ICCJ. Decizia nr. 7196/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7196/2009
Dosar nr. 3426/90/200.
Şedinţa publică din 2 iulie 2009
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1086 din 4 decembrie 2008, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâtul I.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că pârâtul a plecat din ţară la data de 31 august 2007 şi a ajuns în Italia, unde a fost reţinut la data de 11 martie 2008 de carabinieri, pentru faptul că avea asupra sa 50 EURO falşi, fiind judecat şi returnat în ţară la data de 3 mai 2008, pentru motiv de şedere nelegală.
Tribunalul a reţinut că limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie al cetăţenilor români în statele membre ale UE poate fi dispusă în condiţiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38, doar din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi că o asemenea măsură trebuie să aibă la bază exclusiv comportamentul persoanei în cauză.
Cum, în prezenta cauză, returnarea pârâtului s-a dispus fără a se face dovada unor astfel de motive şi cum, simplu fapt al expulzării reclamantului nu este de natură să atragă o asemenea măsură, tribunalul a apreciat că se impune respingerea cererii dedusă judecăţii.
Prin Decizia civilă nr. 12/A. Din 19 ianuarie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit principiilor în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români pot fi supuşi legislaţiei naţionale (Legea nr. 248/2005) numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară (Directiva nr. 2004/38/CE).
Or, motivul imputat pârâtului, anume faptul că nu ar fi respectat condiţiile de şedere prevăzute de legea italiană, nu poate fi încadrat în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică, în sensul art. 27 din Directiv 2004/38/CE, caz în care, în mod just prima instanţă a apreciat că nu se justifică solicitarea formulată de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că soluţia se impune şi raport de menţiunile declaraţiei olografe dată de pârât, potrivit cărora ar fi suferit o condamnarea pe teritoriul statului italian pentru deţinerea de valută falsă întrucât, în caz contrar, principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii nu ar fi respectat.
Totodată, instanţa de apel a reţinut şi faptul că prin tratatul de readmisie încheiat de cele două ţări, nu se instituie o obligaţie a statului român în sensul de a restrânge dreptul la liberă circulaţia al persoanelor expulzate, cu menţiunea că, dacă o astfel de obligaţie ar fi fost asumată, fiind contrară prevederilor art. 234 paragraful I şi II din Tratat, se impunea constatarea inaplicabilităţii sale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că, faţă de prevederile obiectivului nr. 2 lit. d din HG nr. 1347/2007, coroborate cu art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligaţia să înainteze instanţei competente dosarul de îndepărtare a cetăţenilor români expulzaţi din Italia, iar autorităţile judecătoreşti urmează să pronunţe o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi din Italia pe o perioadă determinată.
Recurentul reiterează faptul că, potrivit menţiunilor talonului de returnare şi procesului verbal de predare a pârâtului şi a declaraţiei sale olografe, precum şi a Documentului emis de Oficiul de Imigrări al Chesturii Viterbo, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 3 mai 2008.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentului care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.
Prin HG nr. 1347/2007 s-a stabilit pentru Direcţia Generală de Paşapoarte sau, după caz, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor obligaţia înaintării către instanţă a dosarului de îndepărtare, demers care trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie se dispune de către instanţă, în raport de prevederile acestui text, care trebuie interpretate prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea masuri. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Potrivit actelor anexate cererii, pârâtul a fost returnat de autorităţile italiene pentru motiv de şedere nelegală iar în declaraţia dată de pârât, aflată la fila 3 din dosarul primei instanţe, acesta arată că a fost reţinut de autorităţile italiene întrucât avea asupra sa o bancnotă de 50 EURO falsă, fiind judecat şi condamnat, fără însă ca, referitor la acest aspect, la dosar să fi fost depuse înscrisuri care să ateste faptul condamnării.
În raport de situaţia de fapt menţionată şi de considerentele de drept mai sus arătate, în mod just instanţele de fond au statuat în sensul că nu se justifică restrângerea libertăţii de circulaţie.
Măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie doar pentru fapta recunoscută de pârât nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) împotriva deciziei nr. 12/A din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7246/2009. Civil. Exequator (recunoasterea... | ICCJ. Decizia nr. 7187/2009. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
