ICCJ. Decizia nr. 5394/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5394/200.
Dosar nr. 993/115/2007
Şedinţa publică din 11 mai 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cararş-Severin sub numărul 993/115/2007, reclamanţii J.B. şi M.S.M. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să dispună obligarea acesteia la emiterea unei dispoziţii privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, în condiţiile Legii nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, la valoarea actualizată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare, privind imobilul situat în Reşiţa. Au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că proprietarii tabulari ai imobilului, situat în Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, au fost antecesorii lor H.B. şi B.B., astfel cum rezultă din extrasul de C.F. nr. 1406 al localităţii Reşiţa Montană, nr. top 605/486/intravilan de 734 mp şi nr. top 485/a - casa cu nr. 52, cu teren de 612 mp.
în anul 1954, aceştia au emigrat în Australia iar imobilul a intrat în proprietatea Statului Român, în condiţiile Decretului nr. 92/1950, casa fiind demolată iar terenul aferent fiind preluat de C.S. Reşiţa (C.S.R.) cu drept de administrare operativă apoi, în temeiul Legii nr. 15/1990, a intrat în patrimoniul privat al statului.
Considerând că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă şi că în prezent restituirea în natură nu mai este posibilă, reclamanţii au solicitat admiterea cererii, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) partea finală, art. 4 alin. (2) şi art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Titlul I din Legea nr. 247/2005 şi art. 31 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Prin sentinţa civilă nr. 1908 din 23.septembrie 2007, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii J.B. şi S.M.M., împotriva pârâţilor A.V.A.S. şi SC T.M.K. SA REŞIŢA.
A obligat pârâta A.V.A.S. să emită decizie privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, în condiţiile Legii nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamanţilor referitor la notificarea cu nr. 175 din 01 august 2001 având ca obiect imobilul înscris în C.F. nr. 1406 Reşiţa Montană, nr. top 605/48- intravilan de 734 mp şi nr. top 485/a - casa cu nr. 52 cu teren de 612 mp.
A obligat aceeaşi pârâtă să procedeze la predarea deciziei astfel emisă şi a documentaţiei aferente, pe bază de proces verbal, Secretariatului Comisiei Centrale în vederea întocmirii raportului de evaluare şi a emiterii titlului de despăgubire.
A respins acţiunea civilă faţă de pârâta SC T.M.K. SA Reşiţa. Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin notificarea cu nr. 170 din 01 august 2001, reclamanţii J.B. şi M.S.M., în calitate de moştenitori legali ai defuncţilor (foşti proprietari tabulari) H.B. şi B.B. au solicitat Instituţiei Prefectului şi Combinatului Siderurgic Reşiţa acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti, în cuantum de 300.000.000 lei (ROL) imobilul teren situat în Reşiţa, înscris în C.F. nr. 1406 Reşiţa, nr. top 605/486 şi nr. top 485/a, aflat în patrimoniul C.S.R..
Notificarea a fost comunicată prin executorul judecătoresc M.G., în condiţiile art. 21 alin. (3) din lege, în interiorul termenului se sesizare a unităţii deţinătoare, prevăzut de art. 21 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 109 din 16 iulie 2001, intrată în vigoare la 13 august 2001 şi OUG nr. 145 din 09 noiembrie 2001 (14 august 200.
Prin adresa nr. 184 din 13 august 2001, SC C.S.R. SA, Birou patrimoniu, precizează că imobilul, situat în Reşiţa, înscris în C.F. nr. 1406, nr. top 605/486, 485/a a fost transferat, prin Decizia nr. 74 din 24 februarie 1975, în proprietatea Statului Român, cu drept de administrare operativă în favoarea SC C.S. Reşiţa SA. S-a precizat că, la momentul formulării cererii de retrocedare, imobilul se afla în incinta secţiei L.D.S. S.C. C.S.R. SA însă, pentru acordarea despăgubirilor solicitate, cererea trebuia adresată proprietarului de drept, respectiv Statului Român reprezentat prin Primăria mun. Reşiţa.
Această poziţie a fost menţinută prin întâmpinare de CS T.M.K. SA (fosta C.S.R.), introdusă în cauză la termenul de judecată din 19 iunie 2007.
Prefectura Judeţului Caraş-Severin, prin adresa nr. 9/9399 din 12 octombrie 2001, constatând că imobilul pentru care se solicită despăgubiri a fost trecut cu titlu valabil în patrimoniul SC C.S.R. SA Reşiţa - privatizată, a înaintat notificarea şi actele doveditoare pârâtei A.P.A.P.S. Bucureşti, în condiţiile art. 27 alin. (2) din lege.
Pârâta A.V.A.S. Bucureşti, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca prematur introdusă dat fiind faptul că reclamanţii nu au depus actele solicitate şi anume: extrasul de C.F. în extenso şi actualizat; certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor, declaraţia de notorietate din care să rezulte că E.G. este una şi aceeaşi persoană cu H.B.
Tribunalul a stabilit că imobilul în cauză a fost preluat în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 act lovit în întregime de neconstituţionalitate, ceea ce face ca preluarea imobilului să fie fără titlu valabil, concluzie la care s-a ajuns pornind şi de la includerea Decretului nr. 92/1950 în lista actelor normative cuprinse în art. 1 alin. (2) din HG nr. 20/1996 republicată.
În ce priveşte susţinerea potrivit căreia reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de succesori, după antecesorii proprietari tabulari ai imobilului, s-a reţinut că, din actele de stare civilă depuse în cauză, a rezultat fără dubii că reclamanţii M.S.M., născută B. şi J.G.G.B., sunt succesibili după antecesorul E.B., căsătorit cu I.H.B., născută G., ( fila 14 dosar ), fiul lui B.H., decedat la 02 iunie 1954 ( fila 18 dosar ) şi B.B., născută S., decedată la 14 martie 1958 (fila 17 dosar).
Considerând că cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită, tribunalul a apreciat că reclamanţii întrunesc condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere prevederile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 precum şi prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Capitolul V din Titlul VII şi ale art. IV din Titlul I. modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti şi SC T.M.K. SA Reşiţa şi a obligat pârâta A.V.A.S. să emită decizie privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, potrivit sentinţei sus arătate.
Împotriva sentinţei civile nr. 1908 din 23 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în termen legal a declarat apel pârâta A.V.A.S. Bucureşti criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei civile apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca prematur formulată.
Prin Decizia civilă nr. 57/A din 6 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de pârâta A.V.A.S. având în vedere următoarele considerente:
Reclamanţii, cu actele depuse la dosarul administrativ, şi - au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în sensul prevederilor art. 3 din lege, cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, instanţa de apel a reţinut că aceasta rezultă din dispoziţiile cuprinse în art. 27 din Legea nr. 10/2001, unde se prevede că, în cazul imobilelor preluate de stat în mod abuziv, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoanele îndreptăţite au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent situaţie în care notificarea se soluţionează de către autoritatea publică implicată în privatizare.
Imobilul construcţie revendicat de către reclamanţi, situat în Reşiţa, înscris în C.F. nr. 1406, nr. top 605/486, 485/a, a fost demolat fiind incidente dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, unde se prevede că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent".
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat şi motivat recurs în termen legal pârâta A.V.A.S. critica întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând criticile din apel.
Astfel, în esenţă, recurenta pârâtă susţine că reclamanţii notificatori nu au depus la dosar toate actele prevăzute de Legea nr. 10/2001 astfel că notificarea nu a putut fi soluţionată.
S-a susţinut că din dosarul administrativ au lipsit :extrasul de C.F. in extenso şi actualizat, certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor, declaraţia de notorietate din care să rezulte că E.G. este una şi aceeaşi persoană cu H.B.
Analizând Decizia recurată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că antecesorii reclamanţilor notificatori - H.B. şi B.B. - au fost proprietari tabulari ai bunului solicitat la momentul preluării abuzive (situaţie ce rezultă din extrasul C.F. 1406 Reşiţa), că reclamanţii notificatori şi-au dovedit calitatea de succesori după foştii proprietari tabulari, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat abuziv în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950 - act normativ declarat neconstituţional, ceea ce face ca preluarea imobilului să fie fără titlu valabil, ţinând seama că Decretul nr. 92/1950 a fost inclus în lista actelor normative cuprinse în art. 1 alin. (2) din HG nr. 20/1996 republicată.
Constatând pentru considerentele arătate că instanţa de apel a aplicat corect legea, deci nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul.
Faţă de împrejurarea că la dosar nu s-au depus înscrisuri doveditoare cu privire la cheltuielile de judecată, Înalta Curte, va respinge cererea formulată oral în acest sens de apărătorul ales al intimaţilor-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 57/A din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţii reclamanţi J.B. şi M.S.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5398/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5391/2009. Civil → |
|---|
