ICCJ. Decizia nr. 7301/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7301/200.
Dosar nr. 1483/1/2009
Şedinţa publică din 7 iulie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 1399 din 3 martie 2008, a respins recursul declarat de reclamanta G.A.V. împotriva deciziei nr. 256 din 24 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
S-a reţinut că potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar în speţă apelul declarat de reclamantă la data de 3 aprilie 2007 împotriva sentinţei tribunalului comunicată la 16 martie 2007 este în afara termenului prevăzut de lege. Cu privire la adeverinţa medicală de care s-a prevalat reclamanta, s-a reţinut că din cuprinsul acesteia reiese că partea nu a fost în imposibilitate de a promova apelul, deci nu poate fi vorba de vreo cauză temeinic justificată în condiţiile art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Prin contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi urm. C. proc. civ., G.A.V. a solicitat admiterea acestei hotărârii atacate şi reluarea judecăţii în vederea pronunţării unei decizii neviciate. A arătat că instanţa de recurs a respins recursul ca nefondat fără a cerceta fondul cauzei, limitându-se doar la a cerceta problema declarării în termen a apelului, omiţând astfel soluţionarea tuturor motivelor de recurs. în ceea ce priveşte judecarea apelului, contestatoarea a arătat că acesta în mod eronat a fost respins ca tardiv introdus, întrucât s-a aflat în imposibilitate fizică de a promova calea de atac din motive de sănătate precară aşa cum reiese din adeverinţa medicală anexată la dosarul cauzei.
Contestaţia în anulare nu este întemeiată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Conform art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, respectiv: când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legale şi când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa Ie-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În înţelesul textelor de lege mai sus citate, se reţine că prin această cale de atac se tinde la anularea unei hotărâri irevocabile numai pentru motivele limitate stipulate şi numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului ori pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului sau instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Se observă că în speţă nici una din cerinţele impuse de textele de lege despre care s-a făcut vorbire nu este întrunită.
Astfel, prin Decizia nr. 256 din 24 mai 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca tardiv apelul declarat de G.A.V., iar prin Decizia nr. 1399 din 3 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şt Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuala, recursul reclamantei a fost respins, reţinându-se ca legală hotărârea instanţei de apel. Instanţa de recurs a avut în vedere şi adeverinţa medicală prezentată de contestatoare, faţă de care a reţinut că din cuprinsul acesteia nu reiese imposibilitatea promovării apelului, pentru fi vorba de o cauză temeinic justificată în condiţiile art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Pentru cele ce preced, urmează a se respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de G.A.V. împotriva deciziei nr. 1399 din 3 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 7293/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7317/2009. Civil → |
---|