ICCJ. Decizia nr. 7806/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7806/2009
Dosar nr. 43/36/2000
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 februarie 1998, pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanţii V.D. şi V.T.I. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor, C.L.M. Constanţa prin P., R.A.E.D.P.P. Constanţa, solicitând restituirea imobilului situat în Constanţa, str. Constantin Brătescu (fost Mihai Dumitru), compus din construcţii şi terenul aferent de 237 mp, preluat abuziv de stat, cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
În cursul soluţionării cauzei, au formulat cerere de intervenţie în interes propriu A.M., C.E. şi I.T., care au învederat că locuiesc în imobilul din litigiu şi că au cumpărat apartamentele pe care le ocupă în acest imobil.
În raport de preţuirea făcută de reclamanţi, care au indicat valoarea obiectului litigiului ca fiind mai mare de 150 milioane lei, prin sentinţa civilă nr. 19.107 din 09 decembrie 1998, judecătoria a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, instanţă care prin sentinţa civilă nr. 504 din 14 iunie 2000 a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor.
Apelul declarat de reclamanţi, la data de 4 iulie 2000, împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 21/ C din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă o acţiune în revendicare formulată de reclamanţi şi obligaţi pârâţii C.L. Constanţa, M. Constanţa prin P. şi R.A.E.D.P.P. Constanţa să lase în deplină proprietate şi posesie apartamentele ocupate de chiriaşii C.I. şi P.C.
Pentru apartamentele înstrăinate intervenienţilor în intere propriu au fost obligaţi pârâţii să plătească despăgubiri reprezentând contravaloarea apartamentelor înstrăinate la preţul de circulaţie la data efectuării plăţii.
Au fost obligaţi pârâţii C.L. Constanţa R.A.E.D.P.P. Constanţa şi M. Constanţa să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 151,14 m.p. situată în Constanţa, pe care se află amplasat parte din imobilul restituit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii şi pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursurile declarate în cauză sunt fondate şi urmează a fi admise, pentru considerentele: Legii nr. 219/2005 de modificare şi completare a Codului de procedură civilă, intrată în vigoare în timp ce apelul reclamanţilor se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa, a modificat dispoziţiile procesual-civile referitor la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, dispoziţiile modificatoare fiind de imediată aplicare conform art. II alin. (1) din aceeaşi lege.
Ca măsură tranzitorie, actul normativ menţionat a dispus în mod expres, prin alin. (2) şi (4) ale art. II, că „apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului, se trimit la tribunale".
Or, în speţă, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, competenţa materială de soluţionare a apelului reclamanţilor, în raport de valoarea obiectului litigiului, indicată şi stabilită judiciar sub plafonul de 5 miliarde lei, revine tribunalului.
Procedând la soluţionarea apelului, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea prescripţiilor legale evocate, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care atrage casarea hotărârii atacate în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., cauza va fi trimisă pentru soluţionarea apelului instanţei judecătoreşti competente material.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii V.T.I., V.D. şi de pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi S.R. prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Constanţa împotriva deciziei nr. 21/ C din 23 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi în baza art. II pct. 2 din Legea nr. 219/2005 trimite dosarul la Tribunalul Constanţa pentru soluţionarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 7988/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7221/2009. Civil. Plângere împotriva... → |
---|