ICCJ. Decizia nr. 822/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 822/200.
Dosar nr. 7233/59/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
La data de 14 aprilie 2005 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş contestaţia formulată de contestatorii R.A.E. şi R.M., prin care au solicitat anularea deciziei nr. 613 din 14 martie 2005 emisă de SC J. SA Lugoj, obligarea acestei societăţi împreună cu A.V.A.S. să restituie în natură imobilul din Lugoj, şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară prin radierea drepturilor pârâţilor şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 947/PI din 21 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, s-a admis în parte contestaţia în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.; a fost obligată pârâta să răspundă notificării nr. 141 din 10 iulie 2001 în sensul de a se conforma alin. (1) al art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată şi de a emite, în condiţiile art. 26 şi art. 29 din aceeaşi lege, decizie motivată în favoarea notificatorilor.
S-a respins cererea formulată împotriva pârâţilor SC J. SA Lugoj şi Primarul municipiului Lugoj, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, care instituie în sarcina A.V.A.S. obligaţia soluţionării notificării.
Faţă de aceleaşi dispoziţii ale Legii nr. 10/2001 s-a apreciat că cererile vizând constatarea nevalabilităţii titlului statului şi desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni sunt lipsite de interes, petiţionarii neputând obţine niciun folos practic prin formularea acestora; art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată constituie un impediment legal în restituirea în natură a proprietăţii reclamantei.
Apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei primei instanţe au fost respinse ca neîntemeiate prin Decizia civilă nr. 194a din 22 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, pentru următoarele motive:
Prin adresa nr. 613 din 14 martie 2005 emisă de pârâta SC J. SA li s-a comunicat reclamanţilor că terenul solicitat este proprietatea statului român iar construcţiile deţinute de către societate au fost cumpărate în perioada de privatizare de la fostul F.P.S., situaţie faţă de care imobilul nu poate fi restituit în natură; prin urmare, reclamanţii au fost îndrumaţi să se adreseze instituţiei publice implicate în privatizare.
În mod corect tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, măsurile reparatorii se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea, în speţă, A.V.A.S. Bucureşti.
Susţinerea reclamanţilor referitoare la obligativitatea restituirii în natură a imobilului faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, urmează a fi examinate cu ocazia soluţionării notificării de către pârâta A.V.A.S.
Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs apelanţii:
I. Reclamanţii au criticat Decizia pentru următoarele motive care se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
1. Ambele instanţe au omis să se pronunţe asupra cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC J. SA împotriva pârâtei A.V.A.S.
2. Instanţa a interpretat greşit contractul de vânzare-cumpărare acţiuni deţinut de pârâta SC J. SA. Din acest act rezultă că societatea a cumpărat un pachet de 40% din totalul acţiunilor de stat, ceea ce înseamnă că Statul deţine în continuare 60% din acţiuni, nefiind astfel o privatizare totală.
În speţă sunt aplicabile astfel dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, Statul fiind acţionar (asociat majoritar) şi se impune restituirea în natură a imobilului (inclusiv în ceea ce priveşte terenul, în cazul în care se apreciază că societăţii îi revine competenţa de soluţionare a notificării).
3. S-a apreciat în mod greşit că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Întreaga motivare a primei instanţe pleacă de la aprecierea greşită a incidenţei în cauză a art. 29 (fostul art. 27) din Legea nr. 10/2001, care atrage competenţa de soluţionare în favoarea A.V.A.S. Instanţa de apel a preluat, tară motivare, opinia instanţei de fond.
Acest articol (fost art. 27) prevede că imobilul trebuia să fie preluat cu titlu valabil iar, în speţă, imobilul nu a fost preluat de stat cu titlu.
Pe de altă parte, nu s-au verificat condiţiile impuse de norma legală, în sensul că imobilul trebuie să fie evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată. Societatea a fost de rea credinţă întrucât anterior datei de încheiere a actului (30 aprilie 1996) a fost înregistrată pe calea dreptului comun acţiunea prin care s-a solicitat restituirea imobilului.
4. Atât în momentul formulării notificării cât şi în prezent, proprietar al terenului şi deţinător în sensul Legii nr. 10/2001 este Statul; prin urmare, cu privire la teren, competentă să soluţioneze notificarea este Primăria Municipiului Lugoj.
Din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni rezultă că s-au cumpărat 40% din totalul acestora, nu că s-ar fi cumpărat vreo construcţie sau teren.
5. Sunt încălcate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care stabilesc ca regulă restituirea în natură.
Aceasta cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă nu mai desfăşoară niciun fel de activitate în locaţia respectivă, unde se află acum o tinichigerie.
II. Pârâta A.V.A.S. a criticat Decizia de apel pentru următoarele motive care se circumscriu dispoziţiilor art.304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
1. Faţă de capetele de cerere formulate de reclamanţi, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut; trebuie să fie învestită instanţa cu o cerere prin care să fie obligată A.V.A.S. să emită o decizie motivată cu privire la notificarea formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001.
2. După cum rezultă din adresa de înaintare către A.V.A.S. de către Primăria Lugoj a notificării, aceasta nu a fost însoţită de înscrisuri din care să rezulte cu certitudine calitatea de persoană îndreptăţită a notificatorului şi nici nu s-au depus ulterior asemenea înscrisuri în completarea dosarului administrativ.
3. A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză în condiţiile în care s-a solicitat constatarea nulităţii unei dispoziţii emise de societatea pârâtă şi restituirea în natură a imobilului.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că se impune admiterea ambelor recursuri, dată fiind legătura dintre acestea, casarea şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele motive:
Atât în cererea adresată primei instanţe cât şi în cererea de apel s-a invocat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, detaliindu-se şi alte critici vizând inaplicabilitatea în cauză a art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea deciziei de apel s-a reţinut că în mod legal s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care conferă competenţă de soluţionare notificării A.V.A.S.
Instanţa de apel nu a răspuns criticilor detaliate prin motivele de apel (reluate şi în cererea de recurs) prin care s-a invocat inaplicabilitatea acestui text legal, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce echivalează totodată şi cu o necercetare a fondului, cu incidenţa art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Valabilitatea titlului statului asupra imobilului în cauză trebuie analizată cu prioritate, determinând aplicarea dispoziţiilor incidente ale Legii nr. 10/2001.
În raport de modul de soluţionare a cererii reclamantului de apreciere asupra titlului statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a art. 27 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data notificării de către reclamant şi acest lucru pentru faptul că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi la data notificării, reclamantul a avut o speranţă legitimă de redobândire a imobilului în natură.
Reclamanţii aveau, dacă nu chiar un bun, cel puţin o speranţă legitimă-calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un „element al dreptului de proprietate", de a obţine restituirea în natură a imobilului, speranţă pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 în cursul judecării cauzei i-a luat-o, prin înlăturarea condiţiei de „preluare cu titlu valabil" din fostul art. 27 din lege.
Modificarea legislativă constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aceasta pentru că, deşi ingerinţa este prevăzută de lege şi urmăreşte realizarea unui interes economic general, nu respectă cerinţa proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) din teza a II-a din Protocolul 1 adiţional la Convenţie.
In funcţie de valabilitatea titlului de preluare a imobilului se face aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 27din Legea nr. 10/2001 care impune, prin una dintre condiţiile reglementate cumulativ, ca titlul statului să fie valabil, în forma de la data intrării legii în vigoare şi, inclusiv, la data formulării notificării.
De altfel, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art.29 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin.(2) şi art. 16 alin.(1) din Constituţie.
In funcţie de norma aplicabilă care urmează să se reţină incidenţă în cauză este justificată sau nu şi calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.V.A.S.
Faptul că prin cererea adresată instanţei s-a solicitat restituirea în natură a imobilului nu atrage incidenţa art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul învederat de pârâta-recurentă.
Această cerere se apreciază în raport de entitatea care este abilitată legal să soluţioneze notificarea, în raport de dispoziţiile legale incidente şi măsurile reparatorii care sunt prevăzute de acestea.
Cu ocazia rejudecării urmează să se stabilească unitatea deţinătoare sau entitatea abilitată să soluţioneze notificarea, în sensul Legii nr. 10/2001, cu privire la terenul a cărui restituire în natură s-a solicitat.
Vor fi avute în vedere totodată şi celelalte critici formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii R.A.E., R.K.M. şi de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 194/A din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7534/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7266/2009. Civil → |
|---|
