ICCJ. Decizia nr. 6954/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6954/200.
Dosar nr. 14708/3/2008
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 14708/3 din 17 aprilie 2008 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie în Belgia, al pârâtului D.L., pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 2 februarie 2008, pentru şedere ilegală - aşa cum reiese din talonul întocmit în punctul de trecere a frontierei, de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Prin sentinţa civilă nr. 1173 din 18 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte în contradictoriu cu pârâtul D.L. Această sentinţă a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 895 din 27 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut următoarele:
România este membră a Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar cetăţenii români beneficiază de drepturile şi obligaţiile stabilite în TCE, inclusiv de dreptul la liberă circulaţie. Nerespectarea formalităţilor legale privind intrarea, circulaţia şi sejurul nu poate constitui prin sine motivul aplicării unei măsuri de expulzare.
Instanţa de apel a reţinut, în considerentele deciziei pronunţate că, din declaraţia olografa a pârâtului, rezultă că acesta a fost returnat din Belgia, pe motiv că ar fi avut o interdicţie de a intra în Spania în anul 2003 şi că existenţa unei interdicţii de intrare pe teritoriul Spaniei nu justifică restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Belgia.
Returnarea pârâtului de către autorităţile statului belgian reprezintă o măsură ce nu poate fi cenzurată de către autorităţile române, dar acestea din urmă sunt îndreptăţite să verifice dacă, potrivit legislaţiei interne şi normelor comunitare, se impune luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie, faţă de propriul cetăţean.
Au mai reţinut instanţele că, faţă de dispoziţiile OUG nr. 102/2005, prin care au fost transpuse dispoziţiile Directivei 2004/38/CE, eventuala decizie de interzicere a intrării pe teritoriul unui stat trebuie să fie justificată de motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică şi că, în speţă, astfel de motive nu au fost invocate, respectiv, dovedite, de către reclamantă.
Împotriva deciziei civile nr. 895 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
Prin motivele de recurs formulate s-au susţinut următoarele:
Dreptul la liberă circulaţie este un drept fundamental consacrat prin dispoziţiile art. 25 din Constituţie, însă nu este un drept absolut, condiţiile exercitării sale fiind stabilite prin lege - inclusiv prin art. 5 din Legea nr. 248/2005, care prevede, printre obligaţiile pe care le au cetăţenii români pe perioada şederii lor în străinătate, şi pe aceea de a respecta legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul acelui stat. Nerespectarea obligaţiilor cuprinse în art. 5 poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie, situaţia persoanei returnate intrând, astfel, sub incidenţa Legii nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în statul respectiv.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată prin OG nr. 5/2006 , restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani (...) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, iar art. 39 pct. 1 prevede că măsura se dispune la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana. Textul nu condiţionează instituirea restricţiei decât de returnarea prin acordul de readmisie, nu şi de verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea.
Măsura reglementată prin art. 38 lit. a) se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată cu OG nr. 5/2006 asigură "implementarea atât a prevederilor constituţionale, cât şi a art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ".
în acest context, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate.
Măsura returnării este de natură să facă dovada deplină ca pârâtul nu a respectat condiţiile de intrare şi de şedere pe teritoriul Belgiei.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulaţie în Belgia, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Astfel fiind, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 895 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6972/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6968/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
