ICCJ. Decizia nr. 7812/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7812/2009
Dosar nr. 140/35/2007
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2003, astfel cum a fost precizată (f. 124 dosar fond) reclamantele P.M. şi P.O.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea, anularea dispoziţiei nr. 1330 din 1 septembrie 2003 emisă de pârât şi obligarea acestuia să emită o dispoziţie de restituire în natură pentru suprafaţa de 1260 m.p. din imobilul înscris iniţial în CF Sebeş situat în Oradea.
În motivarea cererii, reclamanta P.M. a învederat că imobilul solicitat a fost dobândit în anul 1969 în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la acea dată şi că în baza Decretului nr. 159 din 20 august 1974 le-a fost expropriată suprafaţa de 1431 m.p. din imobilul astfel dobândit.
Au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 120 m.p. situată pe topograficul 126 pe care o stăpânesc şi în prezent, precum şi astfel cum rezultă din precizarea de acţiune a suprafeţei de 1260 m.p., situată pe acelaşi topografic, care nu este afectat de utilităţi şi poate face obiectul restituirii în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 719/ C din 25 octombrie 2006, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta P.M. şi a anulat dispoziţiei nr. 1330 din 1 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea.
A fost obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură pe seama reclamantei pentru suprafaţa de 1260 m.p. din imobilul înscris iniţial în CF Sebeş, condiţionat de restituirea sumei de 3.219,75 lei vechi de către reclamantă, sumă ce va fi actualizată la data plăţii cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta P.O. ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta este persoană îndreptăţită în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 10/2001, că imobilul solicitat face parte din categoria imobilelor preluate abuziv potrivit art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ şi că potrivit expertizei efectuate în cauză suprafaţa de 1260 m.p. este liberă, putând fi astfel restituită în natură.
Apelul declarat de pârâţii Primăria municipiului Oradea şi Instituţia Primăriei municipiului Oradea împotriva susmenţionatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 22/ A din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, ca nefiind fondate criticile privind existenţa unor impedimente de restituire, cu consecinţa imposibilităţii restituirii bunului solicitat în natură, sens în care s-a evocat alături de prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 republicată ce consacră prevalenţa restituirii bunului în natură şi concluziile lucrărilor de specialitate efectuate în cauză (expertiza B.V. şi contraexpertiza N.P.G. ş.a.), care conchid, (cu referire la suprafaţa de 1.260 m.p.), că imobilul este liber şi nu este afectat de vreo utilitate publică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în dezvoltarea căruia a învederat imposibilitate restituirii bunului solicitat în natură, întrucât astfel cum rezultă din nota internă emisă de instituţia Arhitectului Şef din cadrul Primăriei municipiului Oradea la care sunt anexate răspunsurile primite de la furnizorii de utilităţi publice, terenul în litigiu, situat între blocuri, este traversat de reţele electrice, reţele termice secundare, reţea apă – canal, reţea monitorizare, cămin de tragere, cămin apartamente, amenajări ce nu permit restituirea lui în natură şi care fac ca hotărârea instanţei de apel să fie dată cu aplicarea greşită a legii.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) se vor aplica în mod corespunzător".
Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" din conţinutul textului legal citat are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţii (străzi, alei, terase etc.), dotări tehnico-edilitare subterane (conducte de alimentare cu apă, gaz, petrol, etc.), amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice şi alte asemenea, situaţii ce se constituie în impedimente la restituirea în natură a bunului solicitat în procedura Legii nr. 10/2001 şi atrag acordarea/propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de aceeaşi lege.
Determinarea destinaţiei actuale a imobilului şi implicit a existenţei/inexistenţei amenajărilor vizate de textul legii speciale ca făcând improprie restituirea bunului în natură, presupunea însă, întotdeauna, în faza administrativă a procedurii şi, consecutiv în etapa sa judiciară, identificarea cu exactitate a bunului şi vecinătăţilor sale, destinaţia şi suprafaţa acestuia (teren), precum şi existenţa şi utilizarea amenajărilor subterane, respectiv supraterane, ceea ce presupune efectuarea unor lucrări de specialitate în materie.
În speţă, deşi administrată proba menţionată, atât la judecata în faţa primei instanţe, cât şi în apel (contraexpertiza efectuată de mai mulţi experţi) nu a fost determinat cu certitudine, deşi sunt depuse înscrisuri în acest sens (f. 12 – 17 dos. apel) dacă terenul solicitat în prezenta procedură (situat în Oradea) este traversat de reţele subterane şi individualizarea traseului acestora.
Se reţine astfel din schiţa de identificare a imobilului solicitat, poziţionat între blocurile de la aceeaşi adresă, că acesta este traversat de reţea canalizară menajeră, tronson reţea secundară apă, reţea principală apă, reţea monitorizare, cămin tragere, cămin apartamente, amenajări a căror existenţă nu a fost determinată în cauză de nici una din lucrările administrate de cele două instanţe.
Ca urmare, în raport de cele ce preced şi de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi admis cu consecinţa casării deciziei curţii de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea suplimentării probatoriului în scopul determinării cu exactitate ca existenţei/inexistenţei amenajărilor pretins aflate pe terenul în litigiu cu menţiunea ca experţii să verifice, în raport de înscrisurile invocate de pârâţi şi aflate în dosarul curţii de apel şi evidenţele persoanelor (furnizori de utilităţi) la care apar a fi înscrise aceste utilităţi inclusiv schiţele întocmite la momentul edificării acestora.
Va fi individualizată cu exactitate suprafaţa în litigiu cu menţinerea poziţionării sale faţă de blocurile între care este situată (dimensiuni, distanţe) şi a destinaţiei sale actuale în raport de evidenţele existente la nivelul primăriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva Deciziei nr. 22 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7808/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7333/2009. Civil → |
|---|
