ICCJ. Decizia nr. 5396/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5396/2009
Dosar nr. 1460/36/2007
Şedinţa publică din 11 mai 200.
Asupra recursurilor civile de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 972/2004, reclamanta M.L.G. a chemat în judecată pe pârâta SC U.S. SRL Eforie Sud, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să anuleze dispoziţia nr. 11 din 1 iunie 2004 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a restitui statului suma încasată cu titlu de despăgubiri la data preluării imobilului situat în Eforie Sud, format din construcţii şi teren în suprafaţă de 300 mp.
La data de 9 septembrie 2004, numita M.A., prin procurator M.B., a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat să-i fie recunoscute aceleaşi drepturi ca şi reclamantei M.L.G., deoarece intervenienta este fiica lui M.M. şi M.L., ambii decedaţi, iar reclamanta este fiica fratelui său M.C.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2004, Tribunalul Constanţa a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta M.A.
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 25 martie 2005 a Tribunalului Constanţa, a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei; a fost anulată Decizia nr. 11 din 1 iunie 2004 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să înainteze notificarea nr. 1690 din 29 august 2001 formulată de petentul M.C. şi documentaţia aferentă, către unitatea deţinătoare, respectiv oraşul Eforie. A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că tatăl reclamantei, decedat la 4 aprilie 2003, a adresat notificare pârâtei, în baza Legii nr. 10/2001, însă pârâta, deşi nu era unitate deţinătoare a respins Decizia de restituire în loc să comunice persoanei îndreptăţite datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a imobilului a cărui restituire se cere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, însă apelul a fost respins prin Decizia civilă nr. 18/C din 8 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, reţinându-se că autorul reclamantei a fost de acord, în cuprinsul notificării transmise în anul 2001, să restituie suma pe care a primit-o cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta iar prin Decizia civilă nr. 8114 din 12 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul reclamantei; a fost casată Decizia civilă recurată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.
Instanţa de recurs a reţinut că în apel s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 10 şi art. 12 din Legea nr. 10/2001, reţinându-se obligaţia reclamantei de a restitui întreaga sumă primită ca despăgubire la data preluării abuzive a imobilului, fără ca situaţia de fapt să fi fost pe deplin stabilită.
S-a mai reţinut că terenul aferent locuinţei nu a fost restituit în natură, iar parte din construcţie este demolată, situaţie în care în mod greşit reclamanta a fost obligată la restituirea integrală a despăgubirilor încasate de autorul ei la data preluării.
Instanţa de casare a mai statuat că pentru determinarea întinderii obligaţiei de restituire a despăgubirilor, trebuiau administrate probe pentru a determina cauza demolării unei părţi din construcţie, valoarea construcţiilor demolate, precum şi diferenţa dintre valoarea despăgubirilor primite pentru construcţie şi valoarea construcţiei demolate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 1460/36/2007, iar instanţa de apel a procedat la administrarea probelor cu înscrisuri, martori şi expertiză pentru lămurirea aspectelor indicate de către instanţa de recurs.
Prin Decizia civilă nr. 68/C din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de către reclamantă; a fost schimbată, în parte, hotărârea apelată în sensul că a fost obligată reclamanta să restituie statului suma de 7.290 lei (ROL ) încasată cu titlu de despăgubire pentru construcţie în anul 1985, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform art. I alin. (1) al Titlului II din OUG nr. 184/2002; a fost obligată pârâta să înainteze oraşului Eforie documentaţia aferentă pentru terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 300 mp situat în Eforie Sud; a fost menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate, fiind obligată pârâta la 900 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în urma administrării probelor indicate de către instanţa de recurs, s-a constatat că faţă de starea iniţială a imobilului preluat abuziv prin Decizia nr. 447/1985, în prezent lipsesc două magazii ce au fost demolate în totalitate şi o baie aflată în ruină, construcţii care reprezintă 20% din valoarea imobilului preluat abuziv, expertul concluzionând că valoarea construcţiilor demolate valora suma de 1892 lei vechi la data preluării.
S-a mai constatat, de asemenea, că starea tehnică a clădirii este grav afectată, fiind catalogată neutilizabilă.
Starea de degradare se datorează atitudinii culpabile a statului care a preluat imobilul în anul 1985, de la acea dată autorii reclamantei folosind imobilul în calitate de chiriaşi.
S-a mai reţinut că notificarea cu privire la teren trebuia transmisă oraşului Eforie, cu precizarea că prin Decizia nr. 447/1985 statul a preluat numai suprafaţa de 300 mp, diferenţa de până la 600 mp rămânând în proprietatea autorului reclamantei.
Nu s-au reţinut susţinerile reclamantei cu privire la faptul că nu datorează sume de bani întrucât nu s-a făcut dovada faptului că sumele acordate ca despăgubiri s-ar fi şi plătit în mod efectiv, deoarece încasarea sumelor respective a fost recunoscută de autorul reclamantei la data notificării.
Împotriva acestei decizii au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta.
I. Recurenta-reclamantă aduce, în recursul său, următoarele critici deciziei atacate :
- Decizia atacată este nefondată, deoarece nicio instituţie a statului nu a solicitat vreo sumă de bani de la ea.
- Motivarea deciziei recurate este contradictorie.
II. Recurenta-pârâtă aduce următoarele critici deciziei atacate:
- În mod greşit instanţa de apel a reţinut prin Decizia nr. 68/C din 2 aprilie 2008 că apelul este formulat împotriva deciziei civile nr. 18/C din 8 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, referitoare la anularea deciziei nr. 11/2004 emisă de către pârâtă, întrucât Decizia civilă nr. 18/2006 a fost casată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 8114/2006.
- Societatea pârâtă a procedat în mod legal, în concordanţă cu prevederile art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a imobilului, în starea în care se afla la data cererii de restituie, nefiind vina sa că în cursul anului 2004 pe raza localităţii Eforie au căzut precipitaţii abundente care au condus la degradarea imobilului respectiv.
- Se apreciază că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în sensul că s-a pronunţat asupra unor aspecte care nu au fost solicitate sau criticate prin motivele de apel deduse judecăţii.
Astfel, obligarea pârâtei la a înainta oraşului Eforie notificarea nr. 1690/2001 şi a documentaţiei aferente este nefondată, deoarece această obligaţie a fost îndeplinită încă din cursul soluţionării dosarului la instanţa de fond, aşa după cum rezultă din adresa nr. 2933 din 6 decembrie 2004.
Acest aspect rezultă şi din faptul că Primarul oraşului Eforie a emis Dispoziţia nr. 1166 din 5 martie 2007 pentru imobilul teren, dispoziţia fiind depusă de reclamantă la dosarul cauzei, cu menţiunea că nu i-a fost comunicată oficial.
- Este nelegală hotărârea instanţei de apel cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.000 lei, deoarece nu a existat o asemenea solicitare din partea reclamantei, încălcându-se principiul disponibilităţilor părţilor.
Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte recursul formulat de către reclamantă, acesta va fi constatat nul, deoarece, deşi a fost declarat la data de 14 aprilie 2008, acesta nu a fost motivat decât la data de 5 mai 2008, cu depăşirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Potrivit art. 316 raportat la art. 184 alin. (3) C. proc. civ., termenul de recurs curge de la data depunerii cererii de recurs, iar potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Cum de la data declarării recursului şi până la data motivării acestuia au trecut mai mult de 15 zile, recursul va fi constatat nul.
II. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC U.S. SRL Eforie Sud, acesta va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
- Este adevărat că în dispozitivul deciziei recurate s-a reţinut că s-a admis apelul declarat împotriva deciziei civile nr. 18/C din 8 februarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, însă aceasta este o simplă eroare materială, fiind evident că această din urmă decizie a fost casată prin Decizia civilă nr. 8114 din 12 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar Decizia recurată este pronunţată tocmai în rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 456 din 25 martie 2005 a Tribunalului Constanţa, această greşeală materială neputând constitui un motiv de nelegalitate a deciziei recurate.
- Cu privire la critica referitoare la degradarea imobilului restituit, din cauza precipitaţiilor abundente căzute în cursul anului 2004, Înalta Curte constată că aceasta vizează temeinicia deciziei atacate, or, sub acest aspect, această decizie nu mai poate fi analizată în recurs, pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.
- Nu poate fi reţinută nici critica cu privire la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţa de apel pronunţându-se în limita prerogativelor sale, chiar dacă obligarea pârâtei la a înainta oraşului Eforie notificarea nr. 1690/2001 a rămas fără obiect, aceasta îndeplinindu-şi obligaţia respectivă încă din cursul anului 2004, instanţa de apel nefăcând altceva decât că constate că pentru soluţionarea respectivei notificări cu privire la teren, unitatea deţinătoare nu este pârâta, ci oraşul Eforie.
- Nu este fondată nici critica cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece, potrivit încheierii din şedinţa publică din data de 26 martie 2008, ce face parte integrantă din Decizia recurată, apărătorul reclamantei a solicitat plata cheltuielilor de judecată, iar instanţa de apel, găsind că pârâta este în culpă procesuală, nu a făcut decât să aplice dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. privind plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei SC U.S. SRL Eforie Sud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta M.L.G. împotriva deciziei nr. 68/C din 2 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC U.S. SRL Eforie Sud împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5392/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5263/2009. Civil → |
|---|
