ICCJ. Decizia nr. 5267/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5267/2009
Dosar nr. 2403/30/2007
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1726/PI din 4 septembrie 2007, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a respins excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei.
A admis cererea formulată de reclamanta W.L. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Timişoara, pe care 1-a obligat la acordarea de despăgubiri băneşti echivalente valorii de circulaţie a imobilului, prin dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001, aferente imobilului situat în Timişoara, evidenţiat în C.F. nr. 5630 Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată la 20 martie 2007, reclamanta a solicitat repunerea în termenul de contestare a dispoziţiei nr. 556 din 8 martie 2004, emisă de Primarul municipiului Timişoara, admiterea contestaţiei şi obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri băneşti echivalente valorii de circulaţie a imobilului trecut abuziv în proprietatea statului.
Tribunalul a reţinut că dispoziţia nr. 556 a fost dată de Primarul municipiului Timişoara la data de 8 martie 2004, iar în conţinutul dispozitivului se menţionează că aceasta va fi comunicată petentei în Germania.
Adresa petentei este, însă, Germania, acesta fiind şi domiciliul ce rezultă din actul de identitate depus la dosar, valabil din 17 decembrie 1998. De altfel, pe înscrisul ce dovedeşte comunicarea dispoziţiei atacate nu apare semnătura petentei, neexistând dovada că reclamanta a primit dispoziţia atacată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că imobilul solicitat a aparţinut reclamantei W.L., iar la 24 aprilie 1978 a trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 223/1974, în schimbul unei sume modice, reprezentând contravaloarea construcţiilor, în cuantum de 37.493 lei.
Suma de 5280 mărci germane, primită de la Statul German nu reprezintă despăgubiri pentru imobilul solicitat.
Cum preluarea imobilului a fost abuzivă, iar restituirea în natură nu este posibilă, reclamanta are dreptul la despăgubiri băneşti echivalente valorii de circulaţie a imobilului.
Prin Decizia nr. 504 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara, pe care 1-a obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 lei.
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea atacată este legală, deoarece preluarea imobilului s-a realizat fără titlu, Decretul nr. 223/1974 nefiind un titlu valabil.
Preţul oferit de stat reclamantei nu a fost un preţ real, căci nu s-a stabilit în baza unor criterii transparente, iar reclamanta a fost nevoită să-şi dea consimţământul pentru transferul dreptului de proprietate către stat în schimbul exercitării dreptului său la liberă circulaţie şi la alegerea domiciliului.
A mai constatat instanţa de apel, că hotărârea este legală şi prin aceea că nu a stabilit o sumă cu titlu de despăgubiri, deoarece aceste atribuţii aparţin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In ceea ce priveşte soluţionarea cererii de repunere în termenul de formulare a contestaţiei, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, s-a dovedit că dispoziţia emisă de pârât a fost comunicată contestatoarei la o adresă greşită, comunicarea actului cu mandatarul în proces nefiind echivalentă cu comunicarea actului părţii interesate, cu atât mai mult cu cât domiciliul procesual nu a fost ales la mandatar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timişoara.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală, deoarece dispoziţia atacată, emisă la 8 martie 2004, a fost comunicată reclamantei la 11 martie 2004 la adresa din Germania, precum şi numitei T.F.C., Timişoara.
Atâta vreme cât comunicarea dispoziţiei s-a făcut şi la adresa mandatarei, care a semnat de primire la 18 martie 2004, aceasta este data la care notificatoarea a luat la cunoştinţă conţinutul dispoziţiei.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că preluarea imobilului nu a fost abuzivă, deoarece a trecut la stat în baza Decretului nr. 223/1974, în schimbul unei despăgubiri reprezentând valoarea construcţiilor.
Reclamanta a dat şi o declaraţie pe proprie răspundere în care arată că a primit de la Statul German suma de 5.280 mărci germane, reprezentând despăgubiri pentru imobilul notificat, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării, iar, potrivit art. 26 alin. (3) din lege, Decizia sau dispoziţia motivată poate fi atacată de persoana ce se pretinde îndreptăţită în termen de 30 de zile de la comunicare.
Legea nr. 10/2001 nu cuprinde dispoziţii proprii privind comunicarea deciziei sau dispoziţiei, motiv pentru care, prin analogie, sunt aplicabile dispoziţiile din dreptul comun privind comunicarea actelor de procedură.
Pentru a solicita repunerea în termenul de a formula contestaţie, reclamanta ar fi trebuit să demonstreze că o împrejurare mai presus de voinţa ei a împiedicat-o să se adreseze instanţei.
Cererea de repunere în termenul de a formula contestaţie a fost motivată prin împrejurarea că Decizia a fost comunicată greşit la o adresă la care reclamanta nu locuieşte, respectiv în Germania, deşi în actele depuse la dosarul administrativ a indicat adresa din Germania.
Analizând actele dosarului, se constată că în faza administrativă a procedurii de restituire, reclamanta nu şi-a indicat adresa din Germania şi nici nu a solicitat comunicarea dispoziţiei ce urma a fi emisă în această ţară.
În notificare, în schimb, reclamanta a indicat că are domiciliul ales în Timişoara, judeţul Timiş, la adresa numitei T.F.C. (fila 92 din dosarul de fond).
Or, potrivit art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.
Prin urmare, în mod legal dispoziţia emisă în urma notificării a fost transmisă la domiciliul ales, indicat de reclamantă în cererea de restituire şi la persoana indicată, care a şi semnat de primire la data de 18 martie 2004.
În plus, pentru că la dosarul administrativ exista şi o copie a deciziei generale de recunoaştere a despăgubirii conform legii de compensare a pagubelor, în care W.L. era menţionată ca având domiciliul în Gernsbach, notificarea a fost transmisă şi la această adresă.
Prin urmare, în condiţiile în care reclamanta şi-a ales domiciliul prin notificare, iar dispoziţia a fost comunicată la acest domiciliu, persoanei indicate în notificare, data la care se consideră că reclamanta a luat cunoştinţă de soluţia dată este aceea de 18 martie 2004.
De la această dată începe să curgă şi termenul de contestare, prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea sa ducând la decăderea din dreptul de a formula contestaţie, potrivit art. 103 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, fără a se mai analiza celelalte critici privind fondul cauzei, se va admite recursul declarat de pârât împotriva deciziei, care va fi casată. Se va admite apelul declarat de Primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei, care va fi schimbată în tot, în sensul că se va admite excepţia de tardivitate a introducerii a acţiunii, se va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei şi se va respinge acţiunea formulată de intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 504 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 1726/PI din 4 septembrie 2007 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, pe care o schimbă în tot.
Admite excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârât.
Respinge cererea de repunere în termenul de contestaţie, formulată de reclamantă.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta W.L. în contradictoriu cu Primarul municipiului Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5390/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5280/2009. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
