ICCJ. Decizia nr. 5280/2009. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5280/200.
Dosar nr. 416/202/2008
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi la data de 4 februarie 2008, G.V. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei nr. 1683 din 29 iunie 1973, pronunţată de fostul Tribunal Suprem.
In motivarea contestaţiei, G.V. a arătat că a funcţionat ca inginer şef de fermă la LAS. Insula Mare a Brăilei de la 1 iunie 1967 la 14 aprilie 1969, când a fost arestat preventiv şi apoi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.
La data de 27 octombrie 1969 a fost pus în libertate, ca urmare a executării pedepsei, iar prin sentinţa nr. 234 din 20 mai 1971, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, a fost achitat pentru faptele sale.
G.V. a mai arătat că cererea formulată în temeiul art. 504 şi urm. C. proc. pen. a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 19 din 1 decembrie 1972 a Tribunalului Judeţean Ialomiţa, însă, prin Decizia nr. 1683 din 29 iunie 1973, a fost admis recursul declarat de Ministerul Finanţelor şi a fost modificată sentinţa, în sensul respingerii acţiunii.
Tribunalul Suprem a reţinut că achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen. s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar despăgubirile se acordă numai pentru achitările dispuse în temeiul art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen.
Contestatorul a mai arătat că această motivare nu are suport legal, deoarece cele două infracţiuni pentru care a fost achitat în temeiul art. 11 lit. d) C. proc. pen. derivă din infracţiunile pentru care a fost achitat în baza art. 10 lit. a) din acelaşi cod, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 236 lit. a) şi art. 245 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa civilă nr. 579 din 28 februarie 2008, Judecătoria Călăraşi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că, faţă de dispoziţiile art. 319 C. proc. civ., contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre este atacată.
La termenul din 4 decembrie 2008, faţă de împrejurarea că G.V. a decedat, instanţa supremă a introdus în cauză pe moştenitorii acestuia, respectiv pe G.D. şi G.R.B.D.M.
Contestaţia în anulare introdusă de contestatorul G.V. şi continuată de moştenitorii acestuia este tardivă.
Astfel, potrivit art. 319 alin. (2) teza II C. proc. civ., împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Hotărârile prin care s-a respins cererea de chemare în judecată intră în categoria hotărârilor nesusceptibile de executare silită şi sunt supuse termenului de contestaţie reglementat de textul de lege invocat mai sus.
În cauză, prin Decizia atacată pe calea contestaţiei în anulare, Tribunalul Suprem a admis recursul declarat de Ministerul Finanţelor şi a modificat sentinţa civilă nr. 19 din 1 decembrie 1972 a Tribunalului Judeţean Ialomiţa, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, nefiind vorba despre o hotărâre irevocabilă susceptibilă de executare silită, termenul limită până la care se putea formula contestaţie în anulare este cel de 29 iunie 1974.
Or, contestatorul a introdus contestaţia în anularea cu depăşirea cu mult a termenului legal, motiv pentru care cererea sa va fi respinsă ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.V. şi continuată de moştenitorii acestuia, G.D. şi G.R.B.D.M., împotriva deciziei nr. 1683 din 29 iunie 1973 a fostului Tribunal Suprem, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 5267/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5386/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|