ICCJ. Decizia nr. 4836/2009. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
R.O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4836/2009
Dosar nr. 3377/3/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 ianuarie 2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta SC B.S.B.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC P.V.R. SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând anularea certificatelor de înregistrare desen/model industrial nr. 013878 şi nr. 013879 eliberate de O.S.I.M. la 23 iunie 2004, având ca obiect ambalaje şi grafică pentru ambalaje destinate bomboanelor pentru pomul de Crăciun şi ca titular pe pârâta S.C. P.V.R. SRL, cu cheltuieli de judecată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 2, art. 9, art. 45 din Legea nr. 129/1992.
În motivare a arătat că eliberarea acestor certificate s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, care impun noutatea şi individualitatea desenelor industriale supuse înregistrării, iar desenele 1, 2, 5, 6 şi 7 din certificatul nr. 013878 nu sunt desene industriale arătând că un desen este industrial în accepţiunea textelor de lege enunţate doar în legătură cu produsul pe care îl ornamentează.
Individualitatea unui desen industrial, constând în capacitatea acestuia de a diferenţia produsele unei firme de cele identice sau similare aparţinând altor firme astfel încât consumatorii să asocieze desenul ales unui anume producător, lipseşte tuturor desenelor înregistrate în cauză.
Reclamanta a mai arătat că înregistrarea desenelor industriale s-a făcut cu rea-credinţă de către pârâtă, urmărindu-se nu diferenţierea produselor sale de cele identice sau similare existente pe piaţă, ci excluderea concurenţei.
La data de 13 aprilie 2006 reclamanta a completat acţiunea, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune încheiat între pârâtele SC P.V.R. SRL şi P.V.L. SA prin care s-au transmis drepturile asupra certificatelor de înregistrare a desenului/modelului industrial nr. 113878 şi 013879 cu titlu gratuit.
Prin sentinţa civilă nr. 1605 din 14 decembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea, a anulat contractul de cesiune încheiat între S.C. P.V.R. SRL şi P.V.M. SA Italia şi a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a certificatelor de înregistrare desen/model industrial nr. 013878 şi 013879 eliberate de OSIM la data de 23 iunie 2004.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut - referitor la contractul de cesiune - că sunt incidente dispoziţiile art. 813 C. civ. şi a dispus anularea acestuia pentru inexistenţa formei autentice a contractului cu titlu gratuit.
Referitor la desenele/modelele industriale nr. 013878 şi 013879 a reţinut în baza probelor administrate că este dovedit caracterul industrial al desenelor, este dovedită condiţia noutăţii şi cea cu privire la individualitate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 129/1992, nefiind demonstrată nici reaua-credinţă.
Împrejurarea că reprezentarea grafică nu sugerează destinaţia de ambalaj a desenelor protejate nu este de natură să afecteze îndeplinirea condiţiei caracterului industrial.
Aplicarea desenelor asupra produselor ambalaje este posibilă faţă de modalitatea de înregistrare a desenelor şi urmează să se facă într-un mod care să nu încalce eventualele drepturi ale titularilor care şi-au revendicat şi modalitatea de aplicare a desenului. Ceea ce este ocrotit de certificatul de înregistrare este un motiv decorativ ce poate face obiectul acestei protecţii.
Instanţa a mai reţinut, referitor la condiţia noutăţii, că pentru desenele 5, 6 şi 7 reclamanta nu a înfăţişat produsele comercializate înainte de data înregistrării cererii prin care să se fi făcut publice aceste imagini.
Poate face obiect al protecţiei reprezentarea grafică a aceleiaşi realităţi dacă aceasta este diferită de cele înregistrate anterior.
Instanţa a reţinut că desenele 1,2,3 şi 4 şi desenele 1 şi 2 folosesc aceleaşi imagini din desenele 5 iar cu privire la celelalte modele industriale reclamanta nu a înfăţişat modele distrugătoare de noutate.
Cu privire la individualitate reclamanta nu a înfăţişat desenele folosite sau înregistrate anterior cu care ar fi putut fi confundate cele din certificatele atacate şi că aceasta se consideră în termeni mai puţin exigenţi pentru produse care presupun celebrarea unui eveniment.
Prin încheierea din data de 31 mai 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de pârâta SC PVR SRL şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua sentinţei civile nr. 1605 din 14 decembrie 2006 privind numele preşedintelui completului care a judecat cauza, ca fiind L.P., şi nu D.M.G., cum din eroare s-a trecut.
Prin Decizia nr. 5 A din 10 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei încheieri, iar prin Decizia nr. 6886 din 11 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curţii de apel.
Reclamanta a declarat apel şi împotriva sentinţei civile nr. 1605 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru următoarele motive: hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea cauzei pe fond; hotărârea este semnată de un alt judecător decât cel arătat în practica; eliberarea certificatelor de înregistrare a desenelor industriale a căror anulare se cere s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 129/1992 care impun noutatea şi individualitatea desenelor industriale; înregistra către pârâtă ca desen industrial a unei imagini devenite uzuale în comerţul de sezon s-a realizat eliminarea agenţilor economici concurenţi, aceştia fiind obligaţi a atribui produselor lor paralele imagini noi, necunoscute pe piaţă, de natură a le diminua activitatea fără a urmări scopul legal de diferenţiere a produselor sale de cele identice sau similare.
La data, de 22 iunie 2007 apelanta-reclamantă a depus la dosar o cerere de renunţare la însuşi dreptul pretins, respectiv la dreptul de a cere constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune prin care S.C. P.V.R. SRL a transmis către P.V.M. SA Italia drepturile asupra certificatelor de înregistrare a desenului/modelului nr. 013878 şi 013879, cerere care a făcut obiectul judecăţii pe fond şi care a fost admisă.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 247 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 207 A din 14 septembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi de proprietate intelectuală, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că primele două motive de apel se referă la inadvertenţa dintre numele judecătorului menţionat în antetul sentinţei şi cel menţionat în finalul acesteia şi, constatând că prin încheierea din 31 mai 2007 Tribunalul Bucureşti a admis o cerere de îndreptare a erorii materiale privitor la această împrejurare, a constatat că aceste două motive de apel au rămas fără obiect.
Referitor la nelegalitatea înregistrării modelelor industriale pe considerentul că acestea nu îndeplineau condiţia noutăţii la data înregistrării instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit aceste susţineri, mulţumindu-se să afirme că aceste fapte „sunt de domeniul evidenţei".
De asemenea, nu au fost găsite întemeiate susţinerile reclamantei că reprezentările grafice ale lui Moş Crăciun şi ale îngeraşilor au fost făcute publice anterior cererii de înregistrare în raport de analiză industrial.
Protecţia în cauză s-a acordat pentru o reprezentare specifică a lui Moş Crăciun şi a îngeraşilor, într-o anumită reprezentare şi stilizare grafică, iar nu pentru reprezentarea generală a acestor personaje.
De esenţa cererii de anulare este analiza îndeplinirii condiţiilor de registrabilitate la data formulării cererii de înregistrarea. Pentru eventualele acţiuni ce ar afecta concurenţa neloială între comercianţi pot fi folosite demersuri judiciare distincte.
Nu a fost reţinută reaua-credinţă a intimatei cu motivarea că reaua-credinţă este reprezentarea psihologică a faptului că acţiunea titularului de marcă are un alt scop decât cel pentru care legea recunoaşte protecţia modelelor industriale. Reaua-credinţă se demonstrează prin reflectări exterioare în fapte concrete, or, în speţă indicarea unui eventual efect al afectării concurenţei loiale nu poate demonstra reaua-credintă.
În ce priveşte caracterul individual al desenelor, curtea a reţinut că reclamanta se referă în realitate tot la lipsa noutăţii, ceea ce nu impune analiza separată a acestor argumente.
Cu privire la cererea de renunţare la dreptul pretins curtea a arătat că nu-i poate da eficienţă, deoarece soluţionarea ei de către instanţa de fond nu a făcut obiectul criticilor cuprinse în motivele de apel.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta susţine următoarele.
1.Curtea nu a analizat primele două motive de apel, considerând că acestea au rămas fără obiect, deşi încheierea de îndreptare eroare materială nu era definitivă, fiind atacată cu apel; soluţia corectă ar fi fost aceea de a se aştepta ca încheierea să devină irevocabilă.
2. În mod greşit nu a fost judecată cererea de renunţare la dreptul pretins, cu motivarea că apelul nu priveşte cererea referitoare la nulitatea contractului de cesiune.
In realitate, apelul a fost formulat împotriva sentinţei în întregul ei. Apelantul nu avea de ce să critice partea din hotărâre prin care cererea a fost admisă situaţie. Este lipsită de interes critica unei hotărâri pentru partea căreia i s-a admis cererea. Calea prin care o astfel de sentinţă poate fi anulată este atacarea cu apel şi renunţarea la dreptul pretins, aşa cum reclamanta a şi procedat.
3. Pe fond, motivele pentru care curtea de apel a respins apelul sunt contradictorii, iar pe alocuri străine de natura pricinii.
După ce reţine că de esenţa cererii în anulare este analiza îndeplinirii condiţiilor de registrabilitate la data formulării cererii, instanţa de apel nu procedează la o astfel de analiză, ci refuză în mod sistematic soluţionarea petiţiei.
În mod greşit instanţa a reţinut că nu s-au depus probe în susţinerea afirmaţiilor referitoare la lipsa noutăţii, deşi la dosar există mai multe cataloage din anii 2001-2003, care deţin imagini destructive de noutate.
Pârâta a dat dovadă de rea-credinţă, dar curtea nu a analizat acest aspect, indicând reclamantei alte demersuri judiciare distincte.
Deşi curtea susţine că nu s-au administrat probe în dovedirea atitudinii subiective a titularului înregistrării, a înlăturat ca nefondate argumentele privind reaua-credinţă; folosirea imaginii cu Moş Crăciun şi a celor cu îngeraşi în perioada sărbătorilor de iarnă este notorie.
Intimatele SC PVR SRL şi P.V.M.S. au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat, însă în limitele şi pentru considerentele ce vor urma:
1.Contrar susţinerii recurentei, curtea de apel a analizat motivele de apel referitoare la existenţa unor neconcordanţe între numele judecătorului care a luat parte la dezbateri şi cel care a pronunţat hotărârea, respectiv între numele judecătorului care a semnat hotărârea şi cel care este menţionat în practica, numai că a considerat că aceste critici au rămas fără obiect, faţă de pronunţarea încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Cum încheierea fusese apelată şi nu rămăsese definitivă, nu se putea reţine, într-adevăr, ca fiind rămase fără obiect criticile reclamantei, deoarece de modul de soluţionare a cererii de îndreptare a erorii materiale depindea în mod hotărâtor soluţionarea apelului, pronunţarea unei hotărâri de alt judecător decât cel care a participat la dezbateri fiind motiv de nulitate a hotărârii.
Între timp însă încheierea a devenit definitivă şi irevocabilă, prin respingerea apelului şi constatarea nulităţii recursului.
Prin încheiere s-a reţinut că, din eroare, în practicaua hotărârii s-a menţionat numele altui judecător decât cel care a participat la dezbateri şi care a semnat hotărârea şi s-a dispus cuvenita rectificare.
În atare situaţie, neconcordanţele semnalate de reclamantă nu se mai confirmă, neexistând motiv de anulare a sentinţei, cum a reţinut şi curtea de apel.
2. Refuzând să dea eficienţă cererii reclamantei de renunţare la însuşi dreptul pretins, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală.
Potrivit art. 247 alin. (2) C. proc. civ., renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atât în prima instanţă, cât şi în apel.
Legea nu face nicio distincţie după cum apelul este exercitat de reclamant sau de pârât şi nici de criticarea printr-un motiv de apel a soluţiei date de prima instanţă cererii reclamantului.
Singura cerinţă a textului de lege menţionat este aceea a manifestării de voinţă a celui care a formulat cererea de chemare în judecată, în sensul renunţării la însuşi dreptul pretins prin aceasta.
Instanţa are ca singură obligaţie pe aceea de a verifica exprimarea în mod valabil a unei asemenea manifestări de voinţă, acordul părţii potrivnice şi justificarea de către reclamantă a opţiunii sale nefiind necesare.
În speţă, reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei tribunalului, iar primele două critici vizau hotărârea în întregul ei, susţinerile intimatelor din întâmpinare în sensul că sentinţa a fost apelată doar în parte fiind inexacte.
Astfel, în cazul în care s-a fi confirmat că sentinţa a fost pronunţată şi semnată de alt judecător decât cel care participat la dezbateri, consecinţa ar fi fost aceea a anulării în tot a sentinţei şi rejudecării cauzei, conform alin. ultim al art. 297 C. proc. civ.
Pe de altă parte, nu se putea pretinde reclamantei ca, pentru a da eficienţă renunţării la dreptul pretins, aceasta să fi formulat critici care să privească modul de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect anularea contractului de cesiune.
Aceasta deoarece, cum just remarcă recurenta, capătul de cerere fiind admis, nu avea interes şi motiv pentru a-l critica.
Având în vedere cele reţinute şi dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., condiţionarea de către instanţa de apel a renunţării de către reclamantă la însuşi dreptul pretins de formularea de către aceasta a unor critici distincte la adresa modului de soluţionare de către prima instanţă a acestui capăt de cerere apare ca fiind fără suport legal, în sensul adăugării în sarcina reclamantului unor cerinţe pe care legea nu le prevede.
Pentru acest motiv, baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica Decizia, în sensul că, în baza art. 247 alin. (5) C. proc. civ., va admite apelul şi va anula în parte sentinţa apelată, în măsura renunţării la dreptul pretins.
Potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ., în caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond.
Făcând aplicarea textului de lege menţionat, consecutiv anulării în parte a sentinţei, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de anulare a contractului de cesiune încheiat între pârâte.
3. Criticile referitoare la modul se soluţionare a cererii privind anularea înregistrării certificatelor de desene industriale, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.
Hotărârea curţii de apel este motivată în fapt şi în drept, iar considerentele nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura pricinii.
Astfel, instanţa de apel a menţinut hotărârea de respingere a cererii cu motivarea că reclamanta, căreia îi incumba sarcina probei, nu a şi-a dovedit pretenţiile, nici în ceea ce priveşte utilizarea semnelor grafice în litigiu anterior înregistrării desenelor şi nici în ceea ce priveşte reaua-credinţă a pârâtei la data depunerii cererii de înregistrare.
Referitor la primul aspect, a arătat că utilizarea unor reprezentări grafice înfăţişând pe Moş Crăciun şi îngeraşi nu poate fi considerată un fapt notoriu, care să nu necesite dovezi, precum în cazul unor fenomene naturale şi, în plus, ceea ce se contestă în cauză este protecţia obţinută pentru anumite reprezentări specifice şi nu pentru reprezentări ale acestora în general.
Aceste argumente sunt potrivite cu natura cauzei, iar faţă de împrejurarea că cererea reclamantei a fost considerată nedovedită, concluzia inexistenţei unei anteriorităţi distructive de noutate şi a relei-credinţe nu poate fi considerată contradictorie.
Criticile privitoare la modul în instanţa trebuia să interpreteze proba cu înscrisuri administrată de recurentă nu pot fi analizate, deoarece nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente Înalta Curte, urmare a admiterii recursului şi, respectiv a apelului, anulării în parte a sentinţei şi respingerii pe fond a cererii de anulare a contractului de cesiune, ca efect la renunţării reclamantei la dreptul pretins, va păstra celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.S.B.P. SRL împotriva deciziei nr. 207 A din 14 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică Decizia în sensul că
Admite apelul declarat de aceeaşi reclamantă împotriva sentinţei nr. 1605 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Anulează în parte sentinţa în sensul că:
Respinge cererea de anulare a contractului de cesiune ca nefondată.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 10 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4788/2009. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 4450/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
