ICCJ. Decizia nr. 7221/2009. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7221/2009
Dosar nr. 7755/325/2007
Şedinţa publică din 3 iulie 2009
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 12286 din 06 decembrie 2007, Judecătoria Timişoara a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a petentei, excepţii unite cu fondul cauzei, iar pe fond, a respins plângerea formulată de petenta P.M. TIMIŞOARA, prin C.L. TIMISOARA, în contradictoriu cu intimatul S.V.
S-a solicitat prin cererea formulată de către petent anularea încheierii nr. 30464 din 07 iunie 2006 a O.C.P.I. TIMIŞ şi, pe cale de consecinţă, să se dispună radierea rectificării numelui S.E., născută R., în S.E., născută H., efectuată în C.F. 4571, ca fiind netemeinică şi nelegală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prin încheierea nr. 30464 din 07 iunie 2006 dată în dosarul cu acelaşi număr de către O.C.P.I. TIMIŞ, s-a admis cererea cu privire la imobilul-casă şi curte, situat în B-dul. 16 Decembrie 1989, înscris în C.F. nr. 4571 a localităţii Timişoara, şi observând eroarea strecurată în operarea lucrării cu nr. 9878/1933, s-a procedat la rectificarea numelui de sub II 2 din S.E., născută R. în S.E., născută H.
S-a avut în vedere situaţia concretă a operaţiunilor efectuate în cartea funciară nr. 4571, relevate de însuşi cuprinsul acesteia, respectiv certificatul de moştenitor nr. 40/1932, întocmit de notarul public I.A., concluzia primei instanţe fiind în sensul că eroarea a survenit la momentul redactării deciziunii lucrării înregistrate sub nr. 9878/1933.
S-a reţinut şi faptul că între părţi se află în derulare cauza înregistrată cu nr. 2944/325/2007 pe rolul Judecătoriei Timişoara, având ca obiect revendicarea unei cote de ½ din imobilul înscris în C.F. nr. 4571 Timişoara, apărările petentei fiind construite pe situaţia de carte funciară, circumstanţe care au determinat instanţa să aprecieze că petentul are interes în promovarea cererii pendinte, respectiv legitimare procesuală activă în această cauză-plângerea putând fi promovată, potrivit dispoziţiilor de drept comun, de orice persoana interesată.
Prin Decizia nr. 280/ A din 09 aprilie 2008, Tribunalul Timiş a respins apelul formulat de reclamanţii P.M. TIMIŞOARA şi C.L.M. TIMISOARA, în contradictoriu cu intimatul S.V., ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere, în esenţă, aceleaşi considerente de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă.
Împotriva deciziei nr. 280/ A din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Timiş a formulat cerere de recurs petentul M. TIMIŞOARA, reprezentat prin P. şi C.L.M. Timişoara, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub toate aspectele detaliate în expunerea de motive a cererii, cererea fiind înregistrată la data de 11 iunie 2008.
Prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta M.M.
Intervenienta a susţinut în cuprinsul cererii de intervenţie formulate că admiterea acţiunii s-a datorat faptului că la dosarul cauzei s-a aflat o copie a cărţii funciare contrafăcută, C.F. 4571 Timişoara.
Cererea a fost susţinută şi prin înscrisul ataşat la dosar, respectiv rezoluţia dată de dr. V.B., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
La data de 29 ianuarie 2009, intervenienta formulează o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, obiectul acesteia fiind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 304 şi 305 C. proc. civ.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în cuprinsul acesteia făcându-se precizarea că normele procedurale incriminate, prin imposibilitatea de a administra alte probe decât înscrisurile şi prin limitarea la anumite motive de casare care nu privesc fondul dreptului, încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, conform cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că părţile trebuie să beneficieze de un proces echitabil.
Prin încheierea data în şedinţa publică din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de intervenienta M.M.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată-plângere împotriva încheierii de carte funciară-şi având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei pendinte.
Cererea depusă la dosar, la data de 22 ianuarie 2009, nu a fost motivată, ceea ce înseamnă că instanţa s-a aflat în imposibilitatea de a analiza condiţiile de admisibilitate prescrise de legea susmenţionată.
Împotriva încheierii data în şedinţa publică din 19 februarie 2009 a Curţii Apel Timişoara a formulat cerere de recurs la data de 20 februarie 2009, intervenienta M.M., prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Instanţa de judecată a nesocotit dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cauza de faţă nu exista nici un motiv care să justifice respingerea excepţiei ca inadmisibilă, întrucât excepţia se referea la dispoziţiile art. 304 şi 305 C. proc. civ., articole care privesc direct recursul de faţă şi, în mod explicit, vizează mijloacele de probă din recurs, respectiv motivele care pot fi invocate în susţinerea recursului.
Instanţa de drept comun nu are decât atribuţii administrative, ceea ce înseamnă că ea doar pregăteşte judecarea excepţiei de către Curtea Constituţională.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţional; (6) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Criticile formulate de recurenta vor fi analizate, pe de o parte, pornind de la calitatea procesuală a acesteia în proces - intervenient accesoriu, în interesul petentului M. TIMIŞOARA, reprezentat prin P. şi C.L.M. Timişoara, iar, pe de altă parte, din perspectiva condiţiilor stricte de admisibilitate prescrise de textul de lege susmenţionat.
Sub aspectul primei condiţii, circumstanţele particulare ale cauzei pendinte au relevat succesiunea următoarelor acte de procedură importante pentru dezlegarea cauzei pendinte: împotriva deciziei nr. 280/ A din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Timiş a formulat cerere de recurs petentul M. TIMIŞOARA, prin P. şi C.L.M. Timişoara, la data de 11 iunie 2008; prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a admis, în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta M.M.; la data de 29 ianuarie 2009, intervenienta M.M. formulează o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, obiectul acesteia fiind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 304 şi 305 C. proc. civ.
În raport de aceste aspecte particulare ale cauzei, trebuie reţinute şi aplicate dispoziţiile procedurale specifice materiei intervenţiei în interesul altei persoane, care instituie anumite reguli de conduită procesuală în privinţa părţii care a intervenit în proces: art. 53, cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.; art. 54, în intervenţia făcută în interesul uneia din părţi, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine.
Aşadar, în procedura de soluţionare a cererii de intervenţie accesorie, cerere care nu configurează pretenţii proprii din partea intervenientului, partea are o poziţie procesuală limitată, impusă de dispoziţiile exprese ale art. 54 C. proc. civ., în sensul că are drepturi şi obligaţii procesuale circumscrise, obiectiv, acestei situaţii de dependenţă, respectiv faţă de partea în favoarea căreia a intervenit-recurentul-petent.
În ceea ce îl priveşte pe recurentul-petent, acesta nu s-a considerat prejudiciat în nici un fel de modalitatea concretă în care legiuitorul a înţeles să reglementeze competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, acţiunea sa concretă procesuală constând în exerciţiul necondiţionat al căii extraordinare de atac a recursului-din conţinutul clar precizat al acesteia rezultând că nu s-au solicitat alte probe decât înscrisurile, nu au fost apreciate ca restrictive motivele de casare-modificare ale art. 304 C. proc. civ.
În egală măsură, în circumstanţierea raportului juridic dedus judecăţii, este necesar să se aibă în vedere inclusiv conţinutul deciziilor pronunţate în timp, în mod consecvent, de instanţa de jurisdicţie constituţională, atunci când a avut de analizat excepţii de neconstituţionalitate relative la articolele incriminate, art. 304 şi art. 305 C. proc. civ.
S-a statuat, în esenţă, în cuprinsul acestor decizii, că soluţia legislativă adoptată de legiuitor nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, reglementarea criticată constituind tocmai temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea recursului, fără a se încălca prevederile constituţionale invocate, art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Prevederile art. 6 paragraful 1 din C.A.D.O.L.F., care consacră, printre alte cerinţe ale dreptului la un proces echitabil, şi pe cea a celerităţii procedurilor judiciare, impune respectarea tuturor garanţiilor ce caracterizează acest drept.
În acelaşi sens, dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie reglementează, în alin. (3), dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Curtea Constituţională a observat totodată că dispoziţiile art. 304 şi art. 305 C. proc. civ., care constituie temeiuri de drept ale controlului judiciar exercitat pe calea recursului, sunt menite să apere tocmai drepturile procesuale ale părţilor, aşadar ele dau expresie exigenţelor dreptului la un proces echitabil, precum şi principiului dreptăţii, ca dimensiune fundamentală a statului de drept.
S-a reţinut şi precizarea făcută de C.E.D.O. în jurisprudenţa sa, potrivit căreia nu se poate reproşa unui reclamant faptul că, în cadrul duratei unei proceduri judiciare contestate, el a pus în valoare toate căile de atac de care dispunea în dreptul intern (Cauza E. şi H. împotriva Austriei, 1987).
Concluzia constantă a Curţii Constituţionale, consemnată în cuprinsul mai multor decizii pronunţate, a fost în sensul că dispoziţiile criticate sunt norme de procedură, ce au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Înalta Curte a constatat, totodată, că în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, intervenienta nu şi-a prezentat propria argumentaţie în susţinerea criticilor formulate, aceasta rezumându-se doar de a enumera dispoziţiile incriminate, în raport de anumite dispoziţii ale legii fundamentale.
Se impune, aşadar, să reţinem că atât poziţia procesuală a intervenientei, configurată în principal de momentul intervenţiei efective în proces, analizată din perspectiva dispoziţiilor procedurale redate în paragrafele anterioare, conjugată cu poziţia procesuală a recurentului-petent, care nu a manifestat rezerve explicite faţă de textul art. 304 şi 305 C. proc. civ., la data promovării cererii de recurs, nu pot contribui din nici o perspectivă la declanşarea procedurii controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 29 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, republicată.
Împrejurarea că recurentul-petent a formulat concluzii orale de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv concluzii scrise de admitere a recursului, nu poate consolida conduita procesuală a intervenientei, cu consecinţe în planul valorificării cererii formulate, întrucât prefigurează prin formă şi conţinut doar interesul temporizării judecăţii cauzei până la data soluţionării cererii de strămutare.
Pentru a reţine această situaţie, Înalta Curte a avut în vedere data promovării cererii de recurs de către petent, în cuprinsul căreia nu sunt relevate elemente care să indice neajunsuri procedurale în acţiunea de valorificare a dreptului-interesului dedus judecăţii, data intervenţiei în proces a intervenientei, modalitatea concretă în care aceasta a promovat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale-lipsa unei motivări adecvate a acestui act de procedură, toate în contextul succesiunii în timp a altor proceduri de întrerupere a cursului judecăţii-recuzarea, strămutarea.
Întrucât cauza dedusă judecăţii a alegat o situaţie relativă la drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţilor, se impune a se preciza, drept concluzie a celor menţionate în paragrafele anterioare, că noţiunea de contencios civil nu este o chestiune exclusiv privată, ci o chestiune de ordine publică, ceea ce înseamnă că liberalismul procesual al părţilor nu se poate manifesta decât în cadrul şi în limitele legii.
Sub aspectul celei de-a doua condiţii, Înalta Curte va avea în vedere şi considerentul pe care însăşi instanţa de recurs l-a consemnat la data respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de intervenienta M.M., respectiv dispoziţiile legale invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei pendinte, în accepţiunea pe care norma legală o prescrie-art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Cererea de chemare în judecată reprezintă în fapt o plângere împotriva încheierii de carte funciară, iar articolele incriminate prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale vizează, aşa cum rezultă cu evidenţă din dosar, procedura de judecată în recurs-dispoziţii care nu pot constitui obiect al unei verificări de constituţionalitate, întrucât nu îndeplinesc condiţia prescrisă de dispoziţia legală susmenţionată.
Pentru considerentele de fapt şi de drept ce preced, Curtea, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta M.M. împotriva încheierii data în şedinţa publică din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta M.M. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7806/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7136/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
