ICCJ. Decizia nr. 6983/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6983/2009
Dosar nr. 2255/112/2008
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat instanţei ca, în baza art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să interzică pârâtului C.I. exercitarea dreptului la liberă circulaţie în Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 680 din 16 octombrie 2008, Tribunalul Bistriţa Năsăud a constatat întemeiată lipsa calităţii procesuale active a reclamantului Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, şi, în consecinţă, a respins ca fiind inadmisibilă acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului C.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei faptul că, în conformitate cu art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, pentru măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie prevăzută la art. 38 lit. a), cazul în speţă, măsura se dispune de instanţa judecătorească de la domiciliul persoanei la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte.
În aprecierea instanţei, dispoziţiile din HG nr. 1347/2008 privind aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, nu poate modifica legitimarea procesuală activă a Direcţiei Generale de Paşapoarte întrucât, pe de o parte, s-ar încălca principiul ierarhiei actelor normative, iar, pe de altă parte, măsura stabilită prin obiectivul 2 lit. d) din hotărârea amintită, invocată în cerere, impune corelarea cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Dispoziţia din hotărârea amintită nu prevede decât "înaintarea dosarului de îndepărtare", la instanţă, ceea ce nu echivalează cu sesizarea instanţei pentru luarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformai Administrative, iar prin Decizia nr. 328/A din 04 decembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin HG nr. 1347 din 05 noiembrie 2007 s-a aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.
La obiectivul nr. 2 lit. d) al acestui plan, se prevede înaintarea de către Direcţia Generală de Paşapoarte sau, după caz, de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor către instanţă a dosarului de îndepărtare. Demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români se poate dispune cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Competenţa sesizării instanţei în cazul prevăzut de art. 38 lit. b) aparţine, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, instituţiei cu competenţe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate.
Deşi se află în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, având personalitate juridică, poate exercita doar atribuţiile ce-i sunt date în competenţă prin lege, respectiv de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă a persoanelor. Aceste competenţe nu pot fi asimilate celora prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, şi anume, în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale.
Faţă de competenţa limitată a reclamantului, obligaţia stipulată Ia obiectivul 2 lit. d) din HG nr. 1347 din 05 noiembrie 2007 de înaintare în instanţă a dosarului de îndepărtare, poate fi interpretată în sensul că reclamantului îi revine sarcina probaţiunii în privinţa existenţei condiţiilor care ar justifica, în situaţia fiecărei persoane în parte, luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Curtea de Apel a confirmat concluzia primei instanţe în sensul că HG nr. 1347 din 05 noiembrie 2007 nu poate modifica dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 248/2005 art. 39 alin. (2) şi că, a aprecia în sens contrar, ar însenina a se înfrânge principiul ierarhiei actelor juridice, conform căruia, dispoziţiile unei legi nu pot fi modificate printr-o hotărâre de guvern.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit lipsa calităţii procesuale active a Inspectoratului Naţional Pentru Evidenţa Persoanelor.
Calitatea procesuală activă a reclamantului se întemeiază pe prevederile lit. b) a obiectivului nr. 2 din HG nr. 1347/2007, precum şi pe dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din OG nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
Pe fondul cauzei, se arată că, aşa cum rezulta din documentele depuse, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 24 august 2008, conform Decretului Prefecturii Provinciei Rimini. Din conţinutul documentului emis de autorităţile italiene reiese că, pe timpul şederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autorităţile italiene pentru furt agravant, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
În susţinerea cererii formulate se invocă prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE şi dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului a fost în mod corect soluţionată.
Prin HG nr. 1347/2007, a fost aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.
La lit. b) a obiectivului nr. 2 din acest act normativ se prevede că dosarul de îndepărtare va fi înaintat instanţei de judecată de Direcţia Generală de Paşapoarte sau, după caz, de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.
Înaintarea dosarului către instanţă, ca obligaţie stabilită în sarcina recurentului prin actul normativ menţionat, nu are semnificaţia desemnării reclamantului drept titular al dreptului de a sesiza instanţa de judecată cu o cerere având ca obiect limitarea dreptului la liberă circulaţie a persoanei la care se referă dosarul de îndepărtare.
Aceasta deoarece Legea nr. 248/2005, act normativ ale căror dispoziţii nu pot fi modificate printr-o hotărâre de guvern, conţine dispoziţii care reglementează sesizarea instanţei cu o astfel de cerere, dispoziţii în raport cu care, recurentul nu poate justifica calitate procesuală activă în prezentul litigiu.
Astfel, prin art. 39 din Lege, pentru situaţia reglementată la art. 38 lit. a), se desemnează în mod expres Direcţia Generală de Paşapoarte ca fiind organul care are calitatea de a sesiza instanţa de judecată. Pentru situaţia prevăzută la art. 38 lit. b), Legea prevede că măsura se dispune, la solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate.
Or, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor nu are astfel de competenţe. Aşa cum rezultă din prevederile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din OG nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, reclamantul are atribuţii ce ţin exclusiv de organizarea şi coordonarea activităţii de evidenţă a persoanelor.
Prin urmare, înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluţia cuprinsă în Decizia recurată, sub aspectul calităţii procesuale active.
Celelalte susţineri cuprinse în motivele de recurs formulate, vizând fondul litigiului, nu pot fi analizate de instanţa de recurs. Dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanţa de recurs nu poate să examineze, omissio medio, acele aspecte care nu au făcut obiectul controlului exercitat de instanţa de apel.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor împotriva deciziei nr. 328/A din 4 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7005/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6972/2009. Civil → |
|---|
