ICCJ. Decizia nr. 5258/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5258/2009
Dosar nr. 2/88/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1657 din 27 septembrie 2007, Tribunalul Tulcea a admis cererea principală formulată de reclamanţii B.E.R., prin mandatar M.C.S., O.I.D., B.M.D., T.A.C., M.C.S.B., B.F.A. împotriva pârâţilor SC A.D.T. SA şi S.A.S. şi intervenienţii C.M., P.C., R.I., D.G., D.P., N.S., V.F., S.V., N.F. şi A.N.
A anulat dispoziţia nr. 5/2004.
A obligat pârâta să restituie în natură construcţiile reprezentând sediul social şi terenul aferent, în suprafaţă de 1,9345 ha, aflat în trupul II, conform raportului de expertiză întocmit de S.C.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii B.E., O.I.D., B.M.D., T.A.C. şi B.F.A. au chemat în judecată pe SC A.D.T. SA pentru a fi obligată să restituie în natură imobilul situat în Tulcea, alcătuit din teren în suprafaţă de 16,6160 ha şi construcţiile aflate pe acesta.
La 21 ianuarie 2004, după sesizarea instanţei, pârâta a emis Decizia nr. 5, prin care a respins cererea de restituire a terenului solicitat şi a construcţiilor aflate pe acesta, motiv pentru care reclamanţii au modificat petitul cererii iniţiale, solicitând anularea deciziei emise şi constatarea nulităţii absolute a certificatului seria M 07 nr. 2810 din 26 septembrie 2002, de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.
La termenul din 25 noiembrie 2004, a admis excepţia necompetenţei materiale, a dispus disjungerea cererii privind constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a trimis această cerere spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 156/CA din 6 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea pentru lipsa procedurii prealabile.
Tribunalul a mai reţinut că, pe parcursul procedurii judiciare, B.G. a decedat, lăsând ca moştenitori pe reclamantele O.I.D., B.M.D., T.A.C., în calitate de fiice şi pe B.A., soţie supravieţuitoare, că M.C.S.B. a cumpărat drepturile litigioase de la reclamantul B.F.A. şi că reclamanta B.E.R. a cumpărat drepturi litigioase asupra cotei de ⅓ de la B.E.
In cauză au mai intervenit persoanele care au prezentat titluri de proprietate pentru o parte din terenul solicitat, cereri pe care tribunalul le-a disjuns.
A mai reţinut tribunalul, că, prin raportul de expertiză, s-a evidenţiat că din suprafaţa totală de 16,6160 ha s-a găsit în teren numai suprafaţa de 11,1160 ha, formată din două trupuri, trupul I măsurând 8,4832 ha teren (mai puţin cu 0,3328 ha faţă de suprafaţa scriptică), iar trupul II măsurând 2,30 ha, corespunzător suprafeţei scriptice.
Pârâta ocupă fără acte de proprietate suprafaţa de teren de 1,3621 ha din trupul I, iar restul de 6,77 ha teren aparţine persoanelor fizice faţă de care s-a disjuns judecata.
Din trupul II, pârâta ocupă suprafaţa de teren de 0,5724 ha.
Construcţiile aflate pe teren, solicitate de reclamanţi, sunt folosite de pârâtă ca sediu administrativ.
Tribunalul a constatat că reclamanţii sunt moştenitorii autorilor lor şi persoane îndreptăţite, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, având dreptul la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 1,9345 ha, aflată în trupul I şi II şi a construcţiilor reprezentând sediul administrativ al societăţii pârâte.
Prin încheierea dată în cameră de consiliu la data de 19 noiembrie 2007, Tribunalul Tulcea a constatat, din oficiu, omisiunea pronunţării în dispozitivul sentinţei a menţiunii „trupul I" şi a dispus completarea dispozitivului în acest sens.
Prin Decizia nr. 205C din 22 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.D.T. SA.
Instanţa de apel a reţinut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 16,6 ha şi construcţiile aflate pe acesta, iar pârâta ocupă fără acte de proprietate suprafaţa de 1,3621 ha teren din trupul I şi 0,5724 ha teren din trupul II, pe care se află construcţia.
Instanţa de apel a mai reţinut că, prin actul de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 1938, autorul reclamanţilor, B.G., a dobândit de la M.M. dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 8 ha şi 8160 mp teren pe mereaua comunei Tulcea, azi Ghiolul CâŞIei.
După cumpărarea terenului, autorul reclamanţilor a edificat un conac în stil brâncovenesc, folosit în prezent ca sediu social al pârâtei.
Instanţa de apel a respins susţinerea pârâtei că imobilul solicitat a aparţinut fostului demnitar M.M., a cărui întreagă avere a fost confiscată prin Decizia civilă nr. 156 din 31 ianuarie 1949 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a civilă, reţinând că, faţă de anul dobândirii terenului -1938 - şi anul constatării dobândirii ilicite a averii de către M.M. - 1949 - este greu de crezut că înstrăinarea a fost fictivă, iar învecinarea celor două proprietăţi se justifică prin faptul că obiectul vânzării a privit o parte din averea deţinută de vânzător.
A mai reţinut instanţa de apel, că în sprijinul şi întărirea titlului de proprietate al autorului reclamanţilor sunt şi certificatele fiscale care îl atestă pe acesta ca proprietar, precum şi extrasul din anul 1957, eliberat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, privind situaţia terenurilor trecute în proprietatea statului.
Cât priveşte ipoteca instituită pe teren, instanţa de apel a reţinut că aceasta a fost anulată prin hotărâre judecătorească, reţinându-se confuzia cu o altă suprafaţă de teren.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că din suprafaţa totală de teren solicitată de reclamanţi, 2 ha şi 3000 mp au fost cumpăraţi de la G.T.M. şi că terenul pretins nu trebuie confundat cu terenul în suprafaţă de 9 ha, cuprins în actul de donaţie din anul 1950 şi care nu face obiectul litigiului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC A.D.T. SA, reprezentată prin lichidator judiciar R.I. I.P.U.RX.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia este netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa a restituit bunuri care nu fac parte din categoria celor al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001.
In cauză, imobilul a cărui restituire s-a dispus a fost dobândit de autorul comun al reclamanţilor, B.G., prin cumpărare de la M.M., a cărui avere a fost confiscată prin sentinţa civilă nr. 156/1949 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 948/1950 a Curţii Supreme.
Dat fiind temeiul legal al trecerii imobilului în proprietatea statului, situaţia reclamanţilor este exceptată de la aplicarea Legii nr. 10/2001, iar actul de înstrăinare în favoarea autorului intimaţilor este nul şi neavenit, căci nimeni nu poate transmite mai mult decât deţine el însuşi.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Reclamanţii au susţinut că au calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, deoarece sunt moştenitorii lui B.G., care, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 28 septembrie 1938 a cumpărat de la M.M. suprafaţa de teren de 8 ha şi 8160 mp, situat pe meraua comunei Tulcea, spre Ghiolul CâŞIei, lângă Şoseaua Tulcea - Isaccea.
In dovedirea susţinerilor lor, reclamanţii au depus copia contractului de vânzare-cumpărare invocat, autentificat sub nr. 1879/1938 şi transcris sub nr. 3872/1938 la Tribunalul Tulcea, precum şi înscrisurile eliberate de autorităţile vremii, care atestă stăpânirea terenului în suprafaţă de 8 ha şi 8160 mp de către autorul reclamanţilor (certificatele emise de Primăria comunei Tulcea la 28 ianuarie 1947 şi 29 aprilie 1948).
Pârâta nu a făcut nici o dovadă contrară, ci a pretins că întreaga avere a demnitarului M.M. a fost confiscată prin hotărâre judecătorească, motiv pentru care contractul de vânzare-cumpărare încheiat între acesta şi autorul reclamanţilor este nul şi neavenit.
Or, o asemenea susţinere nu poate fi luată în considerare, din moment ce nici unul din înscrisurile depuse de reclamanţi nu a fost defăimat ca fals, iar intervalul mare de timp scurs între înstrăinare şi confiscarea averii nu justifică ideea unui act simulat.
Mai mult decât atât, la 5 iunie 1941, fostul Tribunal al Judeţului Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 271, a admis contestaţia formulată de B.G. şi a radiat inscripţia ipotecară, printre altele, şi pentru terenul în suprafaţă de 8 ha şi 8160 mp şi construcţii, proprietatea acestuia, dobândită de la M.M..
Faptul că prin deciziunea nr. 156 din 31 ianuarie 1949 a fostei Curţi Bucureşti, secţia a doua civilă, s-a constatat dobândirea ilicită a bunurilor ce au aparţinut lui M.M., printre care şi a unei proprietăţi din Tulcea, pe malul Ghiolului CâŞIa, nu înseamnă că autorul reclamanţilor nu a dobândit legal dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, deoarece proprietăţile lui M.M. erau mult mai întinse decât cele înstrăinate lui B.G. în anul 1938, care, conform actului de vânzare-cumpărare, nu erau situate pe malul ghiolului, ci înspre ghiol.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârâtă se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.D.T. SA, prin lichidator judiciar R.I.I.P.U.KL. împotriva deciziei nr. 205/C din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5387/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5264/2009. Civil → |
|---|
