ICCJ. Decizia nr. 5218/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5218/2009
Dosar nr. 1250/2/2008
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele: D.Şt. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 600.000 RON cu titlu de daune materiale şi respectiv a sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale pentru ne soluţionarea în termen rezonabil a cererilor sale privind stabilirea nevinovăţiei penale (în ceea ce priveşte pretinsa sa activitate de „terorist" din zile revoluţiei din decembrie 1989) şi acordarea statutului de „Luptător pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989".
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a participat la acţiunile populare antidictatoriale din Bucureşti în perioada 21 decembrie - 28 decembrie 1989 şi datorită unei erori judiciare a fost reţinut şi lipsit de libertate în mod nelegal în intervalul 27 decembrie - 29 decembrie 1989 fiind suspectat de „acte de terorism", fiind reţinut şi închis în clădirea corpului de gardă al televiziunii române, apoi în sediul Secţiei 4 de poliţie Bucureşti. în acest sens este şi declaraţia dată în dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare. Abia în anul 2006 într-un nou context politic şi juridic-legislativ i-a fost recunoscută atât participarea activă la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 cât şi nevinovăţia sa. O atare recunoaştere a fost însă tardivă pentru a mai putea obţine statutul de „Luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989" cu drepturile aferente şi din această perspectivă a suferit atât un prejudiciu material cât şi unul moral ce trebuie să fie reparate.
În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 6 alin. (l) din C.E.D.O., art. 51 din Constituţia României şi art. 998 şi 1000 alin. (3) C. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin sentinţa nr. 161 din 30 ianuarie 2007, a respins acţiunea reţinând că în speţă nu erau întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ., întrucât nu exista dovada certă că reclamantul a fost reţinut la Secţia a IV-a de Poliţie Bucureşti, după cum acesta nu a probat că ar fi făcut parte din categoria persoanelor exceptate de la aplicarea Legii nr. 42/1990, respectiv art. 14 alin. (2) din aceeaşi lege şi nici în ce mod i-ar fi fost afectată imaginea şi reputaţia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 331 din 14 mai 2007 a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de D.Gh.Şt. împotriva sentinţei nr. 161 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 8037 din 27 noiembrie 2007, a admis recursul declarat de D.Gh.Şt. împotriva deciziei nr. 331 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 15 lit. g) din Legea nr. 146/1997 acţiunile referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept, erau scutite de taxe judiciare de timbru.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 636 din 10 septembrie 2008, a admis apelul declarat de D.Gh.Şt. împotriva sentinţei nr. 161 din 20 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că judecătorul fondului nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de către reclamant cu privire la acordarea statutului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989"; că nu a calificat din punct de vedere juridic cererile formulate, competenţa de soluţionare a acestor cereri, cât şi calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice ca reprezentant al statului în prezenta cauză.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că instanţa de apel avea obligaţia conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunţe asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi numai în limitele sesizării, principiul disponibilităţii cuprinzând în conţinutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acţiunii.
Or, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 – art. 1000 alin. (3) C. civ., ceea ce instanţa de fond a şi judecat, respectiv în lumina prevederilor art. 998 – art. 1000 C. civ., astfel că hotărârea instanţei de fond era corectă. Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei instanţei de fond.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, D.Gh.Şt. a solicitat acordarea de daune materiale şi morale pentru ne soluţionarea în termen rezonabil de către autorităţile statului, a cererilor sale vizând pe de o parte, activitatea ce a desfăşurat-o în zilele revoluţiei din decembrie 1989 şi pe de altă parte, acordarea statutului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989".
În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 6 alin. (l) din C.E.D.O., art. 51 din Constituţia României şi art. 998 şi 1000 alin. (3) C. civ.
Or, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei nr. 161 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, judecătorul fondului a analizat cererea de chemare în judecată exclusiv din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 998 – art. 1000 alin. (3) C. civ., respectiv a angajării răspunderii civile delictuale, fără a o examina şi în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (l) din C.E.D.O. invocate de reclamant ca fundament al Dreptului pretins.
Pe de altă parte, conform art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţa în baza rolului activ, avea obligaţia să dea acţiunii calificarea juridică exactă, să se pronunţe cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost investită şi să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu erau menţionate în acţiune.
Cum în speţă, soluţionarea cauzei s-a făcut fără respectarea dispoziţiilor legale evocate şi fără cercetarea aspectelor reglementate de normele de ordine publică, corect instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 636 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5386/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5158/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
