei de stat membru cu drepturi depline al U.E. nu presupune, aşa cum susţine în mod eronat recurentul, respectarea acordurilor bilaterale de readmisie, încheiate anterior dobândirii de către România a statului de stat membru al U.E., ci respectarea principiului aplicării prioritare a dreptului comunitar.
Cum în cauză nu s-a demonstrat că ordinea publică, siguranţa sau sănătatea publică ar fi fost afectate de conduita pârâtului, Decizia pronunţată de curtea de apel este legală.
De aceea, recursul declarat de reclamantă este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.N.E.P. din M.I.R.A. (în prezent, M.A.I.) împotriva deciziei nr. 175/ A din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5412/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5124/2009. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
