ICCJ. Decizia nr. 6461/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6461/200.
Dosar nr. 44545/3/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 11 decembrie 2007 şi întemeiată pe dispoziţiile art. 480-481 C. civ., K.I.C., C.E.E. şi K.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar general şi SC H.N. SA, să se constate că imobilul teren situat în sector 1, Bucureşti, în suprafaţă de 593 mp a fost preluat abuziv de stat, fiind expropriat fără plata unei despăgubiri şi să se dispună lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a respectivului imobil.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 151 din 25 ianuarie 2008 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanţii K.I.C., C.E.E. şi K.F. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar general şi SC H.N. SA.
S-a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 10/2001 suprimă acţiunea dreptului comun al revendicării dar nu şi accesul la un proces echitabil, întrucât ca lege nouă, perfecţionează sistemul reparator şi procedural, controlul judecătoresc al reparaţiilor, prin accesul deplin şi liber la trei grade de jurisdicţie, în condiţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care prin Decizia nr. 843 A din 20 noiembrie 2008 a respins ca nefondat, în majoritate, apelul declarat de reclamanţi.
S-a arătat că potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este expres prevăzut în legea specială, după cum reiese şi din Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.. Totodată instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 10/2001, ca lege specială reparatorie în domeniul bunurilor imobile preluate în mod abuziv de Stat în perioada martie 1945 - decembrie 1989 oferă posibilitatea valorificării depline atât a dreptului de acces la instanţă cât şi a dreptului de proprietate în materialitatea sa.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanţii, întemeiat pe motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei şi trimiterea spre rejudecare primei instanţe. Au arătat că instanţa de apel a nesocotit art. 6 pct. 1 teza 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcat accesul liber la justiţie, consacrat şi prin dispoziţiile constituţionale cuprinse la art. 21, precum şi prevederile art. 1 alin. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie, prin refuzul abuziv al soluţionării fondului cauzei. S-a menţionat că prin soluţia pronunţată s-ar face o discriminare între proprietarul de imobile care nu au fost naţionalizate şi care ar avea la dispoziţie acţiunea în revendicare imprescriptibilă şi proprietarul deposedat abuziv de statul totalitar comunist, în situaţia căruia caracterul perpetuu al dreptului de proprietate devine iluzoriu. Au precizat totodată că existenţa unei legi speciale de reparaţie civilă, prin care chiar se recunoaşte calitatea de proprietar avută la data preluării, pentru imobilele preluate fără titlu valabil, nu a urmărit înlăturarea mijlocului procedural de drept comun, cu tradiţie îndelungată în dreptul românesc, respectiv acţiunea în revendicare, ci doar conferirea pentru foştii proprietari a unei posibilităţi mai facile de a intra în stăpânirea efectivă a imobilelor preluate abuziv sau a despăgubirilor civile.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
În ceea ce priveşte imobilele preluate abuziv de către Statul Român în perioada martie 1945 - decembrie 1989, normele legale în conflict, respectiv Codul civil şi Legea nr. 10/2001 vizează situaţii juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea operaţiunii juridice de restituire integrală - restitutio in integrum a fost guvernată de prevederile dreptului comun în materia revendicării, fondat pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. şi care presupune accesul direct la instanţele judecătoreşti, însă prin apariţia legii speciale de reparaţie acest sistem a fost înlocuit cu unul perfecţionat, cu norme de procedură speciale, subordonate controlului judecătoresc.
Fiind o lege specială cu caracter reparatoriu, care interesează procedural şi substanţial ordinea publică, dispoziţiile acesteia sunt de imediată aplicare. Deşi, în conţinutul Legii nr. 10/2001 nu se regăsesc dispoziţii care să înlăture, expres sau implicit, acţiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, aceasta rezultă din aplicarea unui principiu fundamental de drept şi anume specialia generalibus derogant. Potrivit acestui principiu, în situaţia în care legea generală şi cea specială sunt incidente pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la aplicare dreptul comun.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., a statuat faptul că în concursul dintre legea specială şi legea generală se aplică legea specială, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În ceea ce priveşte critica recurenţilor - reclamanţi referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil care include şi accesul liber la justiţie, se reţine că prin Legea nr. 10/2001 au fost reglementate nu numai procedurile administrative de restituire dar şi modalităţile de a ataca în justiţie măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri. Astfel, accesul la justiţie presupune în mod necesar ca după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze instanţei judecătoreşti şi numai în măsura în care aceste exigenţe nu sunt respectate ar fi afectat accesul la justiţie. Or, mai mult, persoana interesată poate contesta şi refuzul unităţii notificate de a răspunde în termenul prevăzut de lege, deci are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001, în cadrul acestui control putându-se deduce judecăţii însuşi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este în sensul că dreptul de acces la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări sau condiţionări, atâta timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.
Prin urmare, imobilele care se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituite decât în condiţiile prevăzute de acest act normativ, accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil fiind asigurate sub toate aspectele în cadrul prevăzut de legea specială. Persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării.
Referitor la argumentul recurenţilor - reclamanţi privind crearea unei situaţii dezavantajoase pentru proprietarii de imobile deposedaţi abuziv de statul comunist în raport cu ceilalţi proprietari se reţine ca legală soluţia instanţei de apel, potrivit căreia de tratament juridic egal se pot bucura doar persoanele aflate în situaţii juridice identice, un caz de discriminare apărând doar atunci când pentru persoane aflate în situaţii identice legea ar prevedea drepturi ori consecinţe juridice diferite.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţi va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii K.I.C., C.E.E. şi K.F. împotriva deciziei nr.843 A din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6469/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6453/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
