ICCJ. Decizia nr. 7136/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7136/2009
Dosar nr. 36849/3/2007
Şedinţa publică din 1 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 36849 din 25 octombrie 2007, G.S., G.N., G.N. şi G.E., au solicitat în contradictoriu cu P.M. Bucureşti reprezentată prin P.G., anularea dispoziţiei nr. 8800 din 25 septembrie 2007 prin care li s-a respins notificarea înregistrată sub nr. 702/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către antecesorii G.S. şi G.V. vizând acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Bucureşti, Str. Rahovei format din teren şi construcţie.
Contestatorii au susţinut că imobilul a aparţinut autorilor notificatorilor, respectiv G.S. şi G.T., că aceasta a fost preluat în temeiul sentinţei penale nr. 618/1959, pronunţată de fostul Tribunal Popular al Raionului T.V. în temeiul Legii nr. 248/1947 privind regimul metalelor preţioase prin care s-a dispus condamnarea autorului lor la 10 ani închisoare şi confiscarea cotei de ½ din averea deţinută în coproprietate cu soţia G.T., inclusiv imobilul din litigiu. Prin sentinţa civilă nr. 3804 din 10 iulie 1965, de ieşire din indiviziune dintre G.T. şi S.R., imobilul din str. Rahovei format din 15 încăperi, 5 magazii şi 891 m.p. teren a revenit acestuia din urmă.
Ulterior preluării de către S.R., imobilul a intrat în zona de sistematizare, construcţia fiind demolată, iar terenul ocupat în totalitate de blocuri de locuinţe şi domeniul public, aşa cum rezultă din expertiza topo extrajudiciară, făcând imposibilă restituirea în natură.
Contestatorii au depus în sprijinul ideii de „titlu nevalabil" al sentinţei penale nr. 618/1959 pronunţată de Tribunalul Raionului T.V., sentinţele 268/2004 şi 8011/2005 pronunţate de Judecătoria sectorului 5 cu efecte erga omnes, care au calificat caracterul abuziv al preluării, prin confiscare a imobilelor, astfel că acţiunile contestatorilor, formulate în alte dosare, vizând alte imobile care au format obiectul notificării 702/2001 formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost admise, statul român fiind obligat la acordarea măsurilor reparatorii.
Ca urmare, contestatorii au solicitat anularea dispoziţiei nr. 8800 din 25 septembrie 2007 prin care intimata a respins notificarea nr. 702/2002 potrivit căreia imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001 şi obligarea Primăriei la emiterea unei alte dispoziţii prin care să fie acordate măsuri reparatorii pentru imobilul din Bucureşti, Calea Rahovei.
Printr-o altă cerere, înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 42785/3/2007 contestatorii G.S., G.N., G.N. şi G.E. au formulat în contradictoriu cu P.M. Bucureşti, reprezentată de P.G., contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 8995 din 5 noiembrie 2007, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, de anulare parţială a dispoziţiei şi obligarea intimatei la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Bucureşti Şoseaua Alexandriei, sector 5 format din teren în suprafaţă de 6.000 m.p. şi construcţii.
În motivarea contestaţiei se arată că imobilul în litigiu a fost preluat în temeiul aceleiaşi sentinţe penale nr. 618/1959 a Tribunalului Popular al Raionului T.V. şi că în mod greşit prin dispoziţia contestată le-ar fi fost acordate măsuri reparatorii doar pentru suprafaţa de 2448 m.p. şi construcţia demolată, în condiţiile în care suprafaţa reală a fost de 2488 m.p. astfel cum rezultă din actele de proprietate.
Prin încheierea de şedinţă din 26 februarie 2008, Tribunalul a procedat la conexarea dosarului nr. 4285/3/2007 aflat la secţia a V-a civilă la dosarul nr. 36849/3/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 672 din 8 aprilie2008, Tribunalul a admis în parte cererea principală şi aceea conexă, a desfiinţat dispoziţia 8800/2007 şi a dispus emiterea unei noi dispoziţii prin care intimatul, P.M. Bucureşti, prin primar a fost obligat să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent către toţi contestatorii pentru cota de ½ din imobilul aflat în Calea Rahovei. Prin aceeaşi sentinţă a fost desfiinţată dispoziţia nr. 8995/2007 şi s-a dispus ca intimatul să propună măsuri reparatorii prin echivalent către toţi contestatorii pentru terenul în suprafaţă de 3512 m.p. şi construcţia demolată din Şoseaua Alexandriei, Bucureşti, respingând solicitarea contestatorilor de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 40 m.p. situat în Bucureşti, Şoseaua Alexandriei. S-a reţinut că prin notificările nr. 702/2001 şi nr. 812/2001, contestatorii au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele din Calea Rahovei şi Şoseaua Alexandriei precum şi Str. Vicina.
Aceste imobile au fost confiscate în temeiul sentinţei penale nr. 618/1959 a fostului Tribunal al Raionului T.V. prin care G.S. a fost condamnat, la 10 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunile prevăzute de art. 2, 5 şi 14 din Legea nr. 284/1947 şi la pedeapsa complementară a confiscării averii.
Prin procesul verbal din 13 iunie 1959 procedându-se la punerea în executare a sentinţei penale, s-a consemnat că defunctului G.S. i s-a confiscat cota de ½ din imobilele aflate în Calea Rahovei şi Şoseaua Alexandriei, restul de ½ revenind soţiei sale G.T., întrucât bunurile au fost achiziţionate de soţi în timpul căsătoriei.
Fostul Tribunal Popular al Raionului V.I. Lenin – Bucureşti a dispus prin sentinţa civilă nr. 384 din 20 iulie 1965 în contradictoriu cu fostul S.P. al Raionului V.I. Lenin ieşirea din indiviziune a statului, atribuindu-se numitei G.T. în natură pe lângă terenul din Calea Rahovei şi terenul în suprafaţă de 2488 m.p. din Şoseaua Alexandriei, iar statului i-a fost atribuit în lot terenul şi construcţiile din Calea Rahovei şi terenul în suprafaţă de 3512 m.p. din Bucureşti, Şoseaua Alexandriei.
Imobilul din Şoseaua Alexandriei, atribuit în lotul T.G. a suferit mai multe modificări în situaţia sa juridică. Prin actul autentic din 15 februarie 1974, G.T. a donat fiului său G.V., suprafaţa de 1300 m.p. teren şi construcţiile din care, prin Decretul nr. 19/1976 a fost expropriată suprafaţa de 1260 m.p. de la G.V. În baza Decretului nr. 1202/1988 din imobilul proprietatea T.G. a mai fost expropriată suprafaţa de 1188 m.p. rămânând un rest de 40 m.p., care se presupune ca fiind în proprietatea numitului G.V.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că toţi contestatorii se legitimează ca persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2010 la averea defuncţilor G.S. şi G.T., bunicii paterni şi la averea defunctului G.V., unicul succesor (descendent) al celor doi defuncţi G.S. şi T., fratele şi respectiv autorul contestatorilor. S-a reţinut, de asemenea, că G.S. a renunţat expres la succesiunea T.G., întreaga masă succesorală revenind lui G.V. Întrucât G.S. nu a renunţat expres la succesiunea tatălui său G.S., acestuia i-au fost aplicate prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, fiind repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii tatălui său, prin notificarea formulată. Deci G.V. şi ulterior succesorii acestuia G.N., G.N. şi G.E. moştenesc atât averea succesorală a defunctei T.G. cât şi averea succesorală a defunctului G.S., în timp ce contestatorul G.S. are chemare alături de succesorii lui G.V. numai la averea succesorală a defunctului G.S.
Tribunalul a apreciat abuzivă preluarea de către stat a cotelor de ½ din imobilele din Calea Rahovei şi Şoseaua Alexandriei, întrucât măsura confiscării dispusă prin sentinţa penală nr. 618/1959 a vizat o infracţiune economică şi nu de natură politică cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 591/2006 de modificare a art. 26 din OUG nr. 190/2000 prin care a fost introdus alin. (12) s-a precizat că „prin preluare abuzivă" se înţelege preluarea efectuată în temeiul Legii nr. 284/1947 pentru cedarea de către B.N.R. a aurului, valutelor, efectelor şi a altor mijloace de plată străine.
Caracterul abuziv al titlului statului de preluare a bunurilor defunctului G.S. a fost analizat şi tranşat definitiv şi irevocabil prin sentinţele nr. 1681/2005 2004 şi 8011 din 21 decembrie 2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, prin care s-a stabilit că preluarea imobilelor făcându-se fără titlu valabil acestea se încadrează în categoria acelora prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare fiind obligată să respecte acea calificare şi să pună în executare cele ce rezultă din acestea.
Având în vedere că statul a preluat abuziv cota de ½ din imobilul din Calea Rahovei ce aparţinea defunctului G.S. tribunalul a dispus ca măsurile reparatorii prin echivalent să fie acordate moştenitorilor lui G.V. şi lui G.S., sens în care a obligat P.M. Bucureşti prin primar să emită o nouă dispoziţie în favoarea acestora.
Pentru cealaltă cotă, aparţinând defunctei G.T., tribunalul a concluzionată că aceasta nu a fost preluată abuziv de stat, ci a revenit statului, împreună cu cota preluată abuziv prin ieşirea din indiviziune.
Prin dispoziţia nr. 8995 din 5 noiembrie 2005 a P.M. Bucureşti s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent aferente terenului de 2448 m.p. şi construcţiei din Şoseaua Alexandriei moştenitorilor lui G.V. pentru averea succesorală a T.G.
Cererea de acordarea a măsurilor reparatorii pentru terenul de 3512 m.p. din Şoseaua Alexandriei a fost respinsă cu motivarea că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001. S-a respins totodată şi cererea lui G.S. pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele din Calea Rahovei şi Şoseaua Alexandriei cu motivarea că G.S. nu are legitimare, renunţând la succesiunea T.G.
Tribunalul a apreciat că nu pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent şi pentru restul de 40 m.p. teren, întrucât nu s-a stabilit dacă şi această suprafaţă a fost abuziv preluată de către stat.
În ceea ce priveşte paragraful 2 al art. 1 din dispoziţia nr. 8995/2007, tribunalul a apreciat că s-a preluat abuziv şi cota de ½ din terenul de 3512 m.p. din Şoseaua Alexandria ce a aparţinut defunctului G.S. Cota revine succesorilor lui G.V. şi G.S., care sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii.
Prin Decizia nr. 502/ A din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti secţia a III–a civilă, a respins, ca nefondat, apelul P.M. Bucureşti prin P.G. împotriva sentinţei nr. 672 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti secţia a IV–a civilă.
Apelul declarat de contestatorii G.S., G.N., G.N. şi G.E. împotriva aceleiaşi sentinţe a fost admis, dispunându-se prin schimbarea sentinţei acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul din Calea Rahovei. Celelalte menţiuni ale sentinţei au fost menţinute.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că prin sentinţele civile nr. 2681/2004 şi 8011/2005 definitive şi revocabile, ale Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti a fost tranşat cu putere de lucru judecat caracterul abuziv al preluării imobilelor aparţinând lui S.G. prin confiscare, ca măsură complementară aplicată prin sentinţa penală nr. 618/1959, a fostului Tribunal al Raionului T.V. Prin urmare, intimatul a fost obligat să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent tuturor contestatorilor, pentru întreg imobilul din Bucureşti, Calea Rahovei.
Înlăturând motivarea apelantului P.M. Bucureşti, legată de calificarea pe cale incidentală a caracterului abuziv al confiscării, prin invocarea sentinţelor civile nr. 2681/2004 şi 8011/2005 ale Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b), Curtea de apel a statuat că entitatea obligată la restituire va aprecia incidenţa beneficiului legii în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz, urmând a se stabili dacă infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea lui V.G. făcea parte din categoria infracţiunilor de natură politică, conform reglementărilor în vigoare la data respectivă. Chiar şi dincolo de acest aspect, curtea a dispus a se examina valabilitatea titlului statului în raport de art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi finalitatea actului de confiscare, faţă de prevederile constituţionale şi tratatele internaţionale la care România era parte.
Împotriva deciziei civile nr. 502/ A din 24 iunie 2008 a declarat recurs P.M. Bucureşti prin P.G., invocând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nulitatea acesteia.
În motivarea recursului se arată că instanţa de apel, prin Decizia pronunţată a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, atunci când a reţinut în speţă, caracterul abuziv al măsurii confiscării tranşat pe cale incidentală prin sentinţele nr. 2681/2004 şi 8011/2005 pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi că hotărârea de condamnare şi confiscare nr. 618/1959 este de natură politică, susceptibilă de a face incident art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Practic, S.R. deţine integral imobilele cu titlu, în temeiul sentinţei penale nr. 618/1959 prin care cota de ½ din averea lui G.S. a fost confiscată, iar cealaltă cotă de ½ din imobile, aparţinând T.G. i-a fost atribuită acestuia în urma ieşirii din indiviziune, prin sentinţa civilă nr. 3804/1965 pronunţată de fostul Tribunal Popular V.I. Lenin. Soluţia instanţei de apel, aceea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul din Calea Rahovei este esenţialmente nelegală în raport de cele două hotărâri judecătoreşti din 1957 şi 1965, prin care s-a preluat imobilul de la două persoane distincte pentru cota de ½ de la fiecare.
Recursul este nefondat.
În speţă, aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 şi acordarea măsurilor reparatorii pune în discuţie legitimitatea titlului statului independent dacă preluarea s-a realizat prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti penale de condamnare definitivă prin care s-a aplicat sancţiunea confiscării imobilelor deţinute de inculpat, cum este cazul în speţă, de vreme ce legiuitorul a înţeles să recunoască în temeiul Legii nr. 591/2004 (de modificare şi completare a OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, şi pietrelor preţioase, în România) judecătorului contemporan posibilitatea cenzurării soluţiei pronunţată în precedent, în raport de cadrul actual de reglementare.
Verificând legalitatea titlului statului reprezentat prin sentinţa nr. 618 din 18 aprilie 1959 a Tribunalului Raionului T.V., instanţa nu modifică ci conferă doar eficienţă juridică dispoziţiunilor legale reparatorii imperative ceea ce s-a şi realizat prin statuările celor două sentinţe nr. 2681/2005 şi 8011/2005. O altă interpretare ar conduce la nesocotirea principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi la negarea C.E.D.O. şi jurisprudenţei C.E.D.O. în materia recunoaşterii şi a ocrotirii dreptului de proprietate şi a redobândirii pe cale judecătorească a bunurilor a căror deţinere a fost pierdută, în urma preluării abuzive.
În cauza dedusă judecăţii instanţa a reţinut că la data confiscării imobilelor era în vigoare Legea nr. 284/1947 a cărei finalitate contravenea flagrant constituţiei din 1923 repusă în vigoare prin decretul regal 1623 din 31 august 1944, care garanta proprietatea de orice fel şi stabilea cu claritate şi restricţie condiţiile în care persoana putea fi expropriată, precum şi prevederilor art. 480 C. civ., care ocroteşte dreptul de proprietate necondiţionat de obiectul său ori de titular.
Instanţa constatând că Legea nr. 284/1947 are un caracter vădit neconstituţional, inaptă să producă efecte juridice şi că aceasta nu poate constitui un temei juridic valabil pentru preluarea bunurilor ce cădeau sub incidenţa acesteia, indiferent de natura juridică a actului de preluare, a concluzionat că sentinţa penală nr. 618/1959 pronunţată într-un alt cadru constituţional este afectată în esenţa sa de neconstituţionalitatea legii speciale aplicată în actul jurisdicţional, care a dispus confiscarea imobilelor lui S.G. Valabilitatea confiscării fiind aşadar afectată aceasta atrage caracterul abuziv al preluării.
Mai mult, dezincriminarea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 284/1947 şi restituirea prin cele două sentinţe civile nr. 2681/2005 şi 8011/2005 a obiectului material al infracţiunilor fie chiar prin echivalent, sunt de natură a ineficientiza măsura confiscării imobilelor, care are un caracter accesoriu. Analizată sentinţa penală nr. 618/1959 în viziunea art. 2 pct. 1 lit. b) se constată că măsura confiscării nu a vizat o infracţiune economică, ci una esenţialmente politică, de spoliere şi subminare a tot ce se cheamă dreptul de proprietate privată, astfel că şi din acest punct de vedere incidenţa Legii nr. 10/2001 se justifică din plin.
Caracterul abuziv al preluării imobilelor lipsind de eficienţă măsura confiscării, pentru aceeaşi raţiune se justifică şi ineficienţa hotărârii de ieşire din indiviziune intervenită între stat şi T.G., considerent pentru care corect instanţa de apel a procedat la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru întreg imobilul din Calea Rahovei.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la 400 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi, solicitate de aceştia şi probate cu actele din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.M. Bucureşti prin P.G. împotriva deciziei nr. 505/ A din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7221/2009. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 6552/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
