ICCJ. Decizia nr. 5386/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5386/2009
Dosar nr. 2303/97/2006
Şedinţa publică din 11 mai 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin contestaţia precizată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 5181 din 22 mai 2006, contestatorul D.I. a solicitat anularea parţială a Dispoziţiei nr. 77/2006 emisă de Primarul municipiului Deva, în ceea ce privesc art. 2 şi art. 5 şi restituirea în natură a suprafeţei de 766 mp teren înscris în C.F. nr. 1188 Deva nr. top nou 1193/2/b/l, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalentul imobilului teren, în suprafaţă de 72 mp şi construcţii ce nu poate fi restituit în natură, precum şi a construcţiilor preluate de stat prin Decretele de expropriere nr. 252/1983 şi nr. 463/1970, cu cheltuieli de judecată.
Contestatorul a arătat în motivare, în esenţă, că a notificat imobilul înscris în C.F. 1188 Deva nr. top 1193/2 compus din casă, curte şi grădină, în suprafaţă de 1168 mp, expropriat antecesorilor săi prin Decretele de expropriere nr. 252/1983 şi nr. 463/1970, însă prin dispoziţia emisă, Primarul municipiului Deva i-a restituit doar suprafaţa de 524,80 mp, iar pentru diferenţa de teren şi construcţiile demolate, a propus măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale. A susţinut că terenul este liber şi poate fi restituit în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 490 din 5 decembrie 2007 Tribunalul Hunedoara a admis în parte contestaţia precizată formulată de contestatorul D.I. împotriva Dispoziţiei nr. 77/2006 emisă de intimatul Primarul municipiului Deva şi în consecinţă: a modificat parţial dispoziţia atacată în ceea ce priveşte art. 2 şi art. 5; a dispus restituirea în natură şi a suprafeţei de 217 mp - şi reală de 217,39 mp, astfel cum a fost identificată în cauză de expertul judiciar C.M. în raportul de expertiză topografică - care face parte integrantă din hotărâre; a stabilit dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent, pentru suprafaţa de teren expropriat prin Decretul nr. 465/1970 şi respectiv prin Decretul nr. 252/1983, ce nu poate fi restituit în natură, precum şi pentru construcţiile şi împrejmuirile ce s-au demolat în condiţiile Titlului VII a Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare; a menţinut în rest dispoziţia atacată, şi a obligat intimatul la plata sumei de 900 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a identificat o parcelă de teren în suprafaţă de 217 mp ce poate fi restituită în natură. Faţă de împrejurarea că pentru construcţiile existente - garaje şi grup social pe parcela de teren în suprafaţă de 241 mp nu s-a înfrânt prezumţia de legalitate a edificării construcţiilor, prima instanţă a respins solicitarea contestatorului pentru restituirea în natură, motivat de faptul că în această situaţie este îndreptăţit la despăgubiri.
Împotriva sentinţei de mai sus au declarat şi motivat apel contestatorul D.I. şi intimatul Primarul municipiului Deva.
În motivarea apelului său, contestatorul a arătat că greşit instanţa de fond nu a dispus restituirea în natură şi a suprafeţei de 241 mp întrucât această suprafaţă este liberă sau cu construcţii uşor demolabile, fără utilitate, iar în ipoteza în care garajele s-au construit înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, având contracte de închiriere şi concesiune valabil încheiate (contracte care nu s-au depus la dosar deşi instanţa de fond a solicitat acest lucru) soluţia este de preluare de către contestator a acestor concesionări.
În motivarea apelului său, intimatul Primarul municipiului Deva, a reiterat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, precizând că reclamantului i-a fost comunicată dispoziţia contestată la data de 20 februarie 2006 iar contestaţia a fost introdusă la Tribunalul Hunedoara la data de 22 mai 2006, cu mult peste termenul de 30 zile de la comunicare. S-a mai susţinut că este irelevant faptul că prin adresa nr. 1194 din 21 aprilie 2006 i-a fost comunicată încă odată dispoziţia atacată, atâta vreme cât contestatorul nu a dovedit că a anunţat Primarul municipiului Deva despre schimbarea domiciliului. Pe fondul cauzei s-a arătat că acţiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 71/A din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis apelul declarat de către intimatul Primarul municipiului Deva împotriva sentinţei nr. 490 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Hunedoara pe care a schimbat-o în tot şi în consecinţă a respins contestaţia precizată formulată de către contestatorul D.I. împotriva Dispoziţiei nr. 77/2006 emisă de Primarul municipiului Deva, a respins apelul declarat de către acest contestator împotriva aceleiaşi decizii. A fost obligat totodată contestatorul la plata către intimat a sumei de 2595 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul declarat de Primarul municipiului Deva incidenţa dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora, Decizia, sau după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură pot fi atacate de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Deşi s-a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de către Primarul municipiului Deva, prima instanţă, prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2006, nelegal a respins această excepţie, încălcând prevederile legale sus menţionate.
La dosarul instanţei de fond s-a depus de către intimat confirmarea de primire a dispoziţiei atacate (fila 13-14) semnată de către contestator, confirmare ce are data de 20 februarie 2006. Or, atâta timp cât contestatorul nu a urmat procedura prevăzută de art. 180 C. proc. civ., confirmarea de primire face dovada deplină până la înscrierea în fals conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ.
Contestaţia a fost depusă la Tribunalul Hunedoara la data de 22 mai 2006, deci mult peste termenul de 30 de zile statuat de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Într-adevăr, în speţă este irelevant că prin adresa nr. 1194 din 21 aprilie 2006 contestatorului i-a fost comunicată din nou dispoziţia atacată atâta timp cât conform înscrisurilor de la fila 13 (dos. fond) acesta a primit personal dispoziţia la data de 20 februarie 2006 potrivit ştampilei Oficiului poştal.
În ceea ce priveşte apelul declarat de contestator, faţă de soluţia dată apelului intimatului, instanţa de apel a constatat că nu se mai justifică analizarea motivelor.
Faţă de disp. art. 274 C. proc. civ. contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat şi motivat recurs contestatorul, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că atâta vreme cât contestatorul a semnat de primirea dispoziţiei emisă de Primarul municipiului Deva la data de 20 februarie 2006, contestaţia este tardiv formulată susţinând că, în realitate contestatorul nu a semnat de primire pentru dispoziţia contestată ci o altă persoană din clădirea în care locuieşte acesta.
S-a mai susţinut că D.I. a dovedit cu înscrisul de la Primăria Gh. Doja, judeţul Ialomiţa că la data primei comunicări acesta nu a avut domiciliul stabil acolo, de unde în cursul anului 2005 s-a făcut corespondenţa cu Primăria Deva în vederea soluţionării notificării, impunându-se aşadar trimiterea cauzei spre rejudecare pentru verificare de scripte.
Analizând Decizia recurată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că nu recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, Decizia, sau după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură pot fi atacate de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dispoziţia atacată a fost comunicată la data de 20 februarie 2006 conform confirmării de primire (fila 13 dosar fond ) iar contestaţia a fost depusă la Tribunalul Hunedoara la data de 22 mai 2006, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că prin răspunsul la întâmpinare, (fila 16 dosar fond) contestatorul a solicitat administrarea probei cu expertiza grafologică, faţă de susţinerea că semnătura de pe confirmarea de primire a dispoziţiei contestate nu îi aparţine, însă acesta avea obligaţia să se îngrijească mai întâi de a anunţa unitatea notificată despre schimbarea domiciliului, obligaţie ce a căzut în sarcina sa şi prin dispoziţiile primei instanţe de la termenul de judecată de la 13 septembrie 2006 şi neîndeplinită, de altfel.
Faţă de această situaţie şi raportat la dispoziţiile art. 180 C. proc. civ., potrivit cărora confirmarea de primire face dovada deplină până la înscrierea în fals conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Criticile legate de aspecte de temeinicie a soluţiei, în sensul reinterpretării probelor, nu pot fi analizate în recurs. Înalta Curte analizează recursul prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., adică este investită cu cercetarea nelegalitătii hotărârii atacate, în sensul de a verifica aplicarea corectă a legii, neputând reevalua probele administrate în cauză sau situaţia de fapt.
Constatând pentru considerentele arătate că instanţa de apel a aplicat corect legea, deci nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul D.I. împotriva deciziei nr. 71/A din 4 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5280/2009. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 5218/2009. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
