ICCJ. Decizia nr. 6968/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6968/2009
Dosar nr. 25935/3/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin încheierea de la termenul din 4 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a disjuns capătul al doilea de cerere din acţiune, astfel cum a fost precizat, având ca obiect constatarea nulităţii actului de înstrăinare încheiat în procesul de privatizare al pârâtei cu privire la imobilul în litigiu formulat de reclamanţii I.R.A., I.B.Ş., R.S., S.R., R.I. şi C.A.I. împotriva pârâtelor A.V.A.S. şi SC G.P.H. SA şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin încheierea de la termenul din 7 decembrie 2005 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 1193 din 25 mai 2006, definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 7 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 23885/2/2004 (nr. vechi 6492/2004), a casat încheierea recurată şi a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, reţinând, în esenţă, „că în raport de natura drepturilor şi obligaţiilor născute în urma actului administrativ, drepturi şi obligaţii de natură civilă, acţiunea dedusă judecăţii excede materiei contenciosului administrativ".
Prin sentinţa civilă nr. 194 din 1 februarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 25935/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I.R.A., I.B.Ş., R.S., S.R., R.I., I.R. şi C.I.A., în contradictoriu cu pârâţii SC G.P.H. SA, A.V.A.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care au solicitat, în urma mai multor precizări ale cererii de chemare în judecată, constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 08 nr. 0466 emis la data de 20 decembrie 1995 de către Ministerul Turismului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, faţă de obiectul procesului, reclamanţii nu au stabilit corect cadrul procesual, căci s-ar fi impus chemarea în proces şi a emitentului actului contestat, respectiv Ministerul Turismului, întrucât, în eventualitatea admiterii acţiunii, ca efect al relativităţii hotărârii, actul contestat trebuie considerat nul şi lipsit de efecte în mod retroactiv faţă de beneficiar, în timp ce, faţă de emitentul său, el apare ca perfect valid, ceea ce este de neconceput.
Prin Decizia nr. 687 din 1 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând, în esenţă, următoarele:
În mod greşit prima instanţă a refuzat să cerceteze cazul dedus judecăţii sub motivul neîntrunirii în cauză a condiţiei coparticipării procesuale pasive obligatorii, condiţie dedusă din conţinutul prevederilor art. 47-48 C. proc. civ., întrucât reclamanţii, deşi au cerut prin cererea lor precizată să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 08 nr. 0466 din 20 decembrie 1995, nu au chemat în judecată şi pe autorul actului, respectiv Ministerul Turismului.
Or, dimpotrivă, norma prevăzută de art. 47 C. proc. civ. vorbeşte despre o posibilitate ca mai multe persoane să fie împreună reclamante sau pârâte şi atunci când obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună, ori dacă drepturile sau obligaţiile au aceeaşi cauză.
S-a mai reţinut, că „certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată contestat ar constitui un drept sau o obligaţie comună pentru emitentul actului contestat, respectiv Ministerul Turismului, nechemat în judecată, şi beneficiarul acestuia, respectiv SC G.P.H. SA, şi nici că drepturile sau obligaţiile acestora au o cauză comună"; că singurul caz în care legea impune un litisconsorţiu obligatoriu este cel prevăzut de dispoziţiile art. 797 C. civ., potrivit cărora este nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţă la deschiderea moştenirii şi descendenţii fiilor premuriţi.
S-a concluzionat, că, având în vedere această singură excepţie consacrată de Codul civil, stabilirea cadrului procesual al unui litigiu este la latitudinea reclamantului, expresie a disponibilităţii care guvernează procesul civil, iar, în virtutea rolului său activ, instanţa nu poate să pună în discuţie completarea sau modificarea cadrului procesual stabilit de acesta. În speţă, necesitatea atragerii în proces şi a altor persoane fizice sau juridice, în lipsa unei manifestări în acest sens din partea reclamanţilor, nu se poate face de către instanţă, care nu poate refuza judecarea cazului sub pretextul unui cadru procesual imperfect.
Pentru astfel de cazuri, instanţa este obligată să soluţioneze pricina în cadrul procesual stabilit de reclamant, căci altfel se face vinovată de denegare de dreptate, chestiunea consecinţelor pronunţării unei soluţii de admitere a acţiunii rezolvându-se prin mecanismele date de aplicarea altor principii cunoscute dreptului procesual civil, respectiv cel al relativităţii efectelor hotărârilor pronunţate.
Dacă reclamantul dintr-o acţiune îşi asumă riscul invocării de către persoana ce nu a figurat în proces şi care are însă legătură cu raportul litigios dedus judecăţii, a inopozabilităţii faţă de aceasta a hotărârii pronunţate, instanţa de judecată nu poate trece peste voinţa sa introducând din oficiu alte persoane în proces, dar nici nu poate refuza judecarea procesului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.P.H. SA, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă arată următoarele.
Actul supus judecăţii, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M08 nr. 0466 emis la data de 20 decembrie 1995 către Ministerul Turismului, în sensul constatării nulităţii acestuia, este un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea organizării executării legii care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, situaţie în care acesta trebuia introdus în cauză pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce urmează a se pronunţa.
Soluţionarea procesului de către instanţa fondului, prin formularea unei excepţii, nu încalcă principiul disponibilităţii, deoarece instanţa nu este ţinută de încadrarea în drept a acţiunii formulate de către reclamant, aceasta având dreptul şi obligaţia să verifice aplicabilitatea legii conform prevederilor art. 84 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut fără a motiva în drept că „certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată contestat ar constitui un drept sau o obligaţie comună pentru emitentul actului - Ministerul Turismului, nechemat în judecată şi beneficiarul acestuia, respectiv SC G.P.H. SA, şi nici că drepturile sau obligaţiile acestora au o cauză comună".
Or, actul administrativ a cărui nulitate se invocă de către intimaţii-reclamanţi reprezintă cauza comună pentru dreptul de proprietate al SC G.P.H. SA, materializat în forma terenului situat în Bucureşti, sector 1 şi pentru obligaţia de garantare contra evicţiunii pe care o are Ministerul Turismului, emitent al actului administrativ, faţă de beneficiarul actului SC G.P.H. SA.
Se concluzionează că, sub acest aspect, paralela făcută de instanţa de apel între prevederile art. 47 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 797 C. civ., reprezintă „o gravă eroare de drept şi o încălcare a legii în ceea ce priveşte stabilirea cadrului procesual" ; că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut teza coparticipării subiective şi ipoteza participării unui terţ la judecată, deoarece Ministerul Turismului, nu poate fi exclus cadrului procesual, câtă vreme certificatul constatator al titlului de proprietate reprezintă titlul de proprietate intabulat al SC G.P.H. SA, opozabil erga omnes; că, „invocarea de către instanţa fondului a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, ca urmare a încălcării prevederilor art. 47 C. proc. civ. de către reclamanţii-apelanţi nu reprezintă denegrare de dreptate, deoarece judecarea unei excepţii procedurale nu reprezintă refuzul judecării acţiunii introduse".
S-a mai arătat, în ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, deoarece a exclus analizei sale faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act al autorităţii publice, producător de efecte erga omnes de la data intabulării acestuia, iar ignorarea, ca specie, a actului dedus judecăţii a condus instanţa de apel la interpretarea greşită a cauzei şi, în consecinţă, a constatării ca „ilegale a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii formulate ca urmare a invocării excepţiei prevăzute de art. 47 C. proc. civ.".
Examinând Decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., instanţa constată că soluţia instanţei de apel este greşită pentru cele ce urmează :
Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 08 nr. 0466 emis la data de 20 decembrie 1995 de către Ministerul Turismului, care nu a fost chemat în judecată în calitate de emitent al titlului de proprietate, în ceea ce priveşte fracţiunea de teren în suprafaţă de circa 2.385 mp, actualmente deţinut de SC G.P.H. SA, aşa cum a fost precizat la 12 octombrie 2005, fila nr. 177, dosar nr. 5492/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Actul a cărui nulitate absolută parţială s-a invocat prin cererea precizată este un act administrativ jurisdicţional, unilateral, constitutiv de drepturi.
Articolul 47 C. proc. civ. reglementează litisconsorţiu sau coparticiparea procesuală care, în conformitate cu poziţia părţilor, poate fi activă, pasivă sau mixtă.
În principiu, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, însă sunt situaţii în care fie în baza legii, fie datorită naturii raportului juridic dedus judecăţii, când raportul de drept material litigios creează o dependenţă procesuală între coparticipanţi, astfel încât orice posibilitate de fracţionare este exclusă şi, prin urmare, declanşarea, continuarea şi finalizarea procesului civil nu se poate realiza decât în comun, există litisconsorţiu necesar care este guvernat de regula dependenţei procesuale relative a coparticipanţilor.
În acest sens, poate fi edificator textul art. 48 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia „dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc celorlalţi; când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile; reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfăţişat sau nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuşi să fie citaţi".
Deşi, din cuprinsul art. 48 alin. (2) C. proc. civ. nu rezultă expres, prin aceste dispoziţii legale se reglementează posibilitatea derogării de la principiul independenţei procesuale, ce guvernează litisconsorţiu simplu, sau, astfel spus, poate să rezulte un litisconsorţiu necesar şi în raport de natura acţiunii, care poate fi apreciat ca o varietate a litisconsorţiului necesar ce rezultă din natura raportului juridic.
Or, în speţă, natura acţiunii, în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis de Ministerul Turismului, dă naştere unui litisconsorţiu necesar pasiv, obligatoriu şi unitar, deoarece instanţa trebuia să constate nevalabilitatea actului administrativ jurisdicţional atât faţă de emitent cât şi faţă de beneficiar, căci pronunţarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate juridică obiectivă în materia nulităţii actelor juridice, neputând fi conceput ca acelaşi act să fie valabil faţă de emitent şi nevalabil faţă de beneficiar.
Faţă de considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de SC G.P.H. SA; va casa Decizia recurată şi, rejudecând apelul declarat de apelanţii-reclamanţi îl va respinge.
Constatând culpa procesuală a intimaţilor-reclamanţi, instanţa va dispune obligarea acestora la cheltuieli de judecată către recurentul-pârât în sumă de 6.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, redus în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât onorariul încasat de avocatul recurentei şi solicitat de acesta, este nepotrivit de mare faţă de munca îndeplinită de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC G.P.H. SA împotriva deciziei nr. 687 A din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamanţii I.R.A., I.B.Ş., R.S., S.R., I.R.A., R.(fostă R.)I., şi C.(fostă R.)I.A. împotriva sentinţei nr. 194 din 1 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă intimaţii-reclamanţi să plătească recurentei-pârâte suma de 6.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, micşorat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6954/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6950/2009. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
